x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Dantura, cartea ta de vizita

Dantura, cartea ta de vizita

22 Mar 2006   •   00:00

Specialistii spun ca, in conditiile in care ne spalam temeinic cu apa si sapun, pe mainile noastre se zbenguie zeci de germeni. In gura, mai ales atunci cand neglijam sa ne spalam pe dinti cel putin de doua ori pe zi, numarul germenilor este imens. Asa se explica de ce la ora actuala, populatia tarii noastre, cu mic cu mare, se vaita inca de dureri de dinti, ajunge la extractii, de la varste din ce in ce mai mici, are dintii mobili, cad si sunt necesare proteze dentare.

Primul si cel mai grav pacat fata de dantura este lipsa igienei. Cariile si leziunile sunt in majoritatea cazurilor provocate de igiena precara a gurii. Pasta de dinti, ata dentara, detartrajul, apa de gura sunt aliatii nostri in lupta impotriva formarii placii bacteriene. Periuta de dinti electrica este foarte buna. "Eu le recomand pacientilor mei periuta electrica cu capul cat mai mic, pentru ca permite patrunderea in zone greu accesibile. Aceste periute sunt ideale pentru copii, stiut fiind ca ei sunt mai superficiali la spalatul dintilor", spune medicul stomatolog Cristina Radutoiu de la Clinica 3D Dental. Daca nu avem bani suficienti pentru o asemenea periuta, folositi una obisnuita, cu par natural, deoarece se incarca mai greu cu microorganisme.

Mere, guma de mestecat

Alimentatia este o cauza majora in aparitia cariilor. Multe cercetari dovedesc ca unele bauturi carbogazoase ataca smaltul dentar, determina aparitia unor pigmentari pe dinti. Sucurile din citrice proaspete, de asemenea, au efect negativ asupra dentitiei. Medicul stomatolog Cristina Radutoiu vorbeste in acest caz despre eroziuni de colet. Adica la baza dintelui apar niste gauri in care se depune rapid placa bacteriana. De aici si pana la carie e doar o chestiune de timp. Efectul sucurilor si al bauturilor carbogazoase poate fi mult diminuat daca folosim paiul.

Dupa ce am mancat dulciuri lipicioa-se – caramele, ciocolata etc. – e nevoie de periaj, clatire sau cel putin sa rontaim un mar, pentru a elimina de pe dinte orice rest. Binevenita in aceasta situatie este guma, mestecata aproximativ 20 de minute. Nu mai mult deoarece produce hiperaciditate, iar peste 20 minute nu mai are nici un efect. Condimentele, alimentele acide, cele foarte fierbinti sau foarte reci, alternanta rapida a acestor alimente au efecte negative in cazul leziunilor preexistente: candidoze, afte, diverse stomatite, gingivite. Diverse obiceiuri alimentare, de genul spartul nucilor, fisticului, oaselor etc. provoaca leziuni de smalt. La mancatorii inraiti de seminte apar unele santuri in zona dintilor din fata, care sunt ocupate rapid de germeni.

In aparitia leziunilor de smalt sunt implicati, de asemenea, stresul si scrasnitul dintilor. La copii, in special, parazitoza intestinala favorizeaza cariile.

20% dintre romani au afte

In afara de leziuni de smalt care apar pe dinte, sunt si leziuni ale mucoaselor bucale. Dintre leziunile mucoaselor, mai frecvente sunt aftele, candidozele, herpesul. Potrivit unui recent studiu realizat de Institutul Francez de Cercetare a Pietii, 20% din populatia unei tari sufera de afectiuni ale cavitatii bucale. Astfel, si in Romania se poate crede ca aproximativ cinci milioane de persoane au afte sau rani minore ale mucoasei bucale. Dintre acestea se apreciaza ca peste 500.000 au mai mult de zece afte intr-un an. Cele mai afectate sunt femeile si copii, 53% si, respectiv, 28%, in timp ce doar 19% dintre barbati se confrunta cu aceasta problema. Afta este o rana superficiala, ce apare in zona gingiilor, a obrazului interior, pe limba sau pe buze si este extrem de dureroasa. Persoanele cu afta simt usturime si disconfort, in special in timpul meselor.

Printre cauzele care duc la instalarea aftelor sunt determinante alimentele, printre care branza, pestele, ciocolata, si unele fructe cum sunt ananasul, nucile, alunele sau capsunile. De asemenea, periajul agresiv, factorii ereditari, dereglarile hormonale, stresul zilnic favorizeaza leziunile cavitatii bucale.

STUDIU. Doar 5% din populatia Romaniei prezinta toate cele 7 aspecte ale sanatatii dintilor: respiratie proaspata, gingii sanatoase, fara tartru, fara carii, fara placa bacteriana, fara carii la radacina dintilor si fara pete. Un recent studiu arata ca 72,1% dintre romani au carii dentare, 40,6% tartru, 52% placa dentara, 44,9% nu au o respiratie proaspata, 26,1% au pete pe dinti, 20,9% prezinta carii la radacina dintilor si 39,7% nu au gingiile sanatoase. Consumul de pasta de dinti ramane unul dintre cele mai scazute din Europa, cu toate acestea inregistreaza o crestere de la un an la altul. Romanii folosesc in medie doua tuburi de paste de dinti de 50 ml pe an. O persoana care se spala pe dinti de doua ori pe zi foloseste aproximativ 12 tuburi paste de dinti, intr-un an.
×
Subiecte în articol: dinţi sanatatea noastra