NUNTA PRIN PROCURA. Yigal Amir (34 de ani), asasinul fostului premier israelian Yitzhak Rabin, s-a casatorit in secret, prin procura, cu Larissa Trimboler (40 de ani), dupa ce autoritatile le-au refuzat cererea de a organiza nunta in inchisoare. La ceremonia care a avut loc la casa miresei, Amir, condamnat la inchisoare pe viata, a fost reprezentat de tatal sau. Proaspata lui sotie, originara din fosta Uniune Sovietica, mama a patru copii si doctor in filozofie la Universitatea Ebraica din Ierusalim, a declarat ca isi va sustine sotul "moral si politic", conform AFP. (Maria Toader)
REZOLUTIE ONU. Consiliul de securitate al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) a adoptat o rezolutie prin care cere retragerea trupelor straine din Liban si respectarea suveranitatii acestui stat. Documentul initiat de SUA si Franta a obtinut la limita girul Consiliului, cu noua voturi pentru, printre care al Romaniei. Rezolutia are drept tinta Siria, care mentine peste 15.000 de militari in Liban si care il sustine pe actualul presedinte, Emile Lahoud. De altfel, americanii si francezii sunt nemultumiti tocmai de intentia presedintelui Lahoud de a urmari un al doilea mandat consecutiv. Parlamentul libanez e pe cale sa voteze amendarea legii fundamentale a tarii pentru a-i permite omului Siriei sa se mentina la putere. (Irina Cristea)
Citește pe Antena3.ro