Holocaustul romanesc

Cu toate ca astazi ne este greu sa recunoastem, si Romania a participat la diabolicul proiect al lichidarii "raselor inferioare".

Imagini cutremuratoare care ilustreaza dimensiunea pogromului de la Iasi

Istoria moderna a Romaniei a cunoscut diverse manifestari ale "problemei evreiesti", pornind de la neacordarea cetateniei pentru populatia iudaica, pana la mici "rafuieli" de strada intre legionari si grupuri de evrei. Insa in perioada interbelica nu s-a pus niciodata problema unei exterminari pe criterii etnice a vreunei minoritati nationale.

RAZBOIUL. Adesea, in anii ’20-’30 ai secolului trecut, populatia evreiasca era acuzata de extremistii de dreapta, si nu numai de comunism. Din pacate, aceste acuzatii s-au adeverit in momentul retragerii administratiei romanesti din Basarabia si Bucovina de Nord, in iunie 1940. Si mai grav este ca, la un an dupa acele evenimente, in momentul cand armata romana a eliberat teritoriile cedate, evreii au fost considerati "tapii ispasitori" si internati in lagare de concentrare.

"Trenurile mortii" sunt dovada cea mai elocventa a Holocaustului

TRANSNISTRIA. Dupa instalarea administratiei romane in teritoriul dintre Nistru si Bug, Transnistria, noua provincie, a devenit un "lagar" natural in care a fost deportata populatia evreiasca din Basarabia si nordul Moldovei. Cu toate ca nu a existat un plan organizat de exterminare fizica a populatiei evreiesti, conditiile dificile de trai si mizeria au provocat o drama umana.

Uneori, represaliile anti-evreiesti erau determinate de acte de sabotaj

MARTURII. Amintirile celor care au fost deportati in Transnistria sunt cutremuratoare: "In septembrie 1942, pe baza dosarului nu prea prielnic care mi s-a facut la Siguranta, am fost deportat in Transnistria, in lagarul de la Vapniarka. Nu mai spun ce conditii erau acolo. Era un frig sub -10 grade. Apa curgatoare nu era, asa ca ne-am spalat cu zapada topita. Tot zapada topita a servit la spalarea camasilor si a rufelor. Dupa doua-trei luni, a intervenit, sa spun asa, o catastrofa. Nutritia s-a bazat pe mazare furajera, care s-a dovedit ca nu era buna pentru oameni. Au paralizat peste 300 din vreo 1.200 de detinuti, mai ales cei veniti din lagare, care nu au avut nici rezistenta celor care au venit din asa-zisa libertate. Pentru asta am declansat o greva: "Nu mai primim aceasta hrana". Asta era deja in 1943, dupa Stalingrad, dupa ce masina de razboi germana incepuse sa primeasca lovituri foarte darze. Dupa Stalingrad au inceput si autoritatile lagarului sa-si revizuiasca atitudinea. A fost schimbata conducerea cu una mai flexibila, care a schimbat si alimentatia, cu cartofi. Erau niste cartofi porcesti. Nu ni s-a dat cea mai buna alimentatie, dar totusi nu prezenta pericolul imbolnavirilor de paralizie". (...)

EVACUAREA LAGARELOR. "Mai tarziu a inceput evacuarea lagarului, dar nu prin trimiterea acasa. O parte din cei care venisera din libertate au fost trimisi in ghetouri. Noi, vreo 60-70 de insi, am ajuns la ghetoul Olgopol, o comuna destul de mare. Am fost luati la diferite munci. Acestea nu erau insa planificate. De exemplu, intr-o noapte am fost luati la treierat, dupa aceea am fost repartizati la gater. Cu aceasta ocazie, soldatii de multe ori s-au legat de noi, doar pentru ca unul s-a uitat urat la ei, dar s-au lovit intotdeauna de impotrivire. De exemplu, cand am fost luati la curatat un grajd, un sublocotenent, care atunci a fost in primul an de serviciu militar, a inceput sa ne loveasca. Atunci a intervenit un avocat deportat: "Dom’le, si noi suntem oameni, si noi avem studii, va rog sa nu va bateti joc de noi!". A inceput sa zbiere si el, dar nu s-a lasat nici al nostru, asa ca in cele din urma bataia a luat sfarsit si ne-a lasat in pace. Spun acest lucru pentru ca eram si eu acolo." (Nicolae Campeanu, 2001).

