x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Disidentii

05 Mar 2007   •   00:00

Cititi ce a insemnat disidenta in Romania si in lagarul comunist, cine au fost curajosii care s-au impotrivit regimului totalitar!
Din sumar: Sfarsiturile comunismului / Principiul bumerangului / Solidaritatea / 'Primavara de la Praga' / Cuibarele perestroikai / Greva minerilor din Valea Jiului / Cazul Goma / Protestele scriitorilor / Jurnalul disparut / Pretul suferintei / Brasov 1987 / Doina Cornea / Scrisoarea celor sase /


DISIDENTUL BULA

editorial de LAVINIA BETEA
Cu exceptia, probabil, a locatarilor din Cartierul Primaverii, caloriferele erau reci si in casa activistului de partid, si in apartamentele "oamenilor muncii", curentul se intrerupea in ceasurile de "economie" deopotriva in casa zootehnistului si a inginerului CAP, iar din complicatiile avorturilor provocate mureau si neveste ori fete de securisti.

Insa pe vremea cand multimi de polonezi sau cehi – care nu rabdasera nici pe departe criza de alimente si energie ori interdictiile romanilor – faceau greve, proteste si demonstratii, noi povesteam bancuri cu Bula. El era "disidentul" care, spre deosebire de cetateanul "normal", isi spunea cinstit gandurile si faptele. Omniprezentul Bula urca pe scoala "ca sa aiba liceul la baza", anunta ca Margareta Pislaru s-a intors din America pentru a-si ridica ratia de zahar si ulei pe luna in curs, califica starea natiunii ca "societate socialista multilateral infundata", defineste legea ca zvon aprobat in unanimitate de MAN ori avertizeaza ca... daca spui brasoave, vei fi dojenit!

Fie din istetime, uneori din prostie, dar cel mai adesea in logica pura a bunului-simt, Bula contracara sindromul "schizofreniei de masa" despre care se va vorbi ulterior ca rezultase din duplicitatea "omului nou". Fara-ndoiala si ca eroul acestui folclor fusese apreciat de Securitate ca supapa de defulare a multimii, caci nimeni "n-o patise" din cauza lui. Iar pe motiv de ascultat si spus bancuri cu Bula, disidenti ori fii si nepoti de disidenti am fost toti.

×
Subiecte în articol: editie de colectie