x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Metafore bune de retinut

Metafore bune de retinut

de Catalina Iancu    |    29 Ian 2007   •   00:00
Metafore bune  de retinut

"Livada cu un singur Piersic" si "Un actor descheiat la suflet", acesta este Florin. Nici n-ajunsese bine Florin Piersic la Casa Presei ca s-a si dus vestea ca vine! Dar cum credeti c-a ajuns zvonul pana la etajul 8? "Vine Florin Piersic junior!" Nu era deloc juniorul, era chiar Piersicul cel Mare! Oare asa de mult a intinerit de cand nu l-am mai vazut? Daca a inghitit "Elixirul tineretii", atunci se explica! Despre comedia cu acest titlu ne-a vorbit Gheorghe Naghi, regizorul filmului: "Am curajul sa spun ca lui Florin Piersic i se cam trage tineretea de la «Elixirul» ce-l mentine si astazi tanar si frumos. Asa sa fie oare? Talentul si marea daruire artistica a lui Florin nu vin din «cata licoare albastra a inghitit» la filmari si nici ca urmare a celor trei casatorii, una mai reusita decat alta. Florin Piersic s-a nascut cu acel har dumnezeiesc de copil talentat, mostenit poate si de prin partea locului unde s-a nascut si la care el tine nespus de mult, poate si de la parintii lui care au iubit din tot sufletul lor arta actoriceasca. Asa a vrut Cel de sus, care le randuieste pe toate bune si mai putin bune, dar sa nu-l scapi la vorba lunga pe Florin, ca nu te iarta, te termina!" Daca la plecare s-a intors din drum sa ne mai spuna un banc, va dati seama! Iar cat a stat cu noi, toata activitatea a fost paralizata. Era ca la spectacol: nu ne venea sa-l mai lasam sa plece. Si, daca ar veni in fiecare zi, tot nu ne-am satura sa-i ascultam povestile.

GENIALI. "L-am vazut, mai tanar fiind, in spectacolul «Oameni si soareci», alaturi de un alt mare actor, Matei Alexandru, la Teatrul National si m-am simtit de-a dreptul umilit, chiar daca eram cam de aceeasi varsta cu ei am avut senzatia ca niciodata in viata nu voi putea ajunge la talentul extraordinar al celor doi geniali actori. Lucru care, marturisesc, mi se intampla si acum cand vad un film plin de secvente geniale. Cred ca de atunci mi s-a nascut ideea si asteptarea sa-l prind pe Florin Piersic intr-un rol in filmele mele, pe masura talentului sau: tanar si frumos, batran si obosit! S-a ivit «Elixirul tineretii» , iar rolul cel mare i-a revenit lui Florin Piersic. A fost o reusita de exceptie in rolul profesorului Rotuna. La filmarile din orasul meu natal, Piatra Neamt, succesul a fost fulminant", spune Gheorghe Naghi.

TIPOLOGII. Atat regizorii cat si colegii de breasla au mentionat capacitatea extraordinara a lui Florin Piersic de a interpreta personaje dintre cele mai diferite. Imaginati-va ca a fost printul Miskin, Anghel din «Haiducii», Preda Buzescu sau Scorzeny. "Este foarte talentat. A intrat perfect in pielea personajelor pe care le-a interpretat. In orice colt de lume s-ar fi nascut ar fi fost oricum un artist de valoare internationala. Este extraordinar, stralucitor. Sunt vesnic indragostita de el. Are o capacitate nemaipomenita de-a comunica, rar intalnita printre actori. Si o disponibilitate extraordinara de a se darui", ne-a declarat Stela Popescu. "Am cunoscut un actor, Florin Piersic. In intalnirile noastre in lumea artistica, mi-a facut o impresie excelenta in mai multe randuri si mi-a adus multe satisfactii. Apoi, el s-a dus nitel, undeva, mai incolo. Am auzit ca se intoarce. In dialogul sau cu viata, la 71 de ani e viu, e cald, e puternic. Fie ca muza sa-l lumineze si mai mult, caci mi-e tare drag", a completat Paul Everac. Si ar mai fi de mentionat doua titluri din presa, sau mai bine-zis doua metafore intrate in istorie: Marius Godeanu a scris "Livada cu un singur Piersic", iar Ion Dragusanu a dat verdictul: "Florin Piersic - un actor descheiat la suflet".
"Este foarte talentat. In orice colt de lume s-ar fi nascut, Florin ar fi fost oricum un artist de valoare internationala. Este extraordinar, stralucitor. Sunt vesnic indragostita de el. Are o capacitate nemaipomenita de-a comunica, rar intalnita printre actori. Si o disponibilitate de a se darui extraordinara"
  • Stela Popescu, actrita

