Aproape nimic nu ne mai aminteste de zona Uranus sau de Dealul Arsenalului. Oameni care au trait in acele locuri ne impartasesc cateva ganduri.
Aproape nimic nu ne mai aminteste de zona Uranus sau de Dealul Arsenalului. Oameni care au trait in acele locuri ne impartasesc cateva ganduri.

O data neagra pentru poporul roman: 22 martie 1977. Atunci a avut loc consfatuirea de lucru la sediul CC al PCR, la care au luat parte arhitecti si ingineri constructori. Nicolae Ceausescu propunea construirea in Bucuresti a unui nou centru politico-administrativ al tarii, reconstructia unora dintre principalele artere ale Bucurestiului si realizarea unor edificii social-culturale. Cativa ani mai tarziu, in cadrul acestui program de sistematizare a centrului istoric al orasului, a fost demolata circa o treime din suprafata zonei centrale a orasului, o mare parte din cartierele 13 Septembrie, Uranus, Unirii, Dudesti, Muncii, o data cu aceasta disparand numeroase monumente istorice si de arhitectura, in locul ei construindu-se Casa Poporului si Bulevardul Victoria socialismului. "Conducerea PCR si adeptii reconstructiei urbane din temelii au considerat cutremurul din martie ca o «motivare» a propriilor opinii. Strazi si case in stare de «prabusire iminenta» a fost formula mereu folosita pentru a «justifica» daramarea a mii si mii de locuinte." ("Istoria Romaniei in date", Dinu C. Giurescu).

CRUNT. Strazi, cladiri si biserici de o importanta majora pentru istoria neamului romanesc au fost puse la pamant. Prof. dr. arh. Sorin Vasilescu, director al Scolii de Studii Postuniversitare, Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" Bucuresti, condamna proiectul criminal prin care s-a anulat memoria istorica: "Orasul Bucuresti, cu istoria lui pe care o stim, a fost supus unui tratament care a avut ca rezultat pierderea unei zone din partea istorica a orasului, o zona egala ca suprafata cu cea a orasului Venetia. Cred ca aceasta comparatie care a devenit un fel de lait-motiv a prezentarii tragediei care a atins orasul nostru este suficienta pentru a explica, nu in metri patrati, si nu ca numar al celor nefericiti transmutati din aceasta zona, ci ca dimensiune simbolica a acestei forme de tragedie."

TRISTE AMINTIRI. "Zona pe care multi dintre noi o mai au inca in minte era o zona care continea de la monumente istorice de o inestimabila valoare. Au disparut intregi zone in care daca nu in sine fiecare casa era importanta, tesutul urban avea o semnificatie particulara. Au disparut zone cu case de exceptionala valoare, trebuie sa ne gandim la cele cu iz de palat de pe Sfintii Apostoli, trebuie sa ne gandim la casa de pe Strada Logofat Nestor, la o parte din corpul de chilii de la Manastirea Antim. Au disparut valoroasele constructii care faceau tranzitia de sfarsit de secol al XIX-lea cu momentul de Art Noveau, unele dispunand chiar de exceptionale decoratiuni interioare, cu fresce de Luchian si de arta chino. Alaturi de acestea a disparut arhitectura interbelica cu exemple nenumarate de buna calitate de stil neoromanesc cum a disparut si arhitectura aniilor ’30-’40 si chiar cateva constructii realizate dupa razboi. In felul acesta s-a transformat total o zona care si-a schimbat total si semnificatul si semnificantul", spune prof. Vasilescu.

S-A DUS. "Intre Dealul Mitropoliei si Dealul Arsenalului, aceasta zona cuprinsa intre punctele forte ale geografiei orasului, a disparut un cartier intreg, cartier care continea si zona Uranus, si zona dinspre Calea Rahovei, o parte din Strada Sfintii Apostoli, Bateriilor si rezultatul acestei operatiuni a fost in primul moment crearea unui vid urban care a fost inlocuit cu o constructie simbolica pentru puterea totalitara, Casa Poporului. Rezultatul acestei operatiuni a fost desfigurarea clara a orasului, taierea in doua practic intre Bucurestiul nordic, cat de cat civilizat, si Bucurestiul sudic. Axa care despartea Bucurestiul avea obsesia de a depasi in dimensiuni Champs Elysses, avand in capat execrabila creatie, care oricum se poate numi numai nu arhitecturala, care este Casa Poporului, plina de semnificatii."

