x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Alimentatia viitoarelor mamici

Alimentatia viitoarelor mamici

12 Oct 2004   •   00:00

"Sunt insarcinata si trebuie sa mananc pentru doi…" Aceasta este o conceptie total gresita, care poate avea consecinte negative pentru sanatatea mamei si a bebelusului.

STELUTA INDREI

In timpul sarcinii, o femeie se ingrasa in mod normal intre 9 si 12 kilograme. Bineinteles ca aceasta luare in greutate ideala nu este o regula absoluta. Este important ca femeia gravida sa nu se priveze de alimente pentru a evita carentele, dar nici excesele alimentare nu sunt indicate. Ideal ar fi ca viitoarea mama sa ia trei mese pe zi, la aceleasi ore daca este posibil, plus una sau doua gustari usoare intre mese.

RECOMANDARI. Doctorul Gabriel Lemnete, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul Polizu, spune ca "ar fi bine ca femeia gravida sa aiba o dieta protectiva fata de alimente precum dulciurile si cele cu un continut bogat in carbohidrati". Pe de alta parte, orice alimente consumate in exces duc la o sarcina cu risc crescut, greu controlabila o data ce problemele si-au facut aparitia. Femeia gravida nu trebuie sa exagereze: nu este bine sa fie obsedata de silueta si sa nu manance pentru ca ii este frica de ingrasare, dar nici nu trebuie sa manance nonstop, gandindu-se ca mananca pentru doi. Sub acest pretext, multe femei transforma fiecare masa intr-un veritabil ospat, ceea ce este total gresit. Excesul alimentar este un important factor de risc in aparitia diabetului de sarcina, a hipertensiunii s.a. Mai mult decat atat, dezechilibrele metabolice aparute in timpul sarcinii raman si dupa aceea.

DIETA. Potrivit medicului Gabriel Lemnete, dieta femeii gravide nu are o specificitate absoluta, adica nu sunt alimente contraindicate sau ultraindicate. "Viitoarea mama trebuie sa aiba un regim alimentar echilibrat, sa se hidrateze corect, ceea ce la noi nu prea se intampla, pentru ca romanii nu beau suficienta apa. Excesele alimentare de orice forma, de genul «mananc numai vegetale, privandu-ma de proteinele din carne», sau invers, nu sunt benefice." De asemenea, schimbarea dietei, gandind ca "sunt insarcinata si trebuie sa mananc altfel", va provoca un dezagrement digestiv, care va avea efecte nedorite atat asupra sanatatii mamei, cat si a fatului. Ceea ce obisnuia femeia sa manance inainte de sarcina trebuie sa consume si in aceasta perioada.

VITAMINE. O femeie sanatoasa care beneficiaza de o alimentatie echilibrata poate duce sarcina pana la capat fara suplimente nutritive. Totusi, in unele cazuri "se poate utiliza un polivitamin specific sarcinii inca din primele saptamani", precizeaza dr. Gabriel Lemnete. Necesarul in vitaminele A, C si B este acoperit printr-o alimentatie variata. In schimb, asigurarea cantitatii suficiente de acid folic (vitamina B 9) este o problema mai frecventa la gravide. Carenta in acid folic reprezinta un risc de prematuritate sau de retard in cresterea viitorului copil.

POFTELE

Poftele femeii gravide "nu au nici o relevanta pentru starea sarcinii, ele sunt niste mituri. Aceste capricii apar pe un fond de instabilitate emotionala a femeii in aceasta perioada. Gravidei trebuie sa-i fie pofta sa manance normal", recomanda dr. Gabriel Lemnete. Intr-adevar, in primele si ultimele saptamani de sarcina, femeia resimte mai acut senzatia de foame din cauza cresterii secretiei gastrice, si din aceasta cauza este posibil sa se manifeste acele pofte.
×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă