Din lac in put

A inceput, fara sa se fi terminat vreodata, sezonul inlocuirii gropilor naturale prin gropi artificiale. El poate fi observat toamna devreme, iarna tarziu sau vara la amiaza. Craterele mai mici sau mai mari provocate de ploi si ninsori ar putea fi, sa zicem, gropile naturale.

In realitate, nu ploaia sau ninsoarea sunt vinovate, ci asfaltul prost. In adevar, nu asfaltul are vreo vina, ci oamenii care-l toarna. De fapt, bietii muncitori innegriti de zgura fumeganda, si incaltati cu talpi groase de lemn, nu sunt vinovati. Cineva, acolo jos, in adancuri, nu ne iubeste deloc, orice-am fi, oameni, soareci sau masini. Acolo, pe scara ierarhica a moralei, la baza ei sumbra, se fura de se sperie si ce-a mai ramas din gandul de pe urma al romanului. Rezultatul este ca hotii sunt mai tari decat ploile si lapovita, mai sfredelitori ca viscolul si potopul, mai impenetrabili decat rotile groase ale Jeep-urilor noastre social-democrate.

Gropile naturale sunt artificiale, iar cele artizanale, prin decopertarea asfaltului gaunos, sunt inutile. In septembrie, strazile se descuameaza ca sa faca loc noului asfalt. In aprilie, gropile falsului asfalt dau la lumina gaura din bugetul public produsa de baieti anul trecut.

Peticele proaspete si fumegande de asfalt jilav ascund deja frauda primaverii. Prizonieri in acest ciclu astronomic al cacialmalei marcate de echinoctiile primarilor fraudulosi si solstitiile clientilor de gudron, nu ne mai ramane decat sa reimpartim calendarul si astronomia, in jaful de toamna si hotia de primavara.

Suntem ciudati noi, romanii. Pe vremea cand cercul care inchide artera care vine dinspre Arcul de Triumf, facandu-i nod spre Calea Dorobantilor avea in mijloc statuia lui I.V. Stalin, caldaramul era intreg si neted, dar noi nu aveam masini si chef, pentru ca Pobedele erau la ei, iar parintii si bunicii nostri in inchisoare sau expropriati. Mai tarziu, cand patronul aceluiasi cerc, cam vicios, devenise Charles de Gaulle, a aparut in mijloc un nasture imens, dar inutil, iar pe margini caldaramul a inceput sa plezneasca din toate cusaturile. Acum avem masini, prim-ministrul sta pe-aproape, maresalul Prezan l-a intalnit pe generalul francez, Stalin a fost retras la depou, iar edilii si masa de manevra a infractiunii regizeaza de cateva ori pe an scenele de lupta din Cold Mountain in centrul orasului. Uneori, semafoarele stau mai mult pe rosu. Politistii se agita fara explicatie si un card de masini negre dau in gropi cu incetinitorul. Presedinti si premieri, acoperiti de geamurile fumurii, se scutura pe bancheta din spate si dau sonorul mai tare in discutiile cu oaspetii bulgari, mai inaintati pe calea hartoapelor euro-atlantice, doar-doar nu se prinde nimeni ca razboaiele balcanice inca nu s-au terminat.

In apropiere vedem si ambulantele protocolului de stat, semn ca pentru cei mai alesi starea de pericol este perceputa cu acuitate. Zilele trecute, soferii din Piata Presei Libere l-au claxonat indelung pe Ion Iliescu, in semn de protest pentru dopurile prelungite din trafic. Ce-ar fi ca, intr-o buna zi, sa ne oprim toti in pietele ravasite de bombele hotiei si sa claxonam incontinuu, pana cand lotrii drumurilor mari dau banii inapoi, sub forma de asfalt practicabil.