x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul WRC: Sebastien Loeb a câştigat Raliul Mexicului

WRC: Sebastien Loeb a câştigat Raliul Mexicului

07 Mar 2011   •   11:30
WRC: Sebastien Loeb a câştigat Raliul Mexicului
Sursa foto: /AFP

Pilotul francez Sebastien Loeb, la comenzile noului Citroen DS3, a câştigat, duminică, pentru a cincea oară în carieră Raliul Mexicului, a doua etapă a sezonului 2011 din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).

Loeb, care a bifat astfel cea de-a 63-a victorie în WRC, a încheiat raliul cu timpul de 3h 53:17, devansându-i pe cei doi finlandezi ai echipei Ford, Mikko Hirvonen (Ford Fiesta RS) - cu 1:38,4 şi Jari-Matti Latvala - cu 2:23,9, ambii pilotând noul Fiesta RS.

Începând din acest an, cei mai buni trei piloţi din ultima probă specială primesc în clasamentul general 3, 2 şi, respectiv, 1 punct. În Raliul Mexicului, această probă (PS 22), disputată la Guanajuato, a fost câştigată de Hirvonen, urmat de Petter Solberg (Citroen DS3 WRC) şi Loeb, cu timpi egali.

Clasament piloţi

1. Mikko Hirvonen      25 p
2. Mads Ostberg        18
3. Jari-Matti Latvala   16
4. Sebastien Ogier     15
5. Petter Solberg       10
6. Sebastien Loeb      10
7. Kimi Raikkonen      4
8. Matthew Wilson     2
9 .Khalid Al Qassimi   1

Clasament constructori

1. Ford Abu Dhabi World Rally Team   40 p
2. Citroen Total World Rally Team       22
3. M-Sport Stobart Ford Rally Team    18
4. ICE 1 Racing                                     8
5. Team Abu Dhabi                               6

×