Stiati ca si nou-nascutii fac infectii urinare? Iar copiii mai maricei se confrunta frecvent cu astfel de probleme. Infectiile tractului urinar reprezinta a treia cauza de imbolnavire la copil dupa afectiunile respiratorii si bolile diareice.

Stiati ca si nou-nascutii fac infectii urinare? Iar copiii mai maricei se confrunta frecvent cu astfel de probleme. Infectiile tractului urinar reprezinta a treia cauza de imbolnavire la copil dupa afectiunile respiratorii si bolile diareice.

Simptome

Explica infectiile tractului urinar dr. Gabriela Oproiu, medic primar pediatru la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului. Aceasta suferinta se poate localiza fie la una dintre componentele tractului urinar (vezica urinara, cai urinare, rinichi), fie la toate acestea. In cazul copiilor este greu de stabilit cu exactitate locul infectiei.

Simptomele infectiilor de tract urinar difera in functie de varsta. La nou-nascuti si sugarii mici sunt cel mai greu de diagnosticat, fiindca predomina semnele generale: febra, diaree, lipsa poftei de mancare, stare generala alterata pana la manifestari neurologice (convulsii) si manifestari septice. Un semn sugestiv pentru o infectie de tract urinar la nou-nascut este icterul. Cu cat copilul inainteaza in varsta, cu atat incep sa predomine semnele specifice infectiei urinare: dureri la mictiune, urinare frecventa, pierderea controlului sfincterian (copilul face pipi pe el) si nu de putine ori copilul urineaza cu sange (hematurie). De asemenea, febra insoteste de cele mai multe ori infectiile urinare, dar nu este obligatorie.

Incidenta difera tot in functie de varsta. Astfel, la nou-nascuti si sugari infectiile urinare apar mult mai frecvent la baieti, raportul fiind de 10 cazuri la baieti fata de unul la fete. In schimb, raportul se inverseaza la copiii peste 3 ani, fiind mai multe fetite cu infectii urinare decat baieti.

Factori de risc

RECIDIVE. Cel mai greu se trateaza infectiile cauzate de malformatiile congenitale ale tractului urinar, pentru ca sunt recidivante. Oricum, in cazul acestora, urocultura se repeta periodic si tratamentul este de lunga durata, uneori toata viata sau pana la rezolvarea chirurgicala a malformatiei, daca este posibila. In lipsa tratamentului de lunga durata, boala poate evolua catre distructia renala (pielonefrita cronica), asociata cu hipertensiune arteriala, insuficienta renala cronica.

Printre factorii care favorizeaza infectiile urinare se numara tulburarile de tranzit intestinal (constipatie, diaree), dar si igiena intima precara. Parintii trebuie sa stie ca stergerea la fundulet se face din fata spre spate si nu invers, pentru a evita contaminarea zonei genitale cu materii fecale. Totodata sunt predispusi infectiilor urinare baieteii cu fimoze congenitale stranse (stramtorare a glandului penian). In cazul acestora sunt indicate manevre medicale de decalotare a organului genital. Un alt factor important implicat in aparitia infectiilor urinare este reprezentat de malformatiile congenitale ale tractului urinar si malformatiile genitale externe. Si copiii care sufera de diabet zaharat prezinta riscul infectiilor urinare, pentru ca urina eliminata de acestia este un mediu propice dezvoltarii microbilor.

Infectiile urinare sunt de origine bacteriana. Cei mai incriminati germeni sunt Escherichia Colli, Proteus si Clepsiela, care pot fi izolati si in scaun. De aceea, sursa principala a infectiilor urinare este colonul. Foarte rar infectia este transmisa prin sange, si asta se intampla numai de la mama la nou-nascuti.

Cum se recolteaza urina

Tratament Infectiile urinare se trateaza cu antibiotice tintite pe germenii care au provocat boala, precizeaza medicul Gabriela Oproiu. Pentru a prescrie antibioticul potrivit este necesara intotdeauna efectuarea antibiogramei. In faza de atac, tratamentul dureaza de obicei 10-14 zile. Numai in cazul sugarilor si nou-nascutilor cu stare septica tratamentul se poate prelungi pana la 21-22 de zile. La 48-72 de ore de la initierea tratamentului, se face o urocultura, si daca germenii sunt in continuare prezenti, se schimba optiunea terapeutica. O alta urocultura este necesara la sfarsitul tratamentului.

Diagnosticul pozitiv de infectie urinara este pus numai pe baza uroculturii. Aceasta este insa o analiza foarte sensibila, care trebuie efectuata conform unor reguli clare. Urina trebuie recoltata in conditii de asepsie perfecta, motiv pentru care igiena intima va fi minutioasa, cu apa si sapun, dupa care se dezinfecteaza cu apa oxigenata. Esantionul se recolteaza din mijlocul jetului urinar de dimineata. Si foarte important este ca urina sa ajunga la laborator intr-un interval care sa nu depaseasca 30-60 de minute. Daca una dintre aceste verigi lipseste, urocultura va avea rezultate fals pozitive.

A doua etapa in diagnosticarea unei infectii urinare cuprinde examenul sumar de urina si sedimentul de urina. Acestea nu impun conditii de asepsie deosebita. Alte analize recomandate sunt cele ale sangelui: hemoleucograma, viteza de sedimentare a sangelui (VSH), proteina C reactiva. Acestea confirma infectia bacteriana, desi nu indica locul infectiei.

In a treia etapa se efectueaza investigatii imagistice (ecografie, urografie, cistografie mictionala), care pot decela prezenta unor malformatii congenitale ale tractului urinar.