x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Centru de instruire în ecografie

Centru de instruire în ecografie

de Florin Condurateanu    |    11 Iul 2009   •   00:00
Centru de instruire în ecografie
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, şi premierul Emil Boc au inaugurat ieri Centrul de instruire în ecografie din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, destinat pregătirii medicilor rezidenţi din urgenţă.



Centrul de instruire în ecografie, proiect ce a costat Ministerul Sănătăţii 61.000 de euro, specializează medicii care lucrează în departamentele de urgenţă, astfel încât ei să poată stabili mai rapid diagnosticul şi tratamentul, fără a mai trimite pacientul către alţi specialişti. Robotul de simulare ecografică din cadrul acestui centru face posibilă instruirea medicilor. În ţară mai există cinci centre de instruire în spitalele judeţene de urgenţă din Cluj, Târgu-Mureş, Arad, Iaşi şi Craiova.

LA UPU
Cei doi demnitari au mai vizitat Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a aceluiaşi spital, deocamdată singura din Bucureşti în care funcţionează sistemul electronic de triaj al pacienţilor pe coduri. Ministrul Bazac şi premierul Boc au mai vizitat secţia ATI şi cea de chirurgie reconstructivă, ambele aflate acum în proces de reabilitare.
Conducerea Spitalului Floreasca a prezentat premierului şi robotul Da Vinci pe care îl deţine unitatea sanitară. Primăria Sectorului 1 a alocat aproximativ 15 milioane de lei în reabilitarea şi dotarea Spitalului de Urgenţă.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă