GOD BLESS ROMANIA
Ne-au vizitat si pe noi unii presedinti americani: Richard Nixon, Gerald Rudolph Ford, Bill Clinton si George W. Bush.
I-au tot asteptat, dar ei n-au mai venit. Nici un parasutist dinspre tara fagaduintei n-a aterizat pe pamant romanesc dupa incheierea razboiului, asa cum au visat ai nostri, plini de speranta ca americanii nu-i vor lasa pe mana vecinului de la rasarit. Se vede insa treaba ca americanii au vazut atunci in rusi un aliat, lasand Romania ofranda de razboi. Dar tavalugul sovietic a fost mult mai puternic decat au crezut chiar si americanii. Iar daca Iuliu Maniu ii spunea lui Corneliu Coposu ca trebuie sa invete bridge pana vor pleca rusii de pe la noi, doi-trei ani dupa razboi adica, cei care au supravietuit au invatat un bridge mult mai dur, care a tinut o jumatate de veac. Regulile bridge-ului rosu au inceput sa fie invatate incet-incet, chiar daca la inceput au mai murit si oameni in inchisori.
EI AU VENIT. Apoi a venit vremea lui Ceausescu. Inspirat si dornic de independenta fata de Moscova, el a mizat pe o carte nebuneasca, dar care i-a prins bine: a protestat fata de ocuparea CeHoslovaciei in â68 de trupele rusesti. Lumea l-a aplaudat. Si americanii au venit, simbolic, in Romania in 1967, prin Richard Nixon, care tocmai pierduse alegerile la presedintia SUA. Doi ani mai tarziu, ajuns presedinte, a venit oficial la Bucuresti. Ceausescu era un bun mediator in relatiile americanilor cu China. Si pana la aparitia lui Gorbaciov, si cu Rusia. Cine poate sti ce gandeau romanii care supravietuisera poate si datorita sperantei ca "vin americanii" cand au vazut in ziare sau la televizoare (cu program inca frumos, desi indoctrinant) ca Ceausescu se plimba nonsalant in limuzina la Washington? Mai intai in â73, apoi in â78. Si nu putem sa ne plangem. A mai venit un american important la noi: presedintele Gerald Rudolph Ford, in 1975. Se parea ca firida din Cortina de fier dupa care fusesem uitati se largea tot mai tare. Si cum o fi fost sa te stii roman si sa auzi ca Jimmy Carter spune cu gura lui ca are de invatat de la Ceausescu?
| ||
PRIMUL PRESEDINTE IN VIZITA DUPA â89William Jefferson Clinton, alias Bill Clinton, a fost primul presedinte american care a venit la Bucuresti dupa eliberarea noastra de sub comunism. Trecusera mai bine de 20 de ani de la vizita lui Ford. La 11 iulie 1997, Clinton sosea in Romania, in agenda sa de vizite afandu-se si alte tari europene. Presedintele roman care l-a intampinat a fost Emil Constantinescu.Se pare ca lui Bill i-a placut la noi, deoarece ne-a vizitat si dupa ce n-a mai fost presedinte, lansandu-si la noi cartea sa de amintiri. |
|
BUSH, PRIMIREA IN NATO SI CURCUBEUL DE LA BUCURESTIN-avea de unde sa stie Jimmy Carter ca, dupa 24 de ani de la vizita lui Ceausescu in SUA, un presedinte american, George W. Bush, se afla exact acolo unde Ceausescu avea sa-si piarda tot creditul in fata romanilor oprimati: in Piata Revolutiei din Bucuresti. Bush saluta Romania pe o ploaie si un curcubeu care ii faceau pe ai nostri sa creada ca intr-adevar "God bless Romania". Intrasem in NATO, era in noiembrie 2002, si presedintele Bush venise sa dea mana cu aliatii. Ba chiar a facut si o "baie in multimea" aliata. Recent, George W. Bush a elogiat ajutorul insemnat pe care il da armata tarii noastre irakienilor in sprijinul instaurarii democratei la Bagdad. Semn ca si iubirile neimpartasite pot sa aiba o sansa intr-o zi.UITE DE LA CINE INVATA!Daca la vizita in Statele Unite ale Americii din 1978, Ceausescu a declarat: "Convorbirile cu presedintele Jimmy Carter vor pune in continuare bazele unei colaborari in interesul comun al popoarelor noastre pentru o lume mai dreapta si mai buna". Cuvintele bombastice ale lui Ceausescu nu mira pe nimeni, pentru ca asa se facea propaganda sistemului socialist. Uimitor este insa ceea ce a declarat presedintele american, care a sustinut, nici mai mult, nici mai putin decat ca: "Este de mare folos pentru mine, ca presedinte, sa am prilejul de a ma consulta cu un conducator national si international de talia oaspetelui nostru, presedintele Nicolae Ceausescu. Influenta sa pe arena internationala, ca lider al Romaniei, este exceptionala". No comment. |
Citește pe Antena3.ro