URANUS. Profesorul Dinu C. Giurescu povesteste ca in varful dealului Uranus era un monument din 13 septembrie 1948, inchinat ciocnirii dintre pompierii romani si detasamentele otomane pentru a pune capat acelei lupte. Pe partea dreapta porneau o serie de strazi inguste cu case din 1800 si cu foarte multa verdeata. Sus era ANEF (Stadionul Republicii), punctul de atractie pentru toate manifestarile; pe partea stanga era o cladire mai veche, Arsenalul Armatei, care a raspandit o atmosfera sinistra incepand din 1948-1949 deoarece a fost transformat in inchisoare pentru detinuti politici. "De unde din ’46 urcai dealul Uranus cu placere, mai tarziu aveai o strangere de inima, un sentiment de nesiguranta pentru ca alaturi se aflau detinuti. Zona Uranus avea curti nemaipomenite, pomi fructiferi, insa a fost distrus pentru construirea Casei Poporului. Se prevedeau initial ministere si apartamente pentru activistii de partid. Astfel, acestia erau verificati si supravegheati temeinic."

MARTOR. "Zona de sus, zona oarecum numita Uranus deoarece una dintre stradute se numea Strada Uranus, era o zona care cuprindea in linii mari toate aceste importante categorii de constructii si cu atat mai grav este faptul ca am ramas vaduviti de o parte a constintei noastre arhitecturale si care se leaga de cea istorica si care are o particulara semnificatie, este de parere profesorul Vasilescu. "Am o oarecare parere privitoare la ce s-a intamplat in Bucurestiul atat de traumatizat in perioada totalitarismului comunist dintr-un anumit punct de vedere, adica cel fizic, chiar in centrul evenimentelor, intelegand prin aceasta ca am locuit intr-o zona care prin miracol a supravietuit tavalugului teribil, fiind ultimul rand de vechi blocuri, constructii din anii ’30, care au supravietuit operatiunii de demolare si din cauza pozitiei privilegiate de la fereastra sufrageriei mele cuprindeam de la Dealul Mitropoliei pana la Dealul Arsenalului."

SANSA. Avand acest unghi generos, prof. Vasilescu a putut sa vada toate etapele operatiunii de facere a tabula rasa si pe urma de edificare a acestei haine in care ilegitima putere incerca prin perenitatea arhitecturii sa se legitimizeze. "Deoarece locuiesc in aceasta casa din 1952, va dati seama ca in aceste conditiuni toata copilaria mea este legata mai ales de tragicii ani ’50, de fiecare piatra, de fiecare coltisor din zona de care vorbeam. Am haimanarit in fiecare loc, fapt pentru care indraznesc a spune ca nu a existat element in zona respectiva pe care sa nu-l cunosc, de la elementele construite pana la pomi, in fiecare existand intr-un fel o parte din mine." Arhitectul Gheorghe Leahu isi aminteste: In timpul daramaturilor din zona Uranus, oamenii care fusesera deposedati de casele lor erau dusi cu camioanele militare acolo unde erau disponibilitati. Veneau la patru-cinci dimineata, cu tinichigii si cu tarnacoapele, dadeau jos acoperisul, burlanele si daramau tot-tot. Astia saracii ca sinistratii plecau de acolo. In timp de pace, pe globul pamantesc niciodata nu s-a demolat cat s-a demolat la noi."

MOZAIC. Prof. Vasilescu s-a confundat, cum este normal sa se intample, cu zona respectiva, a cunoscut-o, a trait-o, a posedat-o si a fost posedat intr-un fericit raport reciproc biunivoc. "Momentul in care operatiunea aceasta a inceput a fost un moment in care pot spune fara sa exagerez ca mi s-a ridicat pe de-antregul valul de peste ochi. Ca arhitect stiam perfect ca exista operatiuni normale ce trebuie comise in definirea unui oras, in redefinirea unor zone, in restructurarea lor, dar nu mi-am pus niciodata problema ca acest atac pe care-l vedeam la nivelul general va ajunge a ma afecta la nivelul personal. In fiecare casa aveam o forma de investitie, intr-unele locuri erau prietenii mei, intr-unele locuri erau rudele mele, altele imi fusese prezentate pentru incarcatura istorica pe care o aveau, toate reprezentau elementele unui mozaic. Fara discutie, forma cea mai acuta de durere a fost generata de daramarea sau de stramutarea unor biserici. Aici interveneau in afara elementelor firesti afective care tineau de la modul in care in plina primavara saraciile lucii ale anilor ’53 mergeam sa furam corcoduse sau caise verzi, asta era o etapa, a doua etapa era fireasca traire plina de emotie a momentului mistic ce se comitea acolo la care eram dus de parintii sau de bunicii mei atunci cand li s-au ridicat arestul de la domiciliu."

