Unde curgea lapte si miere

In numarul trecut am scris despre bogatia meselor ceremoniale din perioada Pastilor la evreii Vechiului Testament. In timpul captivitatii in Egipt, ei consumau numeroase legume.

Delta Nilului permitea culturi deosebit de savuroase, astfel incat nu le-au lipsit castravetii, pepenii, prazul, ceapa, usturoiul, dar si peste aveau din abundenta). In alta perioada de timp se vorbeste despre ciorba rosie de linte (Fac. 24:29). Fasolea era si ea folosita.

Laptele, untul si branza au fost cunoscute si la mare pret, mai ales ca erau renumite cirezile de vite din Palestina. Laptele era adesea oferit vizitatorului neasteptat sau musafirilor. Se face aluzie si la oua.

Mielul, iedul si vitelul erau animalele cele mai apreciate si consumate, alaturi de vanat, din care se preparau bucate foarte savuroase. Vitelul (Luca 15:23) era ingrasat in mod special, nu numai la evrei, pentru ocazii festive. In Mesopotamia avem marturia curteanului care era responsabil cu aranjamentele pentru vizitele imparatesti si care a raportat despre un vitel ingrasat ca era atat de gras incat atunci cand sta in picioare, sangele ii fuge in picioare si nu mai poate sta...

Pestele era un aliment de baza. Primii ucenici ai lui Iisus au fost pescari si este binecunoscuta parabola cu inmultirea painilor si a pestilor, precum si mesele pe care le-a avut Iisus dupa ce a inviat cu discipolii Lui (Luca 24:42-43, Ioan 21:9). Popularitatea simbolului pestelui intre primii crestini si folosirea pestelui cu ocazia anumitor serbari ale Eucharistiei in unele cercuri crestine ale Bisericii Primare provin, probabil, din aceste intamplari mentionate in Sfintele Evanghelii.

In perioade de foamete sau cand invaziile de lacuste distrugeau recoltele, acestea erau mancate prajite si asigurau necesarul de proteine si minerale in alimentatie. Erau siliti sa le manance, nicaieri nu se vorbeste de vreo savoare deosebita a lacustelor, si mai ales prin faptul ca provocau calamitati atat de uriase, ele n-aveau cum sa fie agreate. Smochinele, presate in turte, curmalele, fructele de sicomor, rodiile, uneori transformate intr-un suc foarte vitaminizat si racoritor, mai multe feluri de nuci, migdalele, fisticul, toate erau apreciate pentru ca puteau fi usor pastrate. Smochinele si strugurii, respectiv stafidele, erau fructele cele mai apreciate. La antipodul lor erau roscovele, deoarece erau folosite de evreii cei mai saraci sau erau date ca hrana porcilor. Mierea albinelor salbatice se recolta dintre stanci sau din copaci si era un aliment extrem de apreciat, o delicatesa pretuita (Ps. 19:10). Palestina a fost cu adevarat o tara unde curgea laptele si mierea (Ies. 3:8). Desi putea fi folosita la copt, la dulciuri si in amestecuri, mierea nu putea fi adusa drept ofranda lui Dumnezeu, chiar daca egiptenii o ofereau zeilor lor.

Gatitul includea coacerea painilor si a turtelor, dospite sau nedospite, pregatirea supelor, a ciorbelor, a tocanitelor, prajirea sau fierberea carnurilor si a pestelui. Condimentele folosite erau, in afara de sare, mararul si chimenul (Is. 28:25), coriandrul (Ies. 16:31), susanul, menta, ruta (virnantul), mustarul, ale carui frunze erau taiate si folosite pentru a da o aroma mai intensa si originala.

Cultivarea vitei-de-vie si, implicit, betia, au aparut pentru prima data dupa potop, in vremea cand Noe si urmasii lui au repopulat pamantul (Fac. 9:20). Vita-de-vie dadea strugurii proaspeti, stafidele, mustul dulce s-au fermentat, vinul cel nou, vinurile complet fermentate, sucurile rosii de struguri, numite si sangele strugurilor. Vinul otetit sau otetul, indoit cu apa, era utilizat de lucratorii campului pentru racorire sau improspatare. Din cereale, curmale sau chiar miere se produceau si bere sau bauturi tari. Berea era o bautura mai populara in Mesopotamia, in Palestina era vinul, iar in Egipt, ambele, dar si vinul de curmale. Vinurile dulci si condimentate (Cant. 8:2), precum si berea sunt cunoscute din textele egiptene sau mesopotamiene, mierea si ierburile fiind folosite drept ingrediente. (L.T.)

DICTIONAR

ZILE ALITURGICE Sunt zile din cursul anului bisericesc in care dupa randuiala veche a Bisericii nu se savarsesc Sfanta Liturghie pentru ca randuiala postului sa nu fie suspendata. Aceasta practica are la baza legislatia canonica a Bisericii exprimata in hotararile canonice ale Sinodului din Laodiceea (364 - 383) care prevede acest fapt in mod expres prin canoanele 49 si 51. Acestea sunt: a. Vinerea Patimilor; b. Luni si marti din prima saptamana a Postului Pastelui; c. Miercuri si Vineri in Saptamana Branzei; d. Vinerea dinaintea Craciunului si Bobotezei cand acestea cad Duminica sau Lunea. SFINTII PARINTI Sintagma prin care e definita toata pleiada de Parinti ai Bisericii incepand cu primul secol crestin si pana in zilele noastre a caror viata si scrieri au fost receptate ca normative pentru credinta si invatatura Bisericii. LEGEA TALIONULUI Pedepsirea corporala cea mai severa a celui vinovat, prin cauzarea acelorasi pagube pe care el le-a produs. Legea Talionului (lat. Talio-onis) isi gaseste echivalentul in marala vechi testamentara a razbunarii: Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte (Iesire 21,24; Levitic 24,20; Deuteronom 19,21). Aceasta parea o lege a dreptatii, dar totdeauna cei ce o aplicau depasea masura, facand-o din sentiment de ura si razbunare. Prin ea se extindea ura si vrajmasia, in loc sa inceteze si sa se stinga. DARUL TEMERII Dar al Sfantului Duh care il opreste pe om de la rele si-l face sa se teama sa nu mai cada cumva din dragostea lui Dumnezeu, facandu-l sa-l slujeasca Domnului cu frica si a se bucura de El cu cutremur (Psalmi 1,11).