În nebunia, în alergarea timpului modern victimă coleterală este şi forma bărbatului în amorul trupesc. O sumedenie de bărbaţi se plâng de unele rateuri la pat, erecţia lor e slabă şi de aici apare eşecul cu consecinţe rele şi asupra psihicului respectivilor. Încercările de a remedia erecţia slabă ţin de diverse intervenţii ale medicinei. Mai puţin se aşteaptă lumea ca să fie eficienţi în remedierea erecţiei şi chirurgii cardio-vasculari. Ischemia, adică irigarea insuficientă cu sânge a penisului, duce la erecţia slabă din cauze vasculare. Şi asta se petrece din cauza înfundării arterelor ce duc sânge la penis. Impotenţa poate avea o cauză endocrină, de glande. Dar poate avea şi cauze vasculare, cauze nervoase. Impotenţa este şi urmarea unor cauze neorganice, adică din cauze psihice, metabolice sau toxice.
Disfuncţia erectilă este incapacitatea penisului de a ajunge la o rigiditate care să asigure un act sexual normal. În jur de 52% dintre bărbaţii între 35 şi 70 de ani au probleme de erecţia, acea disfuncţie erectilă. Cauzele psihice se întâlnesc mai mult la tineri, cu creşterea în vârstă balanţa cauzelor înclină spre cauzele organice. Grăsimile se depun nu numai pe vasele ce duc sânge la inimă sau la creier, colesterolul rău şi excesul de trigliceride aşază plăci de ateroscleroză şi pe vasele ce duc sânge la penis în vederea erecţiei şi se micşorează secţiunea de curgere a sângelui din pricina ateroamelor ce îngroaşă pereţii arterelor. Artera iliacă externă duce sângele la picioare, iar artera „ruşinoasă” transportă sângele la penis. Vasele merg pe faţa din spate a penisului, iar corpii spongioşi din penis se umplu ca un burete cu sânge şi se măresc asigurând erecţia.
Erecţia înseamnă umplere cu sânge şi când îngusta rea vaselor prin depunerea de grăsimi micşorează debitul de sânge prejudiciind umplerea cu sânge a corpilor cavernoşi din penis se ajunge la disfuncţia sexuală temporară, parţială sau permanentă. Această rea erecţie pe bază vasculară se produce din cauza unor traumatisme, de pildă fracturile la bazin, a aterosclerozei şi din motive de malformaţii pe arterele zonei încă din naştere. Chirurgul poate reconstrui artera ce alimentează penisul pentru a asigura fluxul de sânge. Se taie de sus în jos artera, se curăţă de plăcile de grăsimi, se pune un petic pentru lărgirea vasului şi situaţia se rezolvă. Se poate face şi un by-pass, adică se grefează un vas luat din altă regiune a corpului, ca o variantă paralelă pe unde să curgă nestingherit sângele pentru a umple corpii spongioşi din penis, asigurând o erecţie normală.