Pensionul de domnite

In Romania, a functionat un "Pensionat domnesc de fete", unde elevele de neam boieresc erau invatate si educate sa devina "mume de familie". Fetele erau supravegheate de guvernante.
In 1832 s-a pus problema infiintarii unui pension de fete. Initiativa - curajoasa in epoca - demonstreaza ca boierimea era receptiva fata de necesitatea unei educatii sistematice a fiicelor.

FETE SCAPATATE. Pana atunci, aceasta grija fusese lasata in seama guvernantelor sau a pensionatelor particulare ce ofereau fetelor o pregatire minimala, in acord cu rolul social si casnic ce le era rezervat, cel de sotii si de mame. Alexandru Scarlat Ghica destinase, prin testament, cate 1.500 de taleri anual inzestrarii a noua fete scapatate, alese din diferite categorii sociale. Incredintat ca o buna educatie putea suplini sau eventual inlocui, cu mai mult folos, o zestre mediocra, domnitorul Gheorghe Bibescu a convertit vointa testatorului intr-o suma fixa pe care epitropii urmau sa o vireze bugetului statului, pentru pensionatul de fete.

Pe 19 martie 1851, domnitorul Barbu Stirbei a semnat actul prin care se infiinta, la Bucuresti, "Pensionatul domnesc de fete".

Scoala era destinata fiicelor unor demnitari, primele bursiere, care au inceput cursurile in 1852 fiind fetele lui Scarlat Ghica, Marghiloman sau Lahovary. Prima cladire in care a functionat scoala a fost Manuc, situata in zona in care acum se gaseste Calea Mosilor. Actualul imobil, situat in str. Icoanei, a fost construit dupa un proiect al arhitectului Ion Mincu, fiind finalizat pana in 1890. In timpul ocupatiei germane din primul razboi mondial, cladirea a devenit spital, apoi sediul Postei. In perioada comunista, scoala s-a numit, pe rand, Liceul de fete nr. 10., Scoala Medie nr. 1, Scoala medie nr. 10, Scoala medie Mixta Zoia Kosmodemianskaia. In 1957, cladirea a fost declarata monument de arhitectura. Dupa 1990, si-a recapatat numele de Scoala Centrala.

MONUMENT DE ARHITECTURA. Scoala are o forma rectangulara fiind asezata intr-o gradina si cuprinzand la randul ei o curte interioara. Pe peretii exteriori este gravata emblema Scolii Centrale de fete - SCF, si tot pe pereti sunt asezate la loc de cinste numele doamnelor si domnitelor intrate in istoria Romaniei (Domnita Balasa, Carmen Sylva, Elena Cuza, Elena Rares etc.). Conceptia edificiului porneste de la viitoarea lui functionalitate: un internat pentru copile, aflate in perioada adolescentei cand dorinta de cunoastere si de afirmare se impleteste cu dulcile vise ale copilariei. Si arhitectul reuseste pe deplin in dorinta de a da o nota de optimism edificiului, dorinta realizata prin luminozitate, prin concordanta perfecta dintre continut si forma, prin armonizarea solutiei functional-spatiale cu cea decorativa. Materialele utilizate fac parte la randul lor din sfera populara: piatra, tencuiala de var, lemnul, pamantul ars smaltuit. Gradina interioara ofera spatiu suficient pentru aranjamente de flori si de copaci. In centrul ei se ridica un frasin ramuros in jurul caruia s-au plantat pruni ce infloresc in aprilie, si trandafiri.

MODERNIZARE. Interiorul scolii este foarte bine proportionat. Clasele, foarte amplu dimensionate isi deschid ferestrele spre laturile linistite ale constructiei, cele mai multe surprinzand imaginea curtii cu castani, situata pe latura nordica. Dormitoarele gazduiesc elevele la etaj, deasupra salilor de clase. In ultimii ani, prin restrangerea numarului de eleve interne, marea majoritate a dormitoarelor a fost inlocuita cu cabinete pentru limba franceza, germana sau romana si cu sali de clasa. Sufrageria facuta pentru 200 de persoane ocupa o mare parte din subsol. Alaturi de ea, bucataria pare tainuita in umbra boltilor de sustinere si se prelungeste cu magazii si depozite pana la usa scunda, laterala, vecina corpului de cladire destinata ingrijirii medicale a elevilor.

"Cand am intrat in venerabila Scoala Centrala, in cladirea aceea atat de bine cunoscuta mie, cu culoarele ei zugravite in rosu pompeian, cu micile, decorativele ei curti interioare, gandite cu atata sobra frumusete si functionalitate, m-am simtit sugrumata de emotie". Zoe Dumitrescu - Busulenga acad. prof. dr.

 

Pregatite sa devina neveste si mame

Numirea directoarei, selectarea personalului, gasirea unei cladiri adecvate pentru institutia nou creata si inzestrarea corespunzatoare a acesteia au amanat deschiderea cursurilor "Pensionatului domnesc de demoazele" pana in noiembrie 1852.

BURSA IN GALBENI. Scoala era destinata fiicelor unor demnitari, care se distinsesera in serviciul public si carora statul, in semn de recunoastere si recompensa, le asigura gratuit buna educatie a copilelor. Acestea puteau beneficia de o bursa de 60 de galbeni anual, daca aveau varste cuprinse intre 7 si 11 ani. Printre primele 13 bursiere s-au numarat sase fiice de ofiteri, lor alaturandu-se si fete din mari familii boieresti. Se studiau: limbile romana(valaha), franceza si germana, stiintele (religie, geografie, istorie universala, aritmetica) si artele( caligrafie, desen, dans, muzica, lucrul de mana) toate necesare unei "mume de familie".

