Barbatii sunt din ce in ce mai preocupati de propria imagine. Pentru a capata un aspect mai placut, ei apeleaza la mici trucuri, dar si la chirurgia estetica.
Mentinerea siluetei, a unui par stralucitor si indepartarea de pe chip a semnelor trecerii timpului nu mai sunt doar preocupari ale femeilor. Barbatii au devenit si ei interesati de aspectul lor fizic si, pentru a scapa de pungile de sub ochi, de calvitie, de riduri sau de excesul de grasime, recurg la interventii chirurgicale. Astfel, in ultimii 15 ani, proportia celor care au apelat la chirurgia estetica a trecut de la un barbat la 15 femei, la un barbat la 4 femei. Explicatia pe care o da doctorul Richard Aziza, chirurg plastician, specialist in tratarea calvitiei, membru al Societatii Franceze de Chirurgie Estetica, este ca "barbatii sunt din ce in ce mai constienti de impactul pe care il au in viata de zi cu zi un fizic placut si un aspect ingrijit. Ceea ce nu inseamna neaparat ca barbatii preocupati de felul in care arata sunt efeminati". Cei mai multi invoca motivatii profesionale, pentru ca, sustin ei, atunci cand participa la concursuri pentru ocuparea unui post, aspectul placut si proaspat joaca un rol foarte important. Exista insa si motivatii de ordin personal. De exemplu, multi barbati vor, la varsta de 50 de ani, sa isi refaca viata. Iar pentru a se simti din nou tineri si seducatori merg la chirurgul plastician. TOP. Cea mai ceruta interventie chirurgicala in randul barbatilor este tratarea calvitiei cu ajutorul implantului de par. Urmeaza in topul preferintelor indepartarea pungilor de sub ochi, corectarea urechilor clapauge si de curand a inceput sa capete amploare si lipoaspiratia. Pe de alta parte, liftingul facial si rinoplastia (operatia de retusare a formei nasului) sunt la fel de populare pentru ambele sexe. Varsta la care barbatii apeleaza la specialist pentru a-si modifica look-ul difera de la o operatie la alta. Insa cele mai multe interventii chirurgicale se fac barbatilor intre 30 si 50 de ani. Exceptie face rinoplastia, care poate fi efectuata si in cazul tinerilor de 17 ani, imediat dupa incetarea cresterii.
METROSEXUALII
|
Barbatii care acorda o atentie deosebita aspectului fizic, apeland la diverse trucuri pentru a arata cat mai bine au primit de curand denumirea de metrosexuali. Termenul ii apartine jurnalistului britanic Mark Simpson si a fost folosit pentru a-l defini pe fotbalistul David Beckham, care investeste foarte mult in look-ul sau. Denumirea este o combinatie de sensuri: "metro" provine de la metropola, deoarece aceasta categorie de barbati apartine oraselor mari, iar "sexual" inseamna lipsa de complexe a sexului masculin in acceptarea partii sale feminine, fara ca acest lucru sa insemne ca este efeminat sau ca are o anumita inclinatie sexuala.
|
Citește pe Antena3.ro