Descantece si ustensile

Descantecul e o forma de magie. Are efect doar cu "uneltele" vrajitoarei.

Se spune ca arta descantecului "se fura", nu se invata. Ca femeile cunoscatoare nu au voie sa explice descantecul, ci doar sa-l rosteasca, insotit de alte cateva elemente magice. Transmise de la o femeie initiata catre novice, doar prin viu grai, descantecele romanesti se regasesc fragmentar intr-o serie de creatii folclorice cu alta destinatie: doine, colinde, cantece si basme.

"Productia folclorica cea mai raspandita, asa cum o atesta si studiile de teren si literatura de specialitate, este cea a descantecului de boala, remediu general pentru deochi sau pentru alte tipuri de blesteme, facaturi sau legari magice, aruncate fie pe oameni, fie pe animale", explica dr. Camelia Burghele, etnolog specializat in practici magice, autoare a cartilor "Descantece populare terapeutice din Salaj", "In numele magiei terapeutice", "Camasa ciumei. Note pentru o antropologie a sanatatii", in care autoarea reia partea teoretica a antropologiei sanatatii sustinuta in teza de doctorat si "Studii de antropologie a sanatatii".

DEOCHETORII. Textele descantecelor care au fost publicate in diverse antologii au fost culese de cercetatori in ultimul secol. Taranul roman nu le-a scris niciodata. Asa cum nici alte texte folclorice nu sunt scrise, creatia populara fiind o productie eminamente orala. Cateva exemple de descantec se pot da, cu mentiunea ca insiruirea cuvintelor nu are efect fara indeplinirea intregului ritual. Descantecele de deochi refac "traseul" celui deochiat. Raul se inlatura prin apelul la fortele divine: "A plecat cutare pe cale,/ Pa carare,/ Pan’ la 99 da cruci in cale./ Sa-ntalnit cu daochetorii,/ Cu daochetoarili,/ Cu strigoi,/ Cu strigoaice,/ Cu moroi,/ Cu moroaice;/ S-antalnit cu ele-n cale,/ Fata i-a daochiat,/ Inima i-a mancat,/ Sangili i-a turburat,/ Oasili i-au inclestat./ Cutare s-o olicait,/ S-a vaietat;/ Maica Sfanta din cer l-a auzit,/ La cutare-a coborat,/ Da mana dreapta l-a luat,/ In sus l-a ridicat,/ L-a scuturat,/ L-a vindecat,/ Da daocheturi l-a curatat,/ Da durori,/ Da fiori L-a curatat,/ Nici p-aia nu l-a lasat,/ La mine, Maria Dascantatoarea l-a manat./ Eu, Maria Descantatoarea, mestera eram,/ Cu limba descantam,/ Cu matura maturam,/ Pa cutare vindecam...". "Povestea" este refacuta ritual, de la momentul intalnirii cu fortele malefice. Descantatoarea se intoarce la origini si adauga prezenta divinitatii feminine ortodoxe, Sfanta Precista, si propria prezenta, ca element de legatura intre divinitate si lume. Acelasi procedeu, regasit in toate practicile samanice, este descris de Mircea Eliade in studiile sale de istorie a religiilor si de antropologie culturala. Intoarcerea la origine si refacerea traseului, cu elemente noi se regaseste, deloc intamplator, si in psihanaliza.

STRUCTURA. Descantecul este construit pe tiparul popular, cu versuri scurte si monorima, bazandu-se pe repetitie si insiruire: "Da daocheturi,/ Da mancaturi,/ Da inima si da ficati,/ Ca daochetorii,/ Strigoii,/ Strigoaicili,/ Muroii,/ Muroaicili,/ Daochetorii,/ Daochetoarili,/ Vanturili,/ Vartejili/ Zmeii,/ Zmeoaicili,/ Zburatorii,/ Zburaturoaicili...". Acestea sunt cateva fragmente dintr-un text cules de Ion Nijloveanu la 28 august 1957 de la informatoarea Maria Stanga, taranca de 50 de ani din satul Radesti, comuna Oporelu, judetul Olt. Descantecul este publicat in volumul II al culegerii "Poezii Populare Romanesti" (Editura Minerva, Bucuresti 1989). "Se descanta de trei ori cu pai de matura in apa. Se stropeste cu apa si bea. Descantecul este valabil si pentru vite", specifica cercetatorul.

Persoana care descanta este intotdeauna femeie. Aceasta regula a practicii poate fi o reminiscenta a importantei pe care femeia o avea in acest spatiu geografic in lumea precrestina. Jean Palou spunea ca "la un vrajitor sunt zece mii de vrajitoare". Se spune ca femeile sunt privilegiate in ceea ce priveste arta magiei, mai ales datorita profilului lor psihic: cred mai usor, invata mai repede, au o aplecare naturala spre tot ceea ce este special, inedit, ciudat, sunt mai sensibile si mai profunde. In plus, au mai mult timp liber decat barbatii si isi petrec mai mult timp in spatiul casnic, domestic. Sunt mai legate de copii si pot actiona mai usor atunci cand acestia sunt bolnavi, dar nu trebuie uitate nici legaturile speciale dintre femeie si lucrurile necurate, legatura veche, de la facerea lumii, al carei semn individualizator feminin este, printre altele, ciclul menstrual, care impune anumite interdictii magi-coreligioase, dar favorizeaza alte acte magico-ritualice", spune dr. Camelia Burghele, care a studiat fenomenul intr-o serie de sate romanesti unde traditia a fost conservata. Tot ea rezuma astfel fenomenul: "Fiecare sat avea cate o baba descantatoare care cunostea intreg procedeul descantatului, cu dublul sau scenariu: gesturile premergatoare si textul poetic al descantecului de leac. Se folosea o recuzita magica (apa ne-nceputa luata in conditii speciale, carbuni din vatra, alaturi de cruce, pana, matura sau alte obiecte investite magic). Bolnavul se vindeca, dar cu o singura conditie: daca avea incredere in puterea actului terapeutic magic. In context, forta cuvantului, a logosului ritualic, avea o pondere decisiva, atunci cand era manipulat asa cum trebuie de performerul actului magic".

