x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Război împotriva virusului C

Război împotriva virusului C

de Florin Condurateanu    |    06 Oct 2009   •   00:00

Virusul C îşi face de cap profitând şi de faptul că s-a mascat atât de bine şi-şi schimbă travestiul atât de des, încât ştiinţa mondială n-a făcut încă un vaccin, cum s-a reuşit la virusul B.



Tratamentul în cazul infecţiei cu virus C este tot cu interferon şi ribavirină. Acesta este tratamentul clasic. Mulţi văd în interferon un bau-bau şi se tem de duritatea acţiunii lui. Dar, în faţa acestei spaime, cei infestaţi cu virus C ar trebui să ştie că interferonul este produs chiar în organism. Fiecare celulă a omului infectată cu un virus are proprietatea de a secreta interferon, menit să lupte cu acel virus. Interferonul alfa, cel natural, nu omoară direct virusul C, însă stimulează formarea de anticorpi şi mai stimulează anumite limfocite menite să lupte cu virusurile. Astăzi, în tratament există interferonul peghilat, care are o acţiune extinsă mai mult în timp. Adică are durată de viaţă mult mai mare. Interferonul peghilat îşi păstrează concentraţia în sânge timp de patru-cinci zile. Tocmai de aceea, i se face bolnavului interferon peghilat o dată pe săptămână. Există două tipuri de interferon peghilat: interferon peghilat alfa 2a, care nu pleacă din ficat în alte ţesuturi. El se face bolnavului într-o doză unică, ce nu depinde de greutatea corpului. Interferonul peghilat de cealaltă categorie, alfa 2b, difuzează în toate ţesuturile şi se administrează într-o cantitate de 1,5 micrograme pentru fiecare kilogram din corpul pacientului (1,5 micrograme înmulţit cu numărul de kilograme al suferindului). Al doilea medicament în tratamentul celor infectaţi cu virus C este ribavirina. Ea este un antiviral. Ribavirina inhibă enzima care produce înmulţirea virusului. Deci, acest medicament împiedică multiplicarea virusului. Ribavirina nu se recomandă persoanelor care suferă de anemie hemolitică, celor cu leziuni pe vase, adică şi coronarienilor, şi celor care au suferit un accident vascular-cerebral.

×
Subiecte în articol: editorial