Abcesele dentare şi infecţiile cavităţii bucale

Problema infecţiilor şi a tratamentului lor este mereu actuală şi în continuă evoluţie. Cu toate progresele înregistrate, cu toate succesele chimio- şi antibioterapiei, aproximativ un sfert din totalul bolnavilor suferă de o infecţie bucală.

În ultimul deceniu, bolile infecţioase au cunoscut însemnate transformări, infecţiile fără o cauză specifică s-au înmulţit, tipurile de microbi s-au schimbat, iar numărul antibioticelor şi al chimioterapicelor s-a mărit de patru-cinci ori.

Agenţii infecţioşi constituie o existenţă comună în mediul înconjurător, existenţă care trebuie înţeleasă şi nu ignorată. Viaţa în condiţii de sterilitate nu este realizabilă, iar relaţiile dintre agenţii infecţioşi ai organismului uman pot fi şi trebuie să fie aduse la raporturi care să afecteze cât mai puţin fiinţa umană.

Diversele regiuni ale cavităţii bucale prezintă o floră microbiană bine definită. Fiecare teritoriu, ca de exemplu suprafaţa dintelui, limba, zona sublinguală, constituie un micromediu diferit, care are o floră bacteriană proprie.

POPULAŢIA MICROBIANĂ
La naştere, cavitatea bucală este sterilă. După aproximativ şase-opt ore de viaţă, ea începe să fie populată de o mare varietate de germeni. La nivelul cavităţii bucale, se poate găsi orice specie microbiană a organismului uman. Populaţia microbiană din cavitatea bucală poate fi împărţită în microflora permanentă (autohtonă) şi alta temporară. După apariţia dinţilor, se creează condiţiile de retenţie şi de dezvoltare a noi specii microbiene.

Comparativ cu alte cavităţi naturale ale organismului, cavitatea bucală reprezintă un loc ideal pentru dezvoltarea microorganismelor. Aici, ele găsesc temperatura optimă de dezvoltare, condiţiile de umiditate necesare, mediul propice care scaldă limba şi mucoasele.

Dezvoltarea bacteriilor în cavitatea bucală este favorizată de gazda însăşi, de regimul alimentar al gazdei sau de alte bacterii din alte specii.

La nivelul cavităţii bucale, infecţiile sunt condiţionate, în principal, de tulburarea echilibrului florei normale sau de deplasarea acesteia în alte zone.
Dinamica proceselor infecţioase orale este influenţată în bună măsură de balanţa cantitativă şi calitativă a florei bucale.
Cantitatea cea mai mare de bacterii se găseşte pe dosul limbii şi pe suprafaţa dinţilor.

Cu toate acestea trebuie ştiut că, la nivelul cavităţii bucale, funcţionează o serie de mecanisme de protecţie, care influenţează cantitativ şi calitativ flora microbiană prezentă.
Numeroase teorii au încercat să explice apariţia şi dezvoltarea cariei dentare. Dintre toate, teoria infecţioasă susţine rolul esenţial al microbilor în apariţia acesteia.

CARIA DENTARĂ
Caria dentară netratată determină infectarea pulpei dentare şi distrugerea acesteia.
Aşa apare gangrena pulpară, care se instalează cu puţine semne clinice, procesele de apărare a organismului tinzând să limiteze infecţia la nivelul vârfului rădăcinii, adică abcesul dentar. Ea poate genera infecţii la distanţă de tipul inflamaţiilor ganglionilor şi chiar endocardite cronice (infecţii ale inimii).

Toate aceste procese infecţioase sunt stadii diferite ale aceleiaşi boli - caria dentară - a cărei tratare trebuie făcută cu multă seriozitate.
Bacteriile domină apariţia inflamaţiei parodontale, uneori ca agenţi declanşatori, alteori în mod secundar ca agenţi de întreţinere. Punga parodontală reprezintă un stadiu avansat al bolii parodontale. Flora microbiană din interiorul pungii este deosebit de variată, iar secreţiile sale au un efect necrozant şi toxic. Prin enzimele lor, bacteriile duc la extinderea leziunilor, interesând în final structura osoasă. Aceasta explică mobilitatea dinţilor.

Infecţia reprezintă o stare a organismului cauzată de pătrunderea unor germeni patogeni la diverse niveluri ale sale. De cele mai multe ori, rezultatul final al unor asemenea infecţii îl reprezintă supuraţia. Ţesuturile moi sunt sediul proceselor infecţioase. Deşi teoretic apar la orice vârstă, infecţiile sunt mai frecvente pe toată durata existenţei dinţilor în cavitatea bucală.

SIMPTOME
Debutul se face, de obicei, prin dureri pulsatile cu caracter spontan sau provocate de atingerea dintelui cauzal. Ulterior, durerea este de intensitate mai mare, are un caracter permanent. După ce puroiul a erodat osul, durerile dispar aproape complet.

Pacientul prezintă febră, frison, iritabilitate, indispoziţie. Apar edeme (umflare) ale părţilor moi faciale, care duc la ştergerea şanţurilor din jurul gurii. În funcţie de dintele cauzal, edemul poate avea o localizare variată: astfel, abcesele plecate de la incisivi produc edemul buzei superioare, cele din regiunea canină produc edem al pleoapelor, iar cele premolare şi molare produc edemul obrazului.

La un examen al cavităţii bucale se observă inflamaţie lucioasă, acoperită frecvent de depozite alb-cenuşii.

TRATAMENT
Se face în cabinetul stomatologic şi depinde de faza evolutivă în care se află abcesul. Tratamentul constă în drenajul infecţiei şi administrarea de antibiotic. Tratamentul antibiotic fără drenaj duce la cronicizarea infecţiei. Durerile şi inflamaţia dispar pentru câteva zile după care apar din nou.

DE CE
Cauzele frecvente ale infecţiilor în teritoriul axilo-facial sunt:
n) caria complicată
n) fracturile maxilarului şi mandibulei
n) litiaza salivară infectată
n) corpi străini pătrunşi accidental prin mucoasă sau tegumente
n) tumorile maxilare
n) complicaţiile extracţiei dentare