x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Burtoşii riscă mai mult decât obezii

Burtoşii riscă mai mult decât obezii

de Florin Condurateanu    |    27 Iun 2009   •   00:00

Chirurgia care umblă la stomac şi la intestinul subţire pentru a-l slăbi pe obez, ei bine, această chirurgie bariatrică se adresează obezităţii supermorbide, obezităţii morbide, dar şi obezităţii blânde, când respectivul n-a avut nici un succes în cura de slăbire.



Prof. dr Nicolae Iordache, şef de secţie chirurgie la Spitalul de Urgenţă "Sf. Ioan" şi, totodată, preşedintele Societăţii de chirurgie bariatrică a obezităţii, avertizează că România este pe locul doi în Europa ca obezitate, după Grecia. În România, 40% din populaţie se încadrează în categoria supraponderalilor şi obezilor, iar obezitatea morbidă strânge 5% din populaţie, adică 300.000-400.000. Obezitatea morbidă este cea care se asociază şi cu alte boli şi depăşeşte indicele de masă corporală 40. Medicina trebuie să convingă populaţia că obezitatea nu numai că strică aspectul fizic, ci şi atrage alte boli. Obezitatea se poate depune pe trunchi, dar nu este cea mai periculoasă. Obezitatea care depune grăsimea pe abdomen, deci îmbracă în grăsime şi organele din burtă, este cea foarte periculoasă. Este de luat în seamă cifra care arată circumferinţa în talie, care face diferenţa între indivizi cu indice de masă egală, dintre care unii sunt burtoşi. Bărbatul nu trebuie să depăşească în talie 90-100 de centimetri, iar femeia, 85 de centimetri. Obezitatea se însoţeşte cu următoarele boli: hipertensiune, diabet, boli de inimă, cancer de colon, tulburări de respiraţie, infertilitate etc. Obezii mor mai devreme cu 7-15 ani decât oamenii cu greutate normală. Anumite forme de obezitate au ca indicaţie operaţia pe stomac şi pe tubul digestiv. Această chirurgie bariatrică n-are legătură cu chirurgia estetică, cea care răzuieşte stratul de grăsime sau topeşte celulele grăsoase. Celulele grăsoase au propriile nevoi de metabolism. Astfel, obezii mănâncă mult ca să-şi hrănească şi stratul de grăsime. Ei cad într-un cerc vicios, se îngraşă în continuare şi mănâncă tot mai mult.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă