x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șofer de 71 de ani mort după ce a intrat cu mașina în bordură pentru că i s-a făcut rău

Șofer de 71 de ani mort după ce a intrat cu mașina în bordură pentru că i s-a făcut rău

de Redacția Jurnalul    |    03 Ian 2025   •   17:00
Șofer de 71 de ani mort după ce a intrat cu mașina în bordură pentru că i s-a făcut rău

Un șofer de 71 de ani a murit, vineri, după ce a intrat cu mașina într-o bordură. Polițiștii suspectează că bărbatului i s-a făcut rău la volan.

„În ziua de 3 ianuarie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier pe raza municipiului Pitești, în urma căruia conducătorul unui autoturism a intrat într-o bordură, posibil pe fondul unei afecțiuni medicale”, potrivit IPJ Argeș.

La fața locului au intevenit polițiștii Biroului Rutier Pitești, precum și echipaje medicale.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii rutieri piteșteni, a rezultat că bărbatul în cauză, de 71 de ani, din Ștefănești, care se afla singur în autoturism, circulând dinspre str. Târgu din Vale, la intersecția cu str. Maior Șonțu, s-a deplasat drept și a intrat în coliziune cu o bordură, posibil pe fondul unei stări de rău generată de o afecțiune medicală. Conducătorul auto a fost găsit inconștient, fiind efectuate manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul acestuia. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, iar cauza decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării unei autopsii medico-legale”, transmit polițiștii argeșeni.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: şofer deces mașină mașină