x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Sfaturi pentru părinți. Ce înseamnă când copilul începe să citească foarte devreme

Sfaturi pentru părinți. Ce înseamnă când copilul începe să citească foarte devreme

18 Iun 2024   •   14:30
Sfaturi pentru părinți. Ce înseamnă când copilul începe să citească foarte devreme
Sursa foto: Hepta

Abilitatea unor copii de a citi foarte devreme se numește hiperlexie.

Acești copii recunosc semnele și reușesc să citească înaintea vârstei de 3 ani, fără să fie învățați de un adult. Ei pot citi la niveluri peste așteptările vârstei lor, deși este posibil să nu înțeleagă majoritatea lucrurilor pe care le citește. 

Însă un copil cu hiperlexie este posibil să vorbească sub nivelul vârstei sale. 

Astfel că poate fi dificil să fie făcută diferența între un copil cu hiperlexie și cel cu tulburări din spectrul autist. Doar hiperlexia nu este însă singurul indiciu pentru un diagnostic de autism. Este posibil ca micuțul să aibă hiperlexie fără a avea autism.

Caracteristicile hiperlexiei

Un copil cu hiperlexie începe să citească în jurul vârstei de 3 ani. 

Manifestă interes pentru litere, numere și simboluri. 

Are o memorie vizuală foarte bună, putând ține minte texte întregi și simboluri. 

Legătura cu autismul

Hiperlexia apare de multe ori în asociere cu tulburările de spectru autist. Circa 84% dintre copiii cu hiperlexie au fost diagnosticați și cu TSA. 

Diferențe între hiperlexie și abilități de citire

Hiperlexia este distinctă de citirea timpurie datorită faptului că, deși copiii cu hiperlexie pot citi fluent și rapid, ei pot avea dificultăți în înțelegerea textului.

Toodată, ei pot avea probleme cu vorbirea și comunicarea, potrivit deparinti.ro.

×
Subiecte în articol: hiperelexia citit copii