BAGHETA MAGICA. Arsenalul vrajitoarei este la romani diferit de cel din alte culturi. Bagheta magica a zanelor din basmele apusene nu apare in ritualul romanesc. Dar multe dintre obiectele folosite, chiar si in cazul descantecului, pot fi inlocuitori ai acesteia. "O coordonata bine definita a descantecului traditional romanesc este asigurarea sprijinului personajelor divine, cu precadere a Maicii Domnului si a lui Dumnezeu, un soi de garanti ai eficacitatii demersului teurgic. Tocmai de aceea, bagheta magica a vrajitorului din basme este inlocuita cu crucea sfanta, cu care se performeaza gesturi de binecuvantare mai intai peste apa ne-nceputa, apoi peste bolnav, pentru ca duhurile necurate sa il paraseasca", explica dr. Camelia Burghele.

Fierul are un loc aparte in ritualul magic. Rolul apotropaic al metalului a fost preluat in timp de anumite obiecte din gospodarie. Asa se explica descantatul cu coasa. Mai interesanta este insa simplificarea obiceiului de la nastere. Femeia era asezata pe plug, pentru a i se asigura cea mai buna pozitie. Aceasta practica a fost reinterpretata, astfel incat s-a ajuns la plasarea unui obiect de fier langa femeia care urmeaza sa aduca pe lume un copil, crezandu-se in puterea tamaduitoare a metalului.

"O coordonata bine definita a descantecului traditional romanesc este asigurarea sprijinului personajelor divine, cu precadere a Maicii Domnului si a lui Dumnezeu, un soi de garanti ai eficacitatii demersului teurgic."

"Bagheta magica a vrajitorului din basme este inlocuita cu crucea sfanta, cu care se performeaza gesturi de binecuvantare mai intai peste apa ne-nceputa, apoi peste bolnav, pentru ca duhurile necurate sa il paraseasca." - Dr. Camelia Burghele

SIMILITUDINI CULTURALE Exista si asemanari intre descantecul romanilor si practicile folosite in acupunctura sau presopunctura. Alifiile rituale, apa sfintita sau carbunii luati din vatra se pun bolnavului "in zonele cele mai sensibile ale trupului: frunte, ochi, piept, incheieturile mainilor si picioarelor care, de altfel, deseneaza o harta similara celei folosite in acupunctura si presopunctura. Terapia folclorica se desfasura pe coordonate similare de multe ori celei ale medicinei empirice" explica dr. Camelia Burghele. CELE RELE SE LEAGA DOAR DE CEI CARE CRED Se spune ca rolul cel mai important in actul magic il are, de fapt, cel afectat. Ca blestemele, vrajile si deochiul au efect doar atunci cand persoana care sufera din cauza lor este vulnerabila, fiind un receptor perfect. Acelasi lucru se spune si despre "desfacerea" vrajilor. Doar cei care cred cu putere in efectele descantatoarei sau vrajitoarei pot fi vindecati sau scapati de "legaturi". Comunicarea intre vrajitor si cel care este vrajit trebuie sa fie foarte puternica. Din acest motiv, majoritatea obiectelor folosite de magician sunt legate de "victima". Si la noi se folosesc haine ale persoanei vrajite, fire de par, unghii, obiecte atinse de aceasta sau papusi de carpa. Mai nou, se foloseste fotografia victimei si tepuse de lemn sau ace. Magia, ca orice alt ritual sau traditie, evolueaza si se contamineaza cu elemente din alte culturi. Dar elementele comune magiei din diverse regiuni ale lumii sunt explicabile si prin asemanarile intre practicile si credintele religioase. Istoria religiilor a demonstrat ca acestea seamana izbitor, chiar si la popoare care nu au avut nici un fel de contact. Explicatia se poate da prin faptul ca omul a interpretat in acelasi fel lucrurile care l-au inconjurat. PRACTICI MAGICO-RELIGIOASE La romani a existat mereu o legatura foarte puternica intre religie si practicile magice. Poporul roman a fost crestinat inca de la formare, din primele secole dupa Hristos, astfel incat magia a fost contaminata cu elemente religioase. Acelasi lucru s-a intamplat si cu celelalte ritualuri traditionale, precum nunta, inmormantarea, botezul, sarbatorile agricole, colindele etc. Multe vraji se fac si se desfac si astazi la biserica. Lumanarile aprinse invers sau acatistele date pentru nenorocirea cuiva sunt doua exemple.