Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Oberta de Catalunya și Universitatea Columbia arată că mâncatul după ora 17:00 poate avea efecte negative asupra organismului.
La cercetare au participat 26 de persoane, cu vârste între 50 și 70 de ani, cu probleme de greutate sau diabet. Aceștia au fost împărțiți în două grupuri: unul care a consumat alimente mai devreme, și celălalt care a mâncat târziu.
De ce să mănânc înainte de ora 17.00
Rezultatele au arătat că persoanele care au mâncat după ora 17:00 aveau nivelul de zahăr din sânge mai ridicat și ardeau mai puține calorii, riscând astfel să dezvolte diabet. Totodată, aproximativ 45% din aportul zilnic de calorii al celor care au mâncat târziu a fost consumat după această oră, ceea ce le-a afectat stabilitatea glicemiei.
Specialiștii recomandă alegerea unei diete sănătoase și evitarea consumului de alimente după ora 17:00, potrivit a1.ro.


