Natura vie cu alegatori

"Stanga reuseste performanta sa fie infranta in alegerile locale de stanga, in timp ce dreapta ar putea sa fie salvata, in sfarsit, de securitatea cu fata europeana. Vara e generoasa, recolta va fi bogata, din cauza inundatiilor. E bine asa"

Mai demult, pe vremea unanimismului militienesc, denumirea preferata, intre "connoisseurs" era "nicolaimea". Adica cei multi si fara chip, care voteaza si clameaza cu ridicata. S-a vazut insa ca, la un moment dat, si anume, de 15 noiembrie l987, intr-o zi de luat cu japca la urnele comunismului sepulcral, "nicolaimea" l-a spart pe Nicolae in efigie, ceea ce, antropologic, este echivalent cu regicidul. Cand huliganii spargeau vitrinele la Timisoara, iar oamenii muncii craioveni primeau maciuci corective, nici nu banuiam ca, in curand, populatia aceasta, si nu poporul, cum mai tarziu finii nostri eseisti aflau din cartile frantuzesti ca se spune in astfel de cazuri, avea sa devina, in decembrie l989, "eroul colectiv al libertatii".

Cateva ore, pana cand heralzii intunecatului ev s-au deghizat repede in calaii alibiului democratic, devenisera cu totii semi-zei. Apoi stirpea s-a impartit in golani, legionari, securisti, mineri, oameni de bine, independenti, ceaifacutinultimiicinci ani. Cativa, doar, au mai indraznit sa poarte camasi albe, si anume, de 15 noiembrie 1990, in amintirea unei demnitati indelung amanate. Pentru ca intelectualii cu ochelari au incasat bate pe spinare si gospodine isterice cu permanent se antrenau la tinte vii cu ghiveciul, pe marile bulevarde, nici monarhia, nici biserica, nici comunismul, nici securitatea n-au reusit sa-si impuna definitiv punctul de vedere. Un fel de compromis statut, in numele intereselor generale, intre care linistea s-a dovedit cel mai mobilizator si trainic, avea sa ne transforme, repede, pe la seminariile socialistilor mitterrandieni declinanti, intr-un trib; vesel, cu mai multe ziare decat ziaristi, cam incolor, puternic mirositor, resentimentar, rezidual, apasat imegebist, nitel gedesist. Un corp fara forma, dar cu un cap imens, dinspre care, daca priveai cu atentie, te sagetau tablourile de la manifestatia de 1 mai.

Atunci a aparut si noua denumire, undeva intre duminica orbului si meteodependentul astru solar, (care rasarea in functie de Ion Iliescu). "Bizonul" - ei bine, bizonul care la noi nu era traducerea teritoriului bi-zonal, ocupat in Germania postbelica de americani si englezi, nici macar stramosul nostru aspru-bovin si intunecat, naparlit si disparent de la Sarmizegetusa, desi avea si ceva din aceste bizare si biotonice aratari. Bizonul devenise un fel de fosta populatie, cu sechele puternice de nicolaime, in curs de ratare a transformarii in popor; putin de stanga, violent de dreapta, centralist, etatist, corupt- pasiv, populist-activ, angajat-neutru, cu care capeteniile fac ce vor. "Bizonul" nostru era mangaiat in arena si palmuit in culise, tesalat la TV si injurat in grajd, cautat in coarne de ministri si emasculat de preceptorii zorilor de zi. "Bizonul e de vina", mai spuneau masteranzii, la cate-un colocviu despre rezervatiile rasaritului recurent. "Bizonul stie el ce face", murmurau stapanii lui cruzi, dar drepti.

Bizonul nu era singur pe lume, insa. El avea o tara, pe care cetatenii ei emancipati au identificat-o sub numele de cod "Romanica". Romanica este varianta soft, vag post-moderna, a unei tari in curs de dezvoltare, populata de hipnotici nato-si ue-izabili. Cativa observatori expati, veniti sau statuti s-o asiste, i-au dat acest nume tandru, fara stirea dansei, doar-doar fetita anemica, pusa la incercare, se transforma de ciuda intr-o Vitorie sau Fefeleaga lichidatoare.

Trecut-au anii. In localitatea General Berthelot (Hunedoara) se voteaza din nou duminica viitoare. Autostrada soarelui isi descopera, ca la striptease, dupa fiecare tur, cate-un nou tronson. Peste Dunare se aniverseaza un pod in acelasi timp cu promisiunea dezvelirii altuia. Stanga reuseste performanta sa fie infranta in alegerile locale de stanga, in timp ce dreapta ar putea sa fie salvata, in sfarsit, de securitatea cu fata europeana. Vara e generoasa, recolta va fi bogata, din cauza inundatiilor. E bine asa. Doar un murmur, insistent, ne cam disturba idila: nu e nicolaimea, fireste, nici minerii nu marsaluiesc, dincolo de deal. Bizonul oricum nu mai pune probleme in Romanica temporara si ingrijoratoare, de la Atlantic in Transnistria.

E biet poporul, iesit din populatie, mic, jilav, vanat, lins de bizon, alintat de mineri, impodobit cu muscate de tate, latinizat de elite, impartind sandvisiul subtire intre Roman si Ica. Acum, s-a nascut pe bune si oarecum pe nesimtite.