Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
INTERVIU
Eugen Simion ii critica pe scriitorii contemporani care considera desuete temele rurale din
literatura contemporana.
Criticul literar Eugen Simion, intr-un interviu despre elogiatorii satului romanesc si despre directia pe care o ia in momentul de fata viata la tara.
Jurnalul National: Cum trateaza proza de astazi subiectele adancite in satul romanesc?
Eugen Simion: La ora actuala, satul nu mai este un subiect predilect pentru literatura. Exista ideea, de altfel destul de veche in cultura, ca satul nu ofera suficiente teme pentru o literatura postmoderna. Unii scriitori chiar considera a fi o pierdere de vreme pentru cineva sa scrie despre ce se petrece astazi in lumea taraneasca. Dar literatura nu se judeca dupa subiectul ei, ci dupa profunzimea ei. Iar profunzimea unui roman nu este data de tema pe care o abordeaza, ci de modul in care priveste aceasta tema cel care scrie. Tinerii de astazi pot citi orice. Pe cititor nu-l intereseaza profesiunea personajului, ci conditia lui umana. Marin Preda spunea odata ca pentru un autor, un doctor docent sau un taietor de lemne reprezinta acelasi interes. Pentru ca fiecare exprima conditia lui de existenta. In fond, autorul nu face o reconstituire a profesiunii, ci a existentei individului. In realitate, proza de astazi se fereste sa mai scrie despre tarani din motive de acest gen - pentru ca este o prejudecata si apoi pentru ca nu se mai stie ce mai reprezinta astazi satul.
Totusi sunt si exceptii. De curand am terminat de citit in manuscris un roman foarte bun al tanarului Bogdan Popescu, profesor de franceza in Bucuresti. Vine de undeva din sudul tarii si a debutat cu o carte de povestiri. Acum publica un roman foarte mo-dern, pe teme rurale - tema lumii taranesti de astazi, cu trecutul ei incarcat, fabulos, cu o intruzie a fantasticului si asa mai departe. Deci, e posibil.
Mai exista satul traditional?
Nu, nu mai exista. El este prezent doar in carti si la muzee. S-a intamplat ceva. Intai, a fost dislocat sub comunism. Taranii au devenit proletari, lumpeni. Cei care faceau muncile murdare la oras erau salahori, iar la sfarsitul dictaturii, dupa â90, taranii acestia devenisera batrani si, cei mai multi, au murit. Ce fac tinerii din sat? Primul lucru pe care incearca sa-l faca este sa fuga. Nu mai vor sa fie tarani. N-am mai gasit unul care sa-si lege destinul de profesiunea de agricultor. Pentru ca nu poate trai asa si pentru ca nu este recunoscuta in societate.
Care sunt cei mai mari elogiatori in literatura ai satului romanesc?
Literatura pe teme rurale dupa al doilea razboi mondial este foarte puternica. In primul rand se remarca prezenta lui Marin Preda. "Intalnirea din pamanturi", cartea lui din 1948, este un punct de referinta. Apoi, "Morometii" din 1965 si volumul II din 1967 sunt carti de capatai, fundamentale. Sunt si alti autori importanti din acest punct de vedere: Nicolae Velea, Fanus Neagu, D.R. Popescu...
In ce masura poate fi atractiv un subiect pe teme taranesti, astazi, pentru un prozator postmodern?