EDUCATIE FEMININA. Studiile elevelor nu se limitau la cele teoretice. Lor li se ofereau si cursuri practice de economie domestica, bucatarie, scop in care se organizase o bucatarie separata de cea a scolii, iar servitul mesei in internat era realizat tot de ele. Lucrul manual le obisnuia cu croitul si cusutul hainelor si lenjeriei necesare familiei. Ele corespundeau finalitatii morale pe care o urmarea educatia feminina in epoca. In anul 1861, s-a aprobat regulamentul de functionare a internatului, ale carui prevederi, foarte riguroase, erau obligatorii atat pentru eleve, cat si pentru familiile lor.

SANCTIUNI. Regulamenul descria atat uniforma obisnuita, cat si pe cea pentru parada, pentru "essamene si adunari de eticheta". Se dorea crearea unei atmosfere de ordine, disciplina, seriozitate si calm. Angajarea "cu anu" a unei guvernante nascute in Franta oferea posibilitatea studierii temeinice a limbii franceze. Activitatea directoarei insuma obligatii de natura didactica, disciplinara si administrativa. Ea supraveghea buna desfasurare a cursurilor, ce includea punctualitatea profesorilor la clasa, respectarea programei si adecvarea metodelor. Controla activitatea pedagoagelor, sanctiona elevele care nu-si faceau datoria, pe temeiul "raportului profesorilor". Ea trebuia sa supravegheze permanent, "zi si noapte", conduita si moralitatea intregului personal al scolii. Ca o "buna mama", trebuia sa "combata aplicarea catre lux" a elevelor, sa le observe relatia cu parintii sau tutorii in timpul vizitelor si, citindu-le corespondenta, sa le fereasca de prezenta acelor persoane care le-ar putea influenta negativ. Directoarea putea interveni atunci cand intr-o familie exista o situatie tensionata refuzand elevei "iesirea acasa chiar si un an". Tot ei ii revenea rolul de consilier educativ al familiei: "Directoarea e datoare a corespunde cu parintii elevelor, a le da pururea sfatuiri in privinta indreptarei acasa a caracterului fiicei lor, a-i face atenti asupra aplecarilor ce trebuie sa combata si sa privegheze in ea". Guvernanta era permanent prezenta in mijlocul elevelor, asista la orele de curs, la cele de meditatii, la rugaciunea elevelor, le supraveghea garderoba. Pedagoagele, una pentru fiecare dormitor, erau obligate a dormi impreuna cu elevele, a tine cheia dormitorului respectiv, dar si a da si primi de la spalat lenjeria elevelor. Unele prevederi erau constrangatoare chiar pentru directoare si guvernanta. Astfel, "insasi directoarea nu va putea, sub nici un cuvant, a fi afara din internat de la orele de culcare ale elevelor". Portarul, la randul lui, "sub pedeapsa de imediata destituire", "nu va permite intrarea sau iesirea nimanui, fie chiar si a Directoarei, dupa orele 10 seara".

Materialul cuprinde pasaje din cartea "Scoala Centrala din Bucuresti- 150 de ani de educatie si cultura", semnata de Norocica Maria Cojescu

"Invatamantul fetelor, care cere si alte materii si o alegere in ele potrivita cu sexul si chemarea lor, si totodata un alt sistem de predare, era si este brutal confundat cu al baietilor, ca si cum ar avea sa deie oratoare parlamentare, conducatoare de fabrici si comandante de osti". Nicolae Iorga istoric

"SIMPLITATE, EFTINATATE" Guvernanta nu avea voie a lipsi noaptea din internat, cat despre pedagoage, ele "primesc vizite la internat numai de la parinti, in zilele de sarbatoare si numai in salonul directoarei". Actul educational era perceput ca un act de mare responsabilitate, subliniata prin consemnarea exclusiva a obligatiilor personalului si asociata unor valori precum ordinea, austeritatea, izolarea. Persistenta unor modele mentale anterioare, legate de rolul traditional al manastirilor in buna educare a tinerelor, transpare in rigorile aproape monahale impuse vietii in internat. Din noiembrie 1876 s-au instituit uniformele alese de directoare pentru a raspunde unei intreite existente: "simplitate, soliditate si eftinatate". DIRECTOARE DUPA GRATII In perioada interbelica, directoarea Elena Malaxa, sora cunoscutului industrias, a modernizat si consolidat cladirea. Profesoara de matematica, si director intre anii 1940-1948, ea a reinzestrat scoala cu mobilier de stejar. In vremea Elenei Malaxa, rochiile de atica in patrate rosii si albe cu sort negru, gulerasul alb brodat si funda neagra ale cursului inferior, ori cel gri cu alb si pelerina cu gluga cadrilata ale cursului superior au fost inlocuite cu fuste in cute, de culoare bleumarin, iar ciorapii albi au luat locul celor negri. Directoarea fost arestata si condamnata de regimul comunist. MOBILIER PUS PE FOC Decretarea mobilizarii, in august 1916, a fost insotita de transformarea pensionului in spital. In 1918 cladirea a trecut in folosinta austriecilor, care au instalat aici sediul postei. Consecintele ocupatiei au fost dramatice. Intregul mobilier din lemn (banci, paturi, scaune, mese, dulapuri) servise drept combustibil in iernile anilor 1917-1918). Cu exceptia bibliotecii, materialul didactic (instrumente, colectii stiintifice) disparuse ratacit, risipit ori distrus. Dupa capitulare, cladirea a fost pusa la dispozitia unitatilor militare franceze, care au amenajat un spital de campanie.