Duşmanul viclean al ficatului

Nu e de joacă cu virusul "al treilea din alfabet". Virusul hepatic C, nu numai că are o viclenie ieşită din comun, dar s-a răspândit peste bănuielile specialiştilor din lumea largă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii chiar a tras maneta alarmei atrăgând atenţia că pe planeta Pământ există vreo 300 de milioane de infectaţi cu virusul hepatic C, cei mai mulţi în ţările asiatice.

La noi în ţară, infecţia cu virusul C se încadrează în incidenţa mondială, oscilând. De exemplu, în judeţul Dolj este puţin răspândită, aproximativ 0,8%, în vreme ce în Tulcea, incidenţa e mare, cam 6%.

Virus şiret
Privitor la afirmaţia că virusul hepatic C este foarte parşiv, trebuie să reamintim că el nu dă semnale clare şi episodul acut poate trece neobservat. Hepatita C în criză nu seamănă cu hepatita A, care provoacă îngălbenire, dureri musculare etc. Cei care  
s-au infectat cu virusul C nu-şi dau seama că, în 20-30 de ani, unele cazuri trec în hepatită cronică C sau ciroză, chiar şi în cancer hepatic. Tocmai de aceea, populaţia trebuie să aibă cât mai multe informaţii despre acest virus şiret. Între altele, parşivenia lui se manifestă şi prin faptul că îşi schimbă des structura, astfel încât până acum nu s-a putut realiza un vaccin, aşa cum s-a întâmplat în cazul virusului hepatic B. Cercetătorii se luptă pentru a realiza şi un vaccin antivirus C, fiindcă cel împotriva hepatitei B s-a dovedit eficient. După ce în 1994 s-a adoptat o măsură deşteaptă de vaccinare împotriva virusului B a tuturor nou-născuţilor, răspândirea hepatitei B în România s-a înjumătăţit. Când în sângele unui pacient se descoperă anticorpi, antivirus hepatită C, înseamnă că acel om a fost infectat cu acest virus. Cei care au şansa de a scăpa de acest virus C din organism sunt între 15% şi 20%. Organismul acestor oameni, cu putere de contracarare, a produs anticorpi "voinici", care au distrus virusul. Ei rămân toată viaţa în sânge cu anticorpi împotriva virusului C, dar nu mai există încărcătură de virusuri. Totuşi, pacienţii trebuie din când în când să-şi facă analiza de viremie pentru a nu apărea recidiva. Cea mai mare parte a celor infectaţi cu virusul C, 80%-85%, rămân cu infecţie cronică. Odată cronicizată, boala are o evoluţie lentă şi procesul  de inflamaţie în ficat din pricina virusului C se întinde de la an la an.

Paşi răi
Boala face însă paşi răi înainte şi celulele distruse de procesul inflamator sunt înlocuite cu fibroza. Apar zone de ficat întărite, precum cicatricele, şi aceste zone de fibroză cu celule hepatice scoase din funcţiune se constituie într-un baraj care împiedică să mai circule sângele prin ficat. În amonte de acest baraj dat de fibroză, deci înaintea ficatului, pe vena portă creşte presiunea sângelui blocat. Ca urmare, apar gravele complicaţii ale cirozei. Din hipertensiunea în vena portă se umflă venele din esofag în aşa-zisele varice esofagiene, care adesea plesnesc şi, prin hemoragia digestivă superioară a ciroticului, unii mor. A doua consecinţă importantă este acea creştere a tensiunii sângelui oprit de fibroză să ducă la trecerea lichidului în abdomen, boală numită ascită. Ţesutul fibros, precum cicatricele, distruge arhitectura ficatului, deteriorează structura lui.

Factorii favorizanţi
Unii evoluează spre ciroză. Când ciroza s-a instalat apare şi pericolul să se treacă la cancer hepatic. Asta păţesc aproximativ 7% dintre cei cu ciroză cu virus C.  Evoluţia lentă spre ciroză poate fi accelerată când apar factori favorizanţi, aşa că se ajunge la ciroză în 8-12 ani. În loc de 20-30 de ani. Care sunt factorii favorizanţi? În primul rând, alcoolul, apoi obezitatea. Împing spre ciroză şi alte boli, cum ar fi diabetul, dar şi unele infecţii  paralele, pe lângă hepatită C,  infecţie cu virus B sau cu HIV. Încărcarea grasă a ficatului deschide calea spre instalarea mai rapidă a cirozei. Când bolnavul s-a infectat cu virus C, evoluţia este mai lentă spre ciroză când omul este mai tânăr, sub 40 de ani. Dacă infectarea s-a făcut după 40 de ani, evoluţia spre ciroză este mai rapidă. Totuşi, suferinţa, deşi nu are semne clare de fază acută, dă nişte simptome nespecifice. Apar o astenie, o lipsă de putere şi o oboseală anormale pentru efortul depus. Un alt simptom de hepatită C în fază de criză este şi somnolenţa în cursul zilei.

Tratamentul
Care este tratamentul împotriva virusului C? În primul rând, interferonul. Cel mai eficace interferon este cel fabricat chiar de organismul bolnavului. Fiecare celulă infectată de un virus are proprietatea de a secreta interferon menit a lupta cu virusul. Interferonul alpha făcut de organism nu omoară direct virusul hepatic C, se produce o stimulare a apariţiei anticorpilor, de luptă împotriva virusului. Interferonul natural produs chiar de organism stimulează şi acele celule din sânge numite limfocite ucigaşe pentru a lupta cu virusurile. Dar, în cazul acestor bolnavi, organismul trebuie ajutat şi cu interferon din afară. Azi, se foloseşte mai ales interferonul peghilat, care are o durată de viaţă mult mai mare decât cel obişnuit. Interferonul peghilat îşi păstrează concentraţia în sânge patru-cinci zile, aşa că el i se administrează bolnavului doar o dată pe săptămână. Există două tipuri de interferon peghilat. Interferonul peghilat alpha 2°, care nu pleacă din ficat în alte ţesuturi, deci doza administrată e unică, nu se măreşte în funcţie de greutatea corpului. A doua categorie de interferon peghilat este alpha 2b, care se împrăştie în toate ţesuturile, dându-se cantitativ astfel: 1,5 micrograme pe kilogram de greutate a corpului. Al doilea medicament în tratament este ribavirina, medicament antiviral. Ribavirina împiedică înmulţirea virusurilor.

ASOCIERE. Contraindicaţii în administrarea ribavirieni sunt pentru cei cu anemie hemolitică, cu boli coronariene, cei care au suferit un accident vascular cerebral, cei cu angină pectorală etc. Ribavirina administrată doar ea, fără interferon, nu are aceeaşi eficienţă ca în cazul cuplării celor două medicamente antivirus C: interferon şi ribavirină. Au contraindicaţii la tratamentul cu interferon cei cu depresii greu controlabile, cu epilepsie neţinută în frâu, cei cu boli ale tiroidei, cei cu puţine leucocite şi trombocite, cei cu boli autoimune. Tratamentul cu interferon se face sub control medical strict.