x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Sfatul medicului. De ce este STRESUL o adevărată BOMBĂ CU EFECT ÎNTÂRZIAT în organismul BÂRBAȚILOR

Sfatul medicului. De ce este STRESUL o adevărată BOMBĂ CU EFECT ÎNTÂRZIAT în organismul BÂRBAȚILOR

06 Oct 2016   •   20:24
Sfatul medicului. De ce este STRESUL o adevărată BOMBĂ CU EFECT ÎNTÂRZIAT în organismul BÂRBAȚILOR

Stresul poate fi fatal pentru reprezentanţii sexului puternic, susţin cercetătorii de la Universitatea Cambridge, în urma unor studii efectuate recent. La experimentul, care a durat 15 ani, au luat parte 16.000 de voluntari.

Potrivit „The Telegraph”, bărbaţii care nu deţin controlul asupra emoţiilor, gândurilor şi comportamentului lor sunt mai expuşi de două ori pericolului de a deceda din cauza cancerului. Cei mai expuşi sunt bărbaţii vulnerabili din punct de vedere emoţional care nu-şi pot controla stările pe care le au la nivel emoţional, scrie rosbalt.ru.

Cercetătorii au mai constatat că nu contează dacă aceşti bărbaţi au obiceiuri nesănătoase, dacă consumă sau nu alcool, fimează sau au un stil de viaţă nesănătos.

.......................

Citește continuarea AICI

×