Iatrogenia. Boala care vine de la abuzul de medicamente sau atunci cand medicul neglijeaza ca un pacient nu e compatibil cu anumite pilule. In Europa, Franta este pe locul I la consumul de medicamente pe cap de locuitor.
Potrivit unor cercetari initiate in Franta, noua consultatii medicale din zece se finalizeaza cu prescrierea unui medicament. Asta inseamna un consum de aproximativ 50 de cutii sau de flacoane anual pe cap de locuitor. Dar acest ritm de consum al medicamentelor mareste foarte mult riscul unei boli care are ca punct de aparitie tocmai abuzul de buline. In Franta se vorbeste chiar despre un fenomen. Exista si o boala numita "iatrogenia", definita in Dictionarul de Neologisme ca fiind "producerea unei boli de catre un medicament prescris, luat in doze prea mari sau timp prea indelungat". Etimologic, iatrogenia poate fi considerata boala provocata de medic. In Franta, in fiecare an, intre 5% si 10% din totalul spitalizarilor sunt puse pe seama acestui fenomen. CAMPANIE. Aceasta situatie periculoasa a determinat reactii sustinute din partea autoritatilor. Astfel, responsabilii din cadrul asigurarilor de sanatate si asociatiile medicilor prescriptori au ca tema elaborarea unui plan de actiuni concrete menite sa reduca riscurile provocate de consumul iresponsabil de medicamente. Un francez din doi considera ca, inainte de a inghiti un medicament, este necesara informarea asupra efectelor secundare ale acestuia si asupra riscurilor pe care le presupune. Majoritatea francezilor (94%) prefera sa faca schimbari in stilul de viata decat sa urmeze un tratament medicamentos, deoarece medicamentele nu sunt neaparat bune pentru sanatate. Sondajele efectuate in Franta indica procente promitatoare care demonstreaza o atitudine pozitiva fata de medicamente. Exista insa un "nucleu dur" de aproximativ 28 de procente care apeleaza sistematic la tratamentele medicamentoase. Acest nucleu este format in principal de persoane cu varste peste 65 de ani. De altfel, potrivit statisticilor, tocmai aceste persoane sunt in principal victime ale efectelor secundare ale medicamentelor. Si aceasta deoarece ele recurg cel mai frecvent la medicamente.
RINICHII
|
Peste un milion de persoane varstnice apeleaza in mod curent la medicamente. Acest abuz de medicamente nu ramane fara urmari. Cei mai afectati sunt rinichii. In cazul acestor persoane se inregistreaza tulburari de comportament si fracturi de col femural provocate de cazaturi. 20%-30% dintre aceste fracturi sunt provocate de tranchilizante si somnifere. De asemenea, unele accidente hemoragice sunt urmare a abuzului de medicamente anticoagulante. Dar cele mai folosite sunt tranchilizantele. 32% dintre consultatiile de urgenta sunt acordate persoanelor varstnice care iau peste zece medicamente zilnic. Campania declansata vizeaza reducerea numarului spitalizarilor si se adreseaza in mod direct medicilor pentru a prescrie retete mai atent si cu mai putine medicamente.
|
Citește pe Antena3.ro