Poate fi! Din moment ce scriitorul respectiv observa o drama umana, un cod de existenta. Revin la Marin Preda. El a schimbat enorm in viziunea asupra taranului. Si, in general, in stilul literaturii romanesti. Faceti, va rog, o comparatie cu Rebreanu, care infatiseaza un taran rudimentar, abisal, care nu are in gand decat o singura idee: aceea de a pune mana pe pamant, iar pentru asta calca totul in picioare. Lui Preda nu-i placea aceasta viziune. Am avut multe discutii cu el si considera ca Rebreanu a limitat, a mistificat enorm sufletul sau psihologia rurala. Iar el a schimbat stilul. A renuntat la vechiul idealism taranesc. Lumea taraneasca nu este o lume idilica, este o lume foarte dura si primele lui povestiri sunt extraordinar de dure, intr-un stil lipsit de orice lirism. In chip voluntar a facut acest lucru. Dupa aceea a infatisat o tipologie complexa. Moromete este un om care are acces la idei, are acces la contemplatie. Ce o sa prezinte literatura in viitor?! Nu prea stiu. Intre cele doua razboaie mondiale, si Camil Petrescu, si Lovinescu credeau ca nu se poate face o literatura moderna cu oameni rudimentari din punctul de vedere al vietii interioare. Calinescu a spus atunci o propozitie frumoasa: intre un taran si Kant nu exista, din punct de vedere al literaturii, o deosebire fundamentala. Fiecare are o reprezentare asupra lumii. Propozitia lui este frumoasa, dar nu stiu cat de adevarata. Adevarul este ca fiecare individ are o reprezentare asupra lumii si aceasta reprezentare trebuie surprinsa, reconstituita, creata, de fapt, de autor.
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
Ce se intampla cu satul romanesc astazi?
In urma cu cateva luni, Academia Romana a organizat o ampla dezbatere despre cum arata satul de astazi. Concluzia a fost foarte trista: satul de astazi nu mai are nici o legatura cu ceea ce stiam noi, satul nu mai este ceea ce zicea Blaga, locul unde traieste vesnicia, unde incoltesc si dainuie miturile. S-a schimbat complet. Cu chiu, cu vai a intrat si el in procesul globalizarii. Este o lume care cauta sa-si recupereze bunurile pierdute, pentru ca pamanturile au fost confiscate, dar aceeasi lume nu mai vrea sa lucreze pamantul - copiii sau nepotii nu mai vor sa stea la sat ori, daca stau la sat, nu mai vor sa fie tarani. Este un proces de disparitie a taranimii, desi acest segment constituie la ora actuala 40% din populatia tarii. Taranii care si-au recuperat pamantul folosesc mijloace traditionale, fac o economie inchisa, pentru ei si pentru copiii lor. Evident, nu pot trai din asta. Cum va evolua? Eu cred ca va fi o clasa noua de fermieri. Asa cum este in Occident. Noi mai suntem traditionalisti, ceea ce este bine intr-un fel, dar asta nu rezolva problema economica a satului.
Considerati ca anumite sate ar trebui sa fie considerate patrimoniu national si vazute ca niste repere turistice?
Nu cred ca este posibil asa ceva, pentru ca nimeni nu vrea sa traiasca intr-un muzeu, iar viata are logica ei. Cu ocazia acestor inundatii am vazut si eu populatia asta taraneasca care a fost afectata. Am ramas uimit sa vad in ce conditii primitive traiesc. Mi se pare inacceptabil. Nu putem conserva ceea ce este mizerabil. Putem conserva miturile, traditiile, obiceiurile, dar oamenii trebuie sa traiasca in conditii decente. Nu-i putem tine departe de civilizatie. Si eu visez un sat turistic, dar acest sat trebuie sa aiba lumina electrica, apa curenta, baie in casa. Suntem cu aproximativ 100 de ani in urma Occidentului in ceea ce priveste viata la tara. Partea buna este ca aceasta intarziere a putut conserva anumite traditii taranesti, care n-ar trebui sa dispara. Lumea taraneasca, veche, era o lume morala, care respecta regulile morale si care avea un cod de existenta, un anumit echilibru, din toate punctele de vedere. Pe de alta parte, aceasta intarziere este, din punct de vedere social, catastrofala. Am ramas uimit sa vad niste oameni degradati biologic, imbracati ca niste triburi africane... Acest lucru ar trebui sa ne culpabilizeze pe toti, dar mai ales pe oamenii politici. Nu poti face o tara cu o structura europeana si cu mentalitate europeana cu niste oameni care n-au ce manca si imbraca.
 |
