Ciroticul luptă cu setea

O fază avansată a cirozei apare când se strânge lichid în burtă. Medicina o numeşte ascită şi apare în urma unui alt semn de alarmă: varicele de pe esofag. Rezumând, în ciroză, ficatul este grav bolnav şi s-a fibrozat. El înseamnă un baraj în calea trecerii sângelui prin ficat.

Ca urmare a acestei împiedicări a circulaţiei sângelui în ficat în sistemul circulator din amonte, adică în vena portă, creşte presiunea sângelui şi asta duce mai întâi la umflarea unor vene pe esofag, apărând varicele esofagiene. Adesea, acestea se sparg şi produc la hemoragie digestivă aducătoare uneori şi de moarte. Tot presiunea în vena dinainte de ficat conduce şi la migrarea lichidului în burtă cu apariţia ascitei.

Un îndemn apăsat pentru bolnavul de ciroză este să se lupte cu setea. Ascita, adică acumularea de lichid în abdomen, începe cu situaţia în care ciroticul bea mai mult lichid decât elimină. De aceea, se zice că bolnavul de ciroză trebuie să se abţină de a bea, conform senzaţiei mari de sete, rezumându-se la a-şi umezi doar buzele. Bolnavul de ciroză, deşi are edeme, adică se strânge lichid în ţesuturi, simte nevoia să bea lichide.

El este de fapt îmbibat de apă şi cu toate astea ar bea tot timpul. Se produce reţinerea apei din pricina unui hormon antidiuretic. Bolnavul de ciroză bea doi-trei litri, dar nu elimină lichidul prin sistemul rinichiului. Mecanismele prin care lichidul şi sarea sunt reţinute în organismul ciroticului sunt mecanisme renale, ale sistemului rinichilor.

întâmplă un dezechilibru între setea foarte mare: cantitatea mare de lichid băut şi urina din ce în ce mai puţină. De la ficatul bolnav se transmit informaţii greşite cum că ficatul nu primeşte destul sânge. De fapt, fibroza ficatului ridică acel baraj în calea sângelui. Ca atare, rinichiul primind aceste informaţii îi sare ficatului în ajutor şi împuţinează urina.
Astfel, bolnavul de ficat se transformă şi în bolnav de rinichi.