In atmosfera creata in Germania de noaptea cutitelor lungi din 30 iunie 1934 si marile greve muncitoresti in Franta din vara aceluiasi an, intr-un mare miting, liderul Partidului Comunist Francez, Maurice Thorez, a lansat ideea infiintarii unui Front Popular al Muncii, Libertatii si Pacii.
Acesta este inceputul noii politici internationale comuniste, cand lozinca de front popular sau front antifascist a inlocuit-o pe cea a luptei de clasa, ideea de democratie revolutionara fiind reciclata de comunistii francezi din istoria anului 1793. In septembrie 1934, Uniunea Sovietica a intrat in Liga Natiunilor, dupa ce ani la rand infierase acest organism international ca reprezentand interesele burgheziei. La finele aceluiasi an, Thorez a fost invitat la Moscova, unde in fata Comitetului Executiv al Internationalei a III-a a prezentat un raport despre experienta- model a comunistilor francezi in noua tactica politica adoptata. Urmare a acestora, in toate tarile Europei Occidentale, partidele comuniste si-au sporit membrii si simpatizantii. Astfel, revolutionarul de profesie si militantul comunist, oriunde s-ar fi aflat, nu mai agitau steagul rosu cu secera si ciocanul (simbol al unei Uniuni Sovietice ce vrea sa-si impuna dominatia mondiala), ci prezinta imaginea antifascistului democrat. Popularitatea comunismului sub masca antifascismului creste, in timp ce Germania nazista isi extinde puterea. Antifascismul, ca nou chip al democratiei, favorizeaza confuzia dintre democrati si comunisti in favoarea celor din urma. Toate filialele comuniste din Europa ale Moscovei primesc sarcina de coalizare a fortelor democrate impotriva nazismului. In Romania, conform documentelor de arhiva, au refuzat sa intre in tratative cu comunistii (ai caror mesageri fusesera Lucretiu Patrascanu si Emil Bodnaras) nu doar liberalii si taranistii, ci si social-democratii. A fost nevoie de parasutarea de catre englezi a unui grup de spionaj - Misiunea Autonomus - care sa-l determine pe Iuliu Maniu sa accepte coalizarea cu comunistii dupa modelul fortelor internationale care luptau impotriva Axei. In Romania s-a constituit un front democratic din reprezentantii Partidului Comunist, ai Partidului Social-Democrat, Partidului National Taranesc si Partidului National Liberal, in iunie 1944, sub denumirea de Blocul National Democrat. Situatia a fost similara si in celelalte state vecine. In noiembrie 1944, la Szeged s-a format Frontul national de independenta. In Bulgaria, partidele comunist, taranist si socialist constituisera Frontul patriei. In Cehoslovacia, la 5 aprilie 1945, prin Frontul National s-a instaurat un guvern de uniune. In viitoarea Germanie Democrata va fiinta, de asemenea, un Front unit.Citește pe Antena3.ro