x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Atenţie biciclişti!

Atenţie biciclişti!

de Magda Marincovici    |    01 Aug 2009   •   00:00
Atenţie biciclişti!
Sursa foto: /stockxpertcom

Este foarte bine ştiut că sportul rimează cu sănătatea. Dar iată că în timp şi mai ales practicat în forţă, ciclismul poate avea efecte nedorite asupra calităţii spermei.



Un studiu coordonat de profesorul doctor Vaamonde de la Universitatea din Cordoba, Spania, aduce argumente foarte greu de contrazis potrivit cărora spermatozoizii sunt alteraţi în cazul persoanelor care pedalează intens, perioade lungi. Studiul a fost realizat pe un lot de 45 de bărbaţi, care au fost împărţiţi în trei grupe în funcţie de gradul de activitate sportivă depus. Cercetătorii spanioli au analizat calitatea spermei, respectiv volumul, aciditatea (pH), vâscozitatea, mobilitatea, morfologia etc. Apoi, s-a trecut la compararea datelor privitoare la calitatea spermei fiecărui voluntar cu activitatea lui ciclistică.

Infertilitate

Concluziile s-ar putea restrânge într-o propoziţie simplă, dar cu urmări triste. Ciclismul nu face casă bună cu sperma. Evident, bărbaţii vor solicita amănunte. Calitatea spermei este alterată de o manieră importantă, în sensul că spermatozoizii îşi pierd mult din mobilitate, concentraţie, iar morfologia este afectată. Consecinţa directă: diminuarea considerabilă a fertilităţii. Pentru a explica acest fenomen, cercetătorii au avansat mai multe ipoteze. Costumul cicliştilor: costumul strâmt care nu permite aerisirea mai ales în zona organelor genitale. Căldura: în timpul pedalatului, creşte foarte mult temperatura în zona organelor genitale. În susţinerea acestor ipoteze să amintim şi de studiile care aduc dovezi că inclusiv blugii prea mulaţi au acelaşi efect: diminuarea calităţii spermatozoizilor.

CE-I DE FĂCUT?
Potrivit cercetătorilor, situaţia nu-i chiar dramatică. Ea se rezolvă cam în genul cui pe cui se scoate. Concret. Cercetătorii spanioli recomandă bicicliştilor să facă dragoste mai des. Explicaţia ar fi că mărirea frecvenţei actului sexual contribuie la îmbunătăţirea calităţii spermatozoizilor. Aşadar, la treabă biciclişti!

Experţii noştri:
Prof. dr Nicolae Calomfirescu
şeful Secţiei Urologie, doctor în Medicină, Spitalul Militar "Prof. Dimitrie Gerota"

Dr Vasile Benea
medic primar, cercetător ştiinţific, Clinica Dermato-Venerice "Prof. dr Scarlat Longhin"

Conf. dr Daniel Popescu
medic primar Obstetrică-Ginecologie, directorul Policlinicii "Şerban Vodă"

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă