COLECTIE DE FANTOME - CARTILE MORTILOR
Toate religiile lumii afirma ca viata continua, intr-un fel sau altul, si dupa moarte. Unele au chiar si Carti ale mortilor, adevarate manuale, cu instructiuni clare, prin care cei plecati din lumea noastra sunt invatati cum sa parcurga caile vesnice ale Vietii de Apoi.
VASILE SURCEL
Majoritatea vechilor religii sustin ca, dupa moarte, sufletul are de parcurs un drum complicat, a carui destinatie poate sa fie paradisul zeilor sau infernul. Pe acest traseu post-mortem, defunctul are de infruntat obstacole si dusmani puternici pe care ii poate invinge doar respectand niste reguli precise. In unele religii, acestea ii sunt comunicate in scris in timp ce in altele, instructajul se face verbal, de catre preoti specializati.
BUHUHUUU... - EDITORIAL de Valentin
Zaschievici
|
Recensamantul fantomelor! Nu s-a facut pana acum, nu-i asa? Ce realizare demna de Guinness Book, daca ar izbuti cineva sa numere populatia nevie, dar activa, a Romaniei! Noi, aici, ne-am propus sa adunam laolalta, fara pretentii de exhaustivitate, prezentele fantomatice care misuna prin diverse colturi ale tarii. Unele se zbenguie, rautacioase, tulburand comunitati intregi. Altele, statornice locurilor pe care le-au indragit pe cand erau in viata, le imbogatesc cu rasuflarea lor parfumata. In fine, mai sunt suflete care penduleaza intre lumi, adevarati postasi invocati pana la exces de initiatii in spiritism. Sa nu le invidiem, ca e nasol tare sa munceasca vesnic,
fara concediu.
Daca orasenii cocheteaza cu spiritele in saloane, la lumina lumanarilor, taranii au inca de furca, precum in Evul Mediu timpuriu, cu moroi suparati, care trebuie pusi la respect. Operatiune macabra, din care iese mototolit cadavrul vreunui consatean banuit ca n-are astampar sub lespede. Cadavrul nu protesteaza, saracul, dar practicile barbare starnesc indignarea europenilor, care admit faza cu tepusa si ciocanul de lemn doar in filmele de la miezul noptii, nu si la buletinele de stiri.
In fine, noi va explicam cum sa scapati, altfel decat consultand psihiatrul, de duhurile care va bantuie. Si va indicam chiar un teren de fotbal, nu departe de Bucuresti, unde puteti trage o miuta cu stafia ditamai boierului, grozav de sprinten in caftan si cu sabia zornaind pe gazon.
Poftiti, infruptati-va din povestile culese pentru voi si apoi... somn usor!
|
EGIPTUL ETERN
|
In Egiptul antic, piramidele si mumificarea mortilor au reprezentat, timp de cateva mii de ani, o garantie sigura a continuarii vietii de dupa moarte. Ritualuri complexe, in jurul carora se centra cea mai mare parte a vietii spirituale a egiptenilor, asigurau defunctilor dobandirea vietii vesnice. O viata speciala, prin care oamenii patrundeau in lumea zeilor atotputernici, devenind egalii lor in eternitate. La inceput, drumul catre aceasta tinta suprema era rezervat doar faraonilor. Cu timpul, Calea Eternitatii a devenit accesibila si restului egiptenilor. Era un drum deosebit de dificil, presarat cu pericole si capcane subtile, care nu putea fi parcurs decat daca defunctul respecta, in amanunt, toate instructiunile cuprinse in ghidurile speciale care, adunate la un loc, se numesc Cartea Mortilor Egipteni.
|
VISATORII TIBETULUI
|
Aparut in India, in sec. V i.Hr., budismul a adus cu sine o alta viziune asupra vietii si a mortii. Rasadita in Tibet, aceasta religie a produs cel a mai spectaculos si complex ghid al vietii de dupa moarte: Bardo Todol - Cartea Tibetana a Mortilor. Contrar credintelor egiptene, pentru subtilii visatori care au fost tibetanii, drumul parcurs de sufletul defunctului nu se sfarsea in tinuturile zeilor nemuritori. Tinta finala, extrem de greu de atins, era Nirvana, linistea suprema, dincolo de care nu mai exista obligatia revenirii in lumea materiala. Daca aceasta tinta nu-i era accesibila, defunctul putea sa nadajduiasca macar la nasterea intr-o familie mai buna. Instructiunile post-mortem erau citite la urechea celui care, desi plecat din lume, avea totusi posibilitatea sa le auda si sa le respecte intocmai.
|
INDRUMARUL MORTILOR ROMANI
|
Deosebit de complex, ritualul funerar al romanilor contine anumite episoade care, printre multe alte functii, o au si pe aceea de a instrui sufletul plecat pe drumul catre Lumea de Apoi. Fara ca ele sa stie acest lucru, cele care indeplinesc, la noi, rolul asumat in Tibet de catre calugarii lama sunt bocitoarele. Alaturi de exprimarea jalei si a disperarii provocate familiei si comunitatii de plecarea defunctului, bocitoarele interpreteaza si cateva cantece funebre, care contin indicatii adresate mortului. La fel ca in Egiptul antic ori in Tibet, in cursul ritualului funerar al romanilor se presupune ca mortul are inca putinta de a auzi indicatiile transmise pentru a-l ajuta sa parcurga ultimul drum. Prin intermediul acestor indicatii, sufletul raposatului este ajutat sa strabata caile intortocheate ale unei geografii spirituale oculte, care separa lumea celor vii de Lumea de Dincolo. Drumul pe care sufletul il are de parcurs este marcat de cele sapte Vami ce trebuie depasite inainte de a ajunge la puntea, extrem de ingusta, care separa cele doua lumi. Pana acolo, el are insa de trecut Codrul cel mare/ce lumina n-are/ Codrul cela des/Intri, nu mai iesi, poteci si carari necunoscute, si ape revarsate. Pentru a le depasi, sufletul defunctului este sfatuit sa accepte prietenia anumitor animale pe care le va intalni in drumul sau. Cel mai des pomenite sunt lupul, vulpea, vidra si uneori calul si cerbul. La un moment dat, pe acest drum, sufletul intalneste O zana batrana/ cu condeiu-n mana care Sade si scrie si, in acelasi timp, ii cearta pe cei care au intarziat la intalnirea cu ea. Dar cea mai importanta atentionare pe care o primeste sufletul mortului este cea referitoare la numeroasele bifurcatii ale drumului sau. Si, de fiecare data, el este sfatuit sa o apuce doar pe calea din dreapta, fiindu-i absolut interzisa calea stanga: Tine, draga suflete/Drumul inainte/ Pana vei ajunge/ Unde se infrange/ Drumul jumatate/ Ce locuri desparte/ Acolo sa stai/ Si sama s-o
iai/ (...) /Si spre stanga sa
nu-mi dai/ Caci in partea stanga/ E calea cea stramba/ Stramba si-astupata/ Cu lacrimi udata.
In acelasi mod, sufletul mai este atentionat ca, ajuns catre capatul calatoriei, va intalni un mar imens, imagine a arborelui cosmic, la poalele caruia este O lina fantana. El este sfatuit sa bea din apa acelei fantani: Sufletul din apa bea/ Si el lumea o uita. Astfel, odata pierduta amintirea despre lumea din care a plecat, sufletului
nu-i mai ramane decat sa se roage Maicii Domnului sa il primeasca in Rai.
|