x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Vinuri tasmaniene

Vinuri tasmaniene

de Jurnalul National    |    02 Apr 2008   •   00:00

Viticultorii din Tasmania se află la doar câţiva paşi de stabilirea unui nou record. Peste 8.000 de tone de struguri vor fi culeşi anul acesta şi folosiţi, în cea mai mare parte, pentru obţinerea diferitelor sortimente de vin.

Viticultorii din Tasmania se află la doar câţiva paşi de stabilirea unui nou record. Peste 8.000 de tone de struguri vor fi culeşi anul acesta şi folosiţi, în cea mai mare parte, pentru obţinerea diferitelor sortimente de vin. Dacă vor fi întrunite toate aşteptările, recolta de struguri va fi astfel cu 1.200 de tone mai mare decât cea de acum doi ani, considerată, la vremea respectivă, una record. “A fost un an destul de uscat şi din cauza aceasta am folo­sit mai mult sistemele de irigaţii. Ciorchinii de struguri sunt mai mari şi mai grei decât ne-am fi aşteptat. Este fantastic!”, a afirmat Adrian Hallam, viti­cultor. Tasmania este pregătită să se facă cunoscută peste hotare, vinurile sale ajungând deja pe rafturile magazinelor din Europa şi America. (C.D)

 

Restricţie pe stadioane

Un grup de apărători ai drepturilor animalelor a sfătuit autorităţile din baseballul japonez să nu mai accep­te co­mercializarea de hot-dog pe stadioa­ne, deoarece creşterea animalelor ar avea un efect nefast asu­pra încălzirii globale. Un studiu mondial al ONU pentru alimentaţie şi agri­cultură a arătat că industria creş­terii animalelor contribuie mai mult la încălzirea climatică decât întregul sistem de transport utilizat pe Terra. (C.D.)

 

Controversat

Cel mai bun restaurant italian din Salem (aşa cum a fost votat localul  în august 2007) face senzaţie. Iar dacă la început cei mai mulţi clienţi sunt şocaţi când găsesc în meniu “Romanii goi”, în cele din urmă toată lumea se amuză când descoperă în ce constă de fapt preparatul care stâr­neşte atâta agitaţie. Proprietara lo­ca­lului, Kathy Feroce, a explicat că produsul este obţinut dintr-o serie de felii din vinete prăjite în tigaie, care sunt aşezate apoi una peste alta sub formă de sandviş. Preparatul este servit simplu, fără nici un fel de sosuri şi tocmai de aceea se numeşte “Romanii goi”, după cum a declarat proprietara. (D.R.)

 

Festivalul căpşunilor

În fiecare an, mii de vizitatori din India şi din străinătate vin în localitatea Mahabaleshwar pentru a participa, timp de două zile, la cel mai important festival al căpşunilor. Turiştii sunt invitaţi să culeagă şi să guste căpşuni direct din cele 1.350 de ferme, această regiune fiind, de altfel, cea mai importantă produ­că­toare de căpşuni din India. De asemenea, fructele din Mahabaleshwar ajung pe rafturile ma­gazinelor din Belgia, Franţa, Sri Lanka sau Australia. (C.D.)

 

Marii amatori de ciocolată

După un studiu realizat de elveţianul Barry Callebaut, britanicii, elveţienii şi belgienii sunt cei mai mari amatori de ciocolată. În general, preferă ciocolata de provenienţă unică, obţinută prin agricultura biologică. Această tendinţă a fost remarcată şi în Statele Unite, unde 53% din persoanele interogate au răspuns că au consumat anul acesta ciocolată de provenienţă unică. Cei mai reticenţi la acest desert sunt japonezii şi spaniolii. (C.D.)

 

Roşii pe internet

Americanii din ţinutul ­Haywood îşi promovează culturile de roşii prin ­intermediul unui website. “Am beneficiat întotdeauna de soluri excelente, ­fermieri harnici şi produse gustoase, dar a trebuit să facem diferenţa prin ­introducerea în departamentul de vânzări a unor noi modalităţi de promo­va­re, inclusiv prin desene animate cu roşii, postate pe Youtube”, a declarat George Ivey, coordonatorul programului Proiectul Dezvoltării Pieţei Produselor Haywood. (D.R.)

 

Crimă pentru o pâine

O pâine albă. Acesta a fost motivul pentru care Willie Donaldson, un american în vârstă de 51 de ani, a fost înjunghiat. Poliţia din Springfield a fost chemată să intervină în scandalul iscat între Lee A. Wilkins (59 de ani), Thomas Webb (62 de ani) şi Willie Do­naldson. Wilkins l-a omo­rât pe Willie Donaldson pentru că nu a fost mul­ţu­mit de explicaţiile pe care le-a primit în legă­tu­ră cu pâinea dispărută de pe masă. (C.D.)

 

 

×
Subiecte în articol: food world