Growing Up With Depeche

Vin la noi saptamana aceasta… uneori ma joc, incerc sa imi regasesc personalitatea din 1990 si sa imi inchipui cu mintea si gandurile de atunci ca DM vine in Romania… Sentimentul este covarsitor!

Am auzit de Depeche Mode in vremuri "imemoriale" la 8-9 ani. Eram printre fericitii care aveau o verisoara "refegista". La ea am auzit ciudatii new-waveri care nu cantau nici rock, nici pop: Police, Culture Club, Duran Duran, Frankie Goes to Hollywood si Depeche Mode, undeva la nivelul anilor 1982-1983. Primeam des casete cu selectiuni muzicale, si mereu pe aceste casete se gasea si cate o piesa de Depeche Mode. O amintire constienta dateaza din 1986, cand pe o caseta video adusa de verisoara mea i-am vazut pe cei de la Depeche Mode interpretand "A Question of Time" si "Black Celebration" la o emisiune tv germana. Nu o sa fiu ipocrit, sa spun ca am devenit fan la 12 ani… Nu. Asa ceva nu cred ca este posibil. Nici in 1987-’88, cand deja mai scapa si pe la radio cate un "Strange Love", iar eu aveam si "Never Let Me Down Again" si "Behind The Wheel" tot pe casete cu selectiuni.

ARC PESTE TIMP. Totusi, nu pot sa nu recunosc ca, de fapt, la baza "convertirii" sta o piesa auzita in primavara lui 1990, in vremea cumplitei mineriade…, o piesa care si azi ma face sa ma opresc din orice as face si sa zambesc, cumva pierdut… dus de vraja ei…, o piesa cu ritmuri si versuri parca ireale, lascive si sofisticate, cu o voce de tip cool, flegmatic si nonsalant, asa cum imi doream si eu sa fiu: "World In My Eyes ". Apoi a urmat descoperirea discografiei integrale, a concertelor video… Am fost foarte atras si de stilul vestimentar Depeche Mode, care era foarte "cool" in acei ani (era un etalon in moda tinerilor in 1990-’91 daca erai "bine imbracat", erai aproape sigur depecher, sa nu uitam asta!) ca si de stilul de dans. Au fost trei ani fantastici, anii cand Depeche Mode era la mare… moda. Exista chiar si o "depechoteca", apoi doua, apoi am fost si eu DJ la o a treia… organizata in colaborare cu liceul pe care tocmai il absolveam… ce important ma mai simteam (!), apoi a fost firescul recul… de vreo 10 ani…, dar nu si din suflete! Astazi exista din nou un pub-club de intalnire al depecherilor si un Fan-Club oficial…, intalniri saptamanale, seri dansante, petreceri Depeche Mode, e foarte bine, uneori nu mai simt povara anilor ce-au trecut, sunt martorul unui arc peste timp…

EMOTII. Asa cum budismul cauta calea de mijloc, eu am gasit aceasta cale in Depeche Mode. Pentru ca orice fan din anii ’80-’90 ar marturisi, cu o solemnitate emotionata, ca Depeche Mode i-a influentat adolescenta, personalitatea, filozofia de viata, de… moarte…, felul de a iubi, de a suferi, de a-L cauta pe Dumnezeu (… in versurile lor), si de a-L pierde iar…, pentru a-L regasi… (tot in muzica lor…). Depeche Mode nu este punk/rock, dar nici pop/disco…, este trupa care o data cu albumul din 1993, pe care experimenteaza electro-punk/rock/grunge, a sters aceste diferente ce pareau insurmontabile pe plan mondial la nivel de 1990, intre rockeri si restul… Este trupa care s-a reinventat si in 1997, dupa probleme grave, si in 2001, in era trance/house, si care a schimbat iar directia muzicala in 2005, surprinzand (pentru a cata oara?) universul muzical mondial…

In ultimii 20 de ani am crescut, am tot… absolvit, am suferit, am pierdut, am invins, am iubit si, de catva timp, am invatat sa compun si muzica "alaturi" de DM. Chiar de curand, la 10 iunie, am sustinut in organizarea Fan Club For The Masses si un concert-tribut, "Romanian Tribute to Depeche Mode", in care am interpretat, ca si keyboard-player in cadrul trupei Alfa, 12 piese ale idolilor mei… and so the story goes… playing Depeche Mode… and Playing the Angel…