x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Panică pe piața reparațiilor auto: Peste 90% dintre procesele RCA sunt pierdute de firmele de asigurări

Panică pe piața reparațiilor auto: Peste 90% dintre procesele RCA sunt pierdute de firmele de asigurări

de Diana Scarlat    |    27 Mar 2025   •   07:40
Panică pe piața reparațiilor auto: Peste 90% dintre procesele RCA sunt pierdute de firmele de asigurări

Păgubiții care au dat în judecată companiile de asigurări pentru polițele obligatorii de asigurare auto RCA și service-urile auto s-au speriat de o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care ar putea sta la baza unor viitoare decizii ale instanțelor de judecată în favoarea asigurătorilor.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) și mai mulți avocați vin cu lămuriri în legătură cu decizia ÎCCJ, arătând că nu este vorba despre o dezlegare pe probleme de drept și nu ar trebui să fie luată în considerare de alte instanțe. Respectiva decizie a ÎCCJ ar fi doar pentru o situație în care o firmă de asigurări fusese sancționată de către ASF pentru încălcarea legislației în domeniul despăgubirilor RCA, într-o speță concretă. În plus, există o decizie a Curții Constituționale care o contrazice pe cea a ÎCCJ, referitor la problema acordării de despăgubiri RCA la timp și integral, fără practici abuzive ale societăților de asigurare.

Mii de dosare au ajuns, în ultimii ani, în instanțele de judecată, pentru a forța companiile de asigurări care au vândut polițe RCA să achite cheltuielile de reparații pentru păgubiți în caz de accident rutier. Chiar dacă au existat practici abuzive ale asigurătorilor, păgubiții și service-urile auto au știut că au șanse maxime să li se facă dreptate în instanța de judecată și să-și recupereze banii, pentru că peste 90% dintre procese sunt pierdute de companiile de asigurări. Până acum au fost peste 100.000 de procese câștigate de consumatori și unități service împotriva asigurătorilor, peste 90% fiind pierdute de companiile de asigurări.

O decizie recentă a ÎCCJ în favoarea unui asigurător a creat panică, pentru că aceasta ar putea fi luată în considerare de judecători, ca dezlegare pe probleme de drept. COTAR a consultat mai mulți avocați, pentru a explica situația. Ar fi fost vorba doar despre o companie de asigurări care a câștigat un litigiu împotriva Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), într-un dosar de contencios administrativ, în care ÎCCJ a admis recursul asigurătorului RCA și a anulat o sancțiune aplicată de ASF în legătură cu plata unei despăgubiri, într-un anume dosar de daună.

Dacă această decizie a ÎCCJ ar fi luată în considerare, în continuare, de alte instanțe de judecată, ar însemna că firmele de asigurări ar câștiga dreptul de a impune păgubiților anumite service-uri auto pentru reparații, dar s-ar ajunge și la coplată – ceea ce asigurătorii au încercat să introducă în Legea RCA.

Situația nu ar fi, însă, în favoarea asigurătorilor, așa cum au tras concluzii unii specialiști în drept, după pronunțarea Deciziei ÎCCJ. „Dosarul în cauză a fost unul singular și a avut ca obiect contestarea unei decizii ASF privind sancționarea companiei de asigurări în cauză, care nu a achitat despăgubirile către clienți conform prevederilor Legii RCA, iar hotărârea a fost pronunțată de către ÎCCJ în anul 2024. Practic, ASF a sancționat punctual o firmă de asigurare, aceasta a contestat în instanță acea sancțiune aplicată de către ASF și a câștigat, în recurs, urmare a unei interpretări criticabile a instanței de judecată”, explică reprezentanții COTAR. 

Contestația unei firme de asigurări

Este vorba despre Decizia nr. 4462 din data de 10 octombrie 2024 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un litigiu în cadrul căruia reclamanta Grawe a solicitat anularea parțială a unei decizii de sancționare emisă de ASF. 

„Deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal nu au caracter obligatoriu pentru celelalte instanțe de judecată, având exclusiv autoritate de lucru judecat între părțile cauzei (Grawe și ASF). Acestea nu sunt susceptibile de aplicabilitate generală, așa cum sunt deciziile pronunțate de completul ÎCCJ constituit în temeiul art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, care devin obligatorii pentru toate instanțele de judecată de la data publicării în Monitorul Oficial al României.”, explică avocații UGIR 1903 (cea mai veche asociație patronală din România). Astfel, această Decizie a ÎCCJ nu ar putea fi una cu aplicabilitate generală în procesele dintre păgubiți și asigurători și nu este relevantă raportat la modul de acordare a despăgubirilor RCA conform legislației în domeniu. 

Curtea Constituțională contrazice ÎCCJ

Avocații UGIR 1903 mai au un argument: o Decizie CCR care o contrazice pe cea a ÎCCJ și ar avea întâietate în orice instanță de judecată. Este vorba despre deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în materia excepției de neconstituționalitate a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 care a stabilit că posibilitatea unității reparatoare auto de a utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată este conformă principiului libertății economice și principiului liberei circulații a serviciilor, iar persoana prejudiciată beneficiază de dreptul de a se adresa, pentru efectuarea reparației, oricărei unități reparatoare auto, fără a putea fi supusă vreunei restricții sau constrângeri din partea asigurătorului RCA ori a unității reparatoare auto, care să influențeze opțiunea acesteia.

„Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale pronunțate asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, sunt definitive și general obligatorii. În consecință, efectele deciziilor Curții Constituționale nu se produc exclusiv în raporturile juridice dintre părțile aflate în litigiu, ci se impun tuturor autorităților publice, instanțelor judecătorești, instituțiilor și persoanelor fizice sau juridice aflate pe teritoriul României”, explică avocații. 

Decizia CCR este mai importantă

CCR a considerat că „pentru a evita situațiile în care evaluarea estimativă a prejudiciului ar putea varia în funcție de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligația în sarcina asigurătorului de a formula o ofertă de despăgubire care să țină seama de toate elementele necesare readucerii autovehiculului la starea anterioară producerii evenimentului rutier, precum și dreptul persoanei prejudiciate de a opta liber pentru unitatea reparatoare auto la care urmează a fi efectuată reparația”. Astfel, CCR a decis că în situația în care există diferențe de costuri, indiferent de metoda utilizată pentru stabilirea valorii reparației, acestea vor fi reglate ulterior, pe baza documentelor justificative emise de unitatea reparatoare auto, din care să rezulte în mod cert costurile efectuate.

Această decizie a CCR este luată în considerare de instanțe, atunci când judecă dosare cu pagube neachitate de asigurători și chiar pe baza acestei decizii se câștigă de către păgubiți și service-uri aproape toate procesele. Nici păgubiții, nici service-urile nu ar trebui să-și facă griji că ar putea pierde procesele pentru daune, de acum încolo, pentru că situația nu se schimbă în favoarea asigurătorilor, explică avocații.

×