IN GAND. Profesorul Vasilescu nu a considerat doar un atentat, cum a si fost, la viata memoriei noastre istorice, nu doar un atentat la viata orasului Bucuresti, ci si un atentat personal: "Am fost ranit, si astazi cand parcurg unele zone care tin de la fosta strada Uranus pana la Dealul Mitropoliei, am in continuare in minte ca un film ce se deruleaza permanent in mintea mea fiecare loc cu imaginea initiala." Naiv, profesorul pastreaza ideea perisabilului pentru noul peisaj, desi ca profesionist isi da perfect seama ca va fi pentru vreme indelungata: "Mi se pare ca un decor de teatru care cam maine s-ar schimba si realitatea, reala doar in mintea mea, sa revina la o forma de normalitate."

"Cand era in Uranus zgomotul ala, cu huruitul de cataclism, cu grinzi si pereti cazuti, un inginer de la un ACM m-a chemat sa imi arate ceva. M-a dus la o casa boiereasca unde erau muncitori catarati pe acoperis. Imi spune inginerul: «Mie mi se rupe inima!». Casa avea un salon care avea o scara din lemn asemeni celei din Palatul Sutu. In capatul scarii era o oglinda si mi-a spus asa: «Domnule arhitect, proprietarul a plecat plangand de aici pentru ca era casa facuta de parintii lui si pe la o mie opt sute si ceva tatal sau a vrut sa faca o casa mai deosebita, a cumparat de la Viena o oglinda de 4 metri pe doi jumate pe care a dus-o cu vasul pe Dunare si de la Giurgiu pana la Bucuresti a dus-o intr-un car tras de patru boi si cu fan care proteja oglinda. Acum am primit dispozitie sa o sparg cu tarnacopul.»" Arhitect Gheorghe Leahu

O calatorie imaginara Dealul Arsenalului era marginit de Strada Izvor pe malul Dambovitei, de Strada Uranus, de Str. Militari si se termina jos la Str. Apolodor. Descrierea Dealului Arsenalului seamana mai mult cu un tablou... cu note explicative. Cel mai indicat este sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va ganditi cum chiar dumneavoastra vizitati ceea ce era inainte ca buldozerele cu secera si ciocan in frunte sa-l distruga. Urcand dealul pe Uranus, pe stanga erau cazarmile Armatei (devenite dupa 1947 temnite de chin si de exterminare). Cam pe la jumatatea dealului, tot pe Strada Uranus, pe partea dreapta, puteai admira statuia eroilor pompieri cazuti in luptele revolutionarilor de la 1848, pe Dealul Spirei.

CATE CLADIRI GAZDUIA UN DEAL Anul 1985 a fost unul negru pentru Bucuresti si monumentele sale istorice. De furia rosie n-a scapat nici Dealul Arsenalului, nici Muzeul Militar. Toate cladirile cuprinse in perimetrul Strazilor Uranus, 13 Septembrie si Izvor au disparut. Este distrus Muzeul Militar Central, Tipografia si Teatrul Armatei, Cazarma Mihai Viteazul. In zona mai sus amintita se construise in 1864 Cazarma "Alexandria" si Cazarma "Cuza" in 1865. In perioada 1862-1869 se construieste Depozitul Central de Echipament al Armatei, devenit in 1886 Cazarma "Vanatorilor". ARSENALUL… DIN DEALUL ARSENALULUI Pe terenul pe care a existat Palatul Domnesc de la "Curtea Arsa", autoritatile vremii au construit la 1862 Arsenalul Armatei. Complexul cuprindea ateliere de reparatii pentru trasuri, afete de tun, ateliere de scularie, turnatorie de proiectile, depozite de arme, atelierele pirotehniei armatei, o cazarma si o scoala de artificieri. Pana in anul 1985, in cladirile fostelor cazarmi "Alexandria" si "Cuza", numeroase institutii si-au avut sediul. Pe Strada Izvor 137 se afla sediul Muzeului Militar Central. Acesta ocupa cladirea unei foste scoli de ofiteri, cladire construita in 1885. Istoria Muzeului Militar Central este una foarte interesanta. La sfarsitul secolului al XIX-lea, Carol I infiinta Muzeul Artileriei. Dupa Primul Razboi Mondial se infiinteaza Muzeul Militar National, avand ca locatie fostul Palat al Artelor, din Parcul Carol (Libertatii). La 15 iunie 1938, un incendiu mistuie cladirea principala a muzeului. Iar in 1959, Muzeul Militar Central se muta in Strada Izvor nr. 137. Cladirea din Strada Izvor avea doua etaje. VINE TAVALUGUL CEAUSIST Muzeul Militar Central detinea o bogata colectie de obiecte, piese de colectie, uniforme, documente, medalii, lucrari de arta plastica. De asemenea, muzeul detinea si o biblioteca, o fototeca si diverse laboratoare. Toate acestea au fost mutate la repezeala de soldati. Demolarea Muzeului Militar a insemnat si disparitia Tipografiei Armatei, a Buletinului Oficial, a Teatrului Armatei si a Cazarmii Regimentului 6 de Garda "Mihai Viteazul".