MASACRUL TIGANILOR

In Transnistria nu au fost deportati numai cetateni romani de etnie evreiasca. La 25 iunie 1942 Guvernul Antonescu a emis un ordin de deportare a tiganilor nomazi. Autoritatile au sustinut initial ca tiganii nomazi nu aveau ocupatii precise si astfel au fost "trimisi" sa populeze regiunea dintre Nistru si Bug, administrata de Romania. Ulterior intre cei vizati pentru deportare au intrat si tiganii care savarsisera delicte penale. In total au fost deportate in Transnistria 24. 617 persoane de etnie rroma (9,38% dintre cei care s-au declarat tigani la recensamantul din 1930), dintre care aproape jumatate au murit din cauza conditiilor mizere de trai. AMINTIRI... Tiganii nomazi au fost ridicati fara sa cunoasca prea multe detalii despre soarta lor. Marturiile supravietuitorilor sunt la fel de cutremuratoare ca si in cazul evreilor: "Cand am ajuns in Transnistria, am fost asezati in Vladimirovka. Nu era satul mare, erau doua ulite, cu case; cat au fost de lungi si de mari nu stiu sa va spun. Au luat rusii de pe o strada si i-au mutat pe strada cealalta, au bagat cate doua familii. Si pe noi ne-au bagat, nu stiu cate sute de oameni, in vreo 30-50 de case. Din iarna aceea pana in primavara n-au mai ramas nici o suta de tigani; eram nemancati, stateam in frig, a dat tifosul, paduchii, nu apa, nu caldura, nu lumina, nu nimic si au murit. Au obligat pe rusi de au facut gropi comune, de-au bagat sute de oameni, si ii trageau cu carligul. Bateau la fereastra in fiecare dimineata daca aveai morti, sa ii aduci tu, sa-i arunci in caruta. Si mama a murit de tifos, a luat de la altii. Rusul in a carui casa stateam noi venea noaptea in fundul gradinii si ne mai aducea cate ceva de mancare. Mancarea era putina. In prima luna, cel mult, autoritatile faceau un fel de mamaliga, am auzit pe tata si aceasta era aruncata in sus, ca la caini, cine o apuca, o apuca. Pe urma, ne dadeau graul ca la cai, ovaz, orz, sa mancam orz asa, graunte; nu era foc unde sa fierbi, nimic, exact ca la vite ne dadea. Si de aceea, in 2-3 luni, pana in primavara, au murit sute de oameni, sute". (Anuta Branzan, 2001).

"Cred ca era prin martie, cam asa ceva, cel tarziu aprilie. Si atunci am plecat si am mers noi asa, am mers, am mai stat, ne mai luau rusii care treceau cu carutele. Abia daca mai gaseam pe camp un porumb sa roadem, de multe ori luam coceni de aia si ii rodeam verzi. Ca vitele, mancam ca sa traim" Anuta Branzan fosta deportata in Transnistria "La Vladimirovka era o mama cu cinci copii, iar sotul ei era pe front. Si i-a scris, anuntandu-l ca familia lui este in Transnistria. Atunci s-a dus el la general sau la colonel: "eu lupt pentru tara si tara mi-a luat familia sa-mi omoare". Si atunci el a dat permis sa vie si sa o ridice de acolo" Anuta Branzan fosta deportata in Transnistria

RAZBOI PESTE NISTRU! Eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord a adus o bucurie imensa in sufletele romanilor. Insa in scurt timp au izbucnit aprige dispute politice legate de participarea la razboiul la est de Nistru. Ion Antonescu tinea mortis sa continue razboiul alaturi de Germania, sperand astfel sa recastige nord-vestul Transilvaniei, in urma unei comportari eroice a armatei romane pe front. Insa opozitia n-a fost de acord cu aceasta strategie, sustinand ca romanii nu au dus niciodata un razboi de cucerire. Insa razboiul a continuat in ciuda neintelegerilor. ANEXAREA TRANSNISTRIEI La 27 iulie 1941, la numai doua zile de la eliberarea completa a Basarabiei, Hitler i-a cerut in mod oficial lui Ion Antonescu sa continue razboiul alaturi de Germania. Acesta a raspuns favorabil si s-a angajat sa lupte pe aripa de sud a frontului inspre Odessa si Crimeea. Romania a fost insarcinata la 19 august 1941 sa administreze regiunea dintre Nistru si Bug, care a primit ad-hoc denumirea de Transnistria. Antonescu nu dorea sa anexeze acest teritoriu, ci sa creeze o zona-tampon intre Romania si Uniunea Sovietica. Guvernator civil al provinciei a fost numit prof. Gheorghe Alexianu. Dupa cucerirea Odessei (16 octombrie 1941), capitala Transnistriei a fost stabilita in acest oras. ROMANIA SI HOLOCAUSTUL Dupa ocuparea Odessei, administratia civila romaneasca a Transnistriei a inceput reconstructia provinciei. Au fost facute investitii in infrastructura, iar regiunea a fost populata cu romani basarabeni deportati de sovietici in Ucraina si Caucaz dupa ocupatia din iunie 1941. Insa in Transnistria au fost adusi si numerosi evrei si tigani, care au fost tinuti in conditii inumane. Regimul Antonescu nu a aplicat "solutia finala" pentru acestia, organizand asasinate in masa, insa foarte multi au murit din cauza bolilor sau a hranei.