    "Florin Piersic s-a nascut cu acel har dumnezeiesc de copil talentat, mostenit poate si de prin partea locului unde s-a nascut si la care el tine nespus de mult, poate si de la parintii lui care au iubit din tot sufletul lor arta actoriceasca. Asa a vrut Cel de sus, care le randuieste pe toate bune si mai putin bune"
  • Gheorghe Naghi, regizor
  • Invitatie si fascinatie
    La Cannes a cunoscut-o pe prima doamna a teatrului francez: Jeanne Moreau. El avea 22 de ani, ea 27. Artista juca in "Ascensor pentru esafod" si l-a impresionat teribil cu prezenta ei. Probabil ca s-a si indragostit de ea, fiindca, asa cum marturisea cu sinceritate, se indragostea de mai toate femeile care-i ieseau in cale. Se ridica de la masa si dansa cu cine apuca. Dar dansul cu Jeanne Moreau chiar l-a fascinat. Pe Danielle Darieux a cutezat s-o sarute pe obraz in vazul tuturor, atunci cand aceasta l-a prezenatat la festivalul amintit. Iar fotografia a facut inconjurul Frantei.

    Dedicatie de la Picasso
    Fara indoiala, idolul sau a fost Jean Marais, pe care l-a cunoscut personal. A aflat ce inseamna un actor popular atunci cand l-a intalnit pe Fernandel. "Politistii de la circulatie erau in stare sa-i pupe bastonul atunci cand Fernandel le facea semn cu mana sau le spunea «Buna ziua»", povesteste Florin Piersic. In plus, artistul are o amintire de la Pablo Picasso. Se afla in Spania, la luptele cu tauri, impreuna cu o delegatie de romani, iar celebrul Picasso i-a desenat lui Florin Piersic, intr-un minut un cal "semn ca toata viata e o continua alergare", povesteste actorul.

    Cicatricea si mustata lui Scorzeny
    Iura Ozerov l-a vazut pe Florin Piersic la Moscova si i-a spus: "Tu semeni cu Scorzeny". "Sunt incantat!", a raspuns foarte tanarul Piersic. "Sa nu fii - i-a replicat regizorul - fiindca asta-i cel mai mare nazist. A fost mana dreapta a lui Hitler! Dar maine vreau sa vii la o proba!" Dintre cei sapte actori care s-au prezentat l-au ales pe el. Machiorul rus pe mana caruia a intrat Piersic a fost de-a dreptul incantat si le-a spus tuturor ca romanul are o figura atat de interesanta, ca poti sa-l transformi in orice personaj vrei. Si-asa l-au transformat in Scorzeny. "La filmari a venit divizia 26 sovietica, in frunte cu cel mai mare general al armatei. Auzisem ca l-au decorat Stalin, Hrusciov si toti ciocoflenderii aia ai lor. Cand, ce sa vezi? Apare unul, nu mai inalt decat Nae Lazarescu, dar plin de medalii, cred c-avea una si pe s..la", ne-a povestit, in stilul sau inconfundabil, Florin Piersic. "Peste tot erau numai tunuri si avioane de-am avut senzatia c-a inceput razboiul! A fost o intalnire senzationala", isi aminteste artistul.

    ×
    Subiecte în articol: născut florin piersic editie de colectie