Tristă soartă are femeia care nu-şi poate permite să poarte o fustă, care se codeşte să se ducă la plajă în costum de baie, care se fereşte într-o excursie pe munte să poarte pantaloni scurţi, şi toate acestea din cauza venelor umflate ca nişte şerpi vineţii, urâţindu-i picioarele.
Destul de des varicele crează mari neplăceri femeilor, dar nu numai lor, ci şi bărbaţilor. Şi ne vom referi la aspectul dizgraţios al varicelor pe picior, dar şi l asituaţia mai chinuitoare a complicaţiilor varicelor, culminând cu ulcerul de gambă.
EXPLICAŢIE
Încercând să explicăm pentru românul de pe zebră boala de varice, trebuie să arătăm că, după ce sângele proaspăt, împins de la inimă, a hrănit ţesuturile picioarelor şi s-a golit de oxigen şi substanţe nutritive, el trebuie să se întoarcă în cord prin sistemul de vene. Vena principală de la picioare, numită vena safenă, este prevăzută din loc în loc cu nişte valve, cu nişte supape, precum cuibul de rândunică, având rolul de a nu lăsa sângele să circule decât de jos în sus, spre inimă.
Aceste valve (supape) nu lasă sângele să cadă prin gravitaţie spre partea de jos a picioarelor. Ei bine, la oamenii care au varice aceste valve lipsesc sau sunt prea puţine. În condiţiile în care supapele lipsesc, sângele cade în vena piciorului şi bălteşte, umflând-o. Aşa apar varicele, cu vasele umflate şi vineţii. Nu numai că venele se umflă, dar în ele staţionează sânge "consumat", încărcat cu toxine.
Un alt aspect rău este că aproximativ un litru de sânge staţionează în varice, fiind scos din circuit ca şi când omul respectiv ar fi pierdut o parte din sângele circulant. Una peste alta, soluţia este de a scoate aceste vene umflate. Operaţia clasică de varice se numeşte "stripping", care în traducere înseamnă smulgere. Nu s-ar zice că această metodă chirurgicală este blândă.
Simplificând, se introduce o sârmă ca un cârlig de sus până jos în vena varicoasă şi ea se smulge, scoţând-o ca întoarcerea pe dos a unui deget de mănuşă. Din păcate, după această operaţie, omul trebuie să rămnă internat cinci-şase zile şi să i se facă tratament medicamentos.
Un alt dezavantaj menţionat de medicii utilizatori de alte metode sună astfel: vena varicoasă nu-i o ţeavă fără nici o legătură cu vecinătăţile. Vena are legături de vase laterale cu restul sistemului circulator, ea se leagă şi cu vase de limfă, şi cu nervi. Când prin metoda stripping se smulge vena varicoasă, toate aceste conexiuni se rup.
METODĂ BLÂNDĂ
Prof. dr Horaţiu Angelescu, acum 40 de ani, a inventat o metodă blândă de scoatere a varicelor. El nu smulge în întregime vena, ci o scoate pe bucăţele. Face nişte incizii mici, ascunse în ridurile pielii, şi trage afară un segment de venă varicoasă pe care o leagă, izolând-o de restul vecinătăţilor, şi apoi o scoate. Scoţând pe segmente vena varicoasă, operaţia este blândă.
Cel operat de prof. Horaţiu Angelescu nu va fi internat deloc şi la o oră după intervenţie pleacă acasă pe picioarele lui sau conducându-şi maşina. Omul nu rămâne nici cu cicatrice pe picior, micile incizii fiind ascunse în dungile pielii. Cu această metodă prof. Horaţiu Angelescu a scăpat blând de varice circa şaizeci de mii de oameni, între care şi un număr de personalităţi ale vieţii publice.
Doctorul Horaţiu Angelescu a reuşit să cicatrizeze prin intervenţiile lui ulcere, care de ani lungi îi chinuiau pe oameni cu răni deschise şi infectate. Societatea franceză de flebologie, adică elita medicilor de vene din Franţa, l-a inclus ca membru de onoare în societatea franceză de flebologie pe prof. dr Horaţiu Angelescu.
În ultimul timp, există metode care acţionează prin distrugerea varicelor cu rază laser sau prin alte metode mai puţin traumatizante ca procedeul chirurgical de stripping, de smulgere.
APAR ŞI PE ESOFAG
Tot o boală de vene, purtând numele chiar de varice, este apariţia varicelor pe esofag. Este o umflare a venelor de pe esofag din pricina cirozei. În această boală cirotică, ficatul nu mai lasă, din cauza fibrozării, să treacă uşor sângele prin el. Constituindu-se ca un baraj, ficatul fibrozat al ciroticului măreşte presiunea în amonte de el, aşa că sângele apasă puternic pe pereţii vaselor din abdomen.
Aşa se face că o parte din lichidul sângelui trece în burtă, numindu-se ascită, adică lichidul în abdomenul bolnavului de ciroză. Această presiune pe vene din cauza ficatului, constituit ca un baraj, măreşte presiunea şi în venele esofagului. Aşa apar varicele pe esofag, care reprezintă o complicaţie gravă a cirozei avansate. Se întâmplă adesea ca aceste varice pe esofag să plesnească şi apare hemoragia digestivă, de multe ori ucigătoare a bolnavului de ciroză.
Varicele pe esofag e bine să fie tratate atât din punct de vedere al terapiei, în cazul cirozei, dar când aceste varice esofagiene se văd la endoscopie a fi roşii şi umflate trebuie să se acţioneze pentru a nu se sparge. Cu endoscopul se pot lega aceste vene umflate ale bolnavului de ciroză şi astfel ele sunt ferite de hemoragie. Sau, cu endoscopul în varicele esofagiene, se pot injecta substanţe care să sclerozeze, "să usuce" aceste vase umflate, în pericol de a crăpa.
MOŞTENIRE
Oamenii care au adunat ani de suferinţe cu venele picioarelor varicoase, ajung la o stare gravă de complicaţie: pe pielea picioarelor apar răni care nu se mai închid, ulcere care supurează, se infectează şi ani de zile au parte de suferinţe mari. Se zice că atârnă mult transmiterea de la părinţi şi bunici a bolii de varice. Dar există păreri că şi statul prea mult în picioare, existând în atâtea meserii în care slujbaşii stau în picioare, ar favoriza apariţia varicelor.
Citește pe Antena3.ro