Pastorul de suflete

Calinic de la Cernica s-a nascut in Bucuresti la 7 octombrie 1787, iar parintii l-au botezat cu numele Constantin.

Mama sa, Floarea, l-a crescut de mic intr-o atmosfera evlavioasa; de altfel, spre sfarsitul vietii, Floarea s-a retras la Manastirea Pasarea, luandu-si numele de Filoteia.

La varsta de 20 de ani, Constantin a intrat la Manastirea Cernica de langa orasul natal. In acele vremuri, staret era parintele Timotei, la care tanarul Constantin a gasit ajutor si dragoste parinteasca. Un an intreg a petrecut Constantin in Manastirea Cernica, dupa care a fost tuns ca monah, primind numele de Calinic. La o luna de la intrarea lui in monahism, Calinic a fost hirotonisit ierodiacon de episcopul Sofronie de Vrata, bulgar de origine. In 1817, Calinic a plecat pentru un an la Muntele Athos, de unde s-a intors imbogatit spiritual.

POST SI RUGACIUNE. Este debutul unei misiuni spirituale de 43 de ani petrecuti intre zidurile Manastirii Cernica. Viata la manastire a fost si este inca o viata aspra, de supunere si infranare, de post si rugaciune, de munca alaturi de ceilalti frati sufletesti, de dragoste fata de semeni si smerenie. Calinic a slujit cinci ani ca ierodiacon, dupa care, datorita meritelor sale spirituale si straduintei in ascultarea duhovniceasca, a fost hirotonisit preot. Dupa inca cinci ani, calugarul Calinic, ajuns deja un exemplu pentru clerici si ceilalti credinciosi, a fost ales de ceilalti calugari staret al manastirii. Au urmat 31 de ani in care Calinic a condus cu intelepciune comunitatea de monahi.

Meritele sale spirituale l-au propulsat in 1850, la 63 de ani, in scaunul episcopal al Ramnicului. Aici, Calinic si-a dovedit din plin calitatile sale de bun pastor spiritual, dar si de organizator destoinic al treburilor bisericesti. La Ramnic a zidit biserica episcopala, dar nu a pierdut din vedere misiunea culturala a chemarii sale. Astfel, tiparnita episcopiei de la Ramnic a scos la lumina noi carti folositoare pentru slujbele religioase si de sfaturi duhovnicesti. Biserica episcopala a Ramnicului nu este singura ctitorie a Sfantului Calinic. La schitul Frasinei, episcopul Ramnicului a ridicat o alta biserica si chilii pentru adapostirea calugarilor.

Timp de 16 ani, Calinic a condus episcopia Ramnicului, dar, simtindu-si sfarsitul aproape, a revenit la manastirea sa iubita, la Cernica. Dupa un an de stat aici, la 11 aprilie 1868 a trecut la cele vesnice. A avut o viata plina de fapte bune, iar contemporanii isi aminteau de staret ca de un preot bland, temator de Dumnezeu, pregatit sa ofere mereu o vorba buna sau un modest ajutor material celor aflati in nevoie. Ca deputat in Adunarile ad-hoc si in Adunarea electiva, episcopul Calinic a luptat pentru unirea Munteniei cu Moldova si pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza in functia de domnitor al celor doua tari. A fost considerat un sfant inca din timpul vietii, iar ramasitele sale pamantesti sunt depuse la ctitoria sa, Biserica Sfantul Gheorghe. La 28 februarie 1950, Sfantul Sinod a hotarat canonizarea sa, sfantul fiind praznuit la 11 aprilie.

"Traind in sfintenia muncii si a infranarii, era socotit ca sfant de credinciosii din eparhie si parerile de rau ale tuturora se indreptara mult timp catre mormantul lui, pe care-l voise la Cernica, locul lui de invatatura si de pregatire duhovniceasca, unde se retrasese... el incheie cu vrednicie sirul curatilor calugari fara arginti, al ctitorilor de carti si de cladiri de inchinare..." Nicolae Iorga despre Calinic de la Cernica

DESPRE INFRANAREA PANTECELUI "Cel ce peste masura intinde postirea, tot peste masura se foloseste si de hrana. Din pricina aceasta se intampla ca, din covarsirea postirii, slabeste trupul si se face mai trandav; iar alteori, prin prisosul mancarii, se ingreuiaza si face sa se nasca in suflet nepasare si molesire. Au cercat Parintii si aceea ca nu tuturor le este potrivita mancarea verdeturilor sau a legumelor si nici posmagul nu-l pot folosi ca hrana toti. Si au zis Parintii ca unul mancand doua litre de paine e inca flamand iar altul mancand o litra se satura." DESPRE DUHUL CURVIEI SI AL POFTEI TRUPESTI "Mare si cumplit razboi este acesta si lupta indoita cere. Se afla in suflet si in trup. De aceea trebuie sa dam lupta din doua parti impotriva lui. Prin urmare nu ajunge numai postul trupesc pentru dobandirea desavarsitei neprihaniri si adevaratei curatii, de nu se va adauga si zdrobirea inimii si rugaciunea intinsa catre Dumnezeu si cetirea deasa a Scripturilor si osteneala si lucrul mainilor, care abia impreuna pot sa opreasca cele neastamparate ale sufletului si sa-l aduca inapoi de la nalucirile cele de rusine. Mai inainte de toate insa, foloseste smerenia sufletului, fara de care nu va putea birui nimeni, nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la inceput trebuie pazita inima cu toata strajuirea de gandurile murdare, «Caci dintru aceasta purced, dupa cuvantul Domnului, ganduri rele, ucideri, preacurvii, curvii» si celelalte. Deoarece si postul ni s-a randuit de fapt nu numai spre chinuirea trupului, ci si spre trezvia mintii, ca nu cumva, intunecandu-se de multimea bucatelor, sa nu fie in stare sa se pazeasca de ganduri." DESPRE IUBIREA DE ARGINT "Trei sunt felurile boalei acesteia, pe care le opresc deopotriva atat dumnezeiestile Scripturi, cat si invataturile Parintilor. Primul e cel care face pe monahi sa agoniseasca si sa adune cele ce nu le aveau in lume; al doilea e cel care face pe cei ce s-au lepadat de avutii sa se caiasca, punandu-le in minte gandul sa caute cele pe care le-au daruit lui Dumnezeu; al treilea e cel care, legand de la inceput pe monah de necredinta, nu-l lasa sa izbaveasca desavarsit de lucrurile lumii, ci ii pune in minte frica de saracie." "Despre cele opt ganduri ale rautatii", Sfantul Ioan Casian Romanul N.R. - In Editia de Colectie au fost folosite si imagini (icoane) din arhiva profesorului Costel Burlacu, Seminarul teologic. Liceul Ortodox Bucuresti