x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Hipertensivul de la camera de gardă

Hipertensivul de la camera de gardă

de Florin Condurateanu    |    16 Aug 2008   •   00:00

Foarte adesea la uşa camerelor de gardă majoritatea pacienţilor sînt cei aflaţi în pusee de hipertensiune. Această mărire a valorilor tensiunii arteriale se întîmplă fiindcă hipertensivii îşi întrerup cu de la sine putere tratamentul deoarece se simt bine.



Foarte adesea la uşa camerelor de gardă majoritatea pacienţilor sînt cei aflaţi în pusee de hipertensiune. Această mărire a valorilor tensiunii arteriale se întîmplă fiindcă hipertensivii îşi întrerup cu de la sine putere tratamentul deoarece se simt bine. Sau tot după capul lor sau la sfatul păgubos primit de la o vecină sau de la un cumătru bolnavii de hipertensiune îşi micşorează doza de pastile şi asta tot fiindcă sînt vioi şi nu resimt nici un necaz din partea tensiunii. Greşeli grave fiindcă înteruperea ritmului de administrare a medicamentelor împotriva hipertensiunii înseamnă că rapid apar pusee de hipertensiune cu valori mai mari decît cele din perioada începerii tratamentului. Valorile de hipertensiune care nu mai sînt în domeniul normalului înseamnă cele care depăşesc maxima de 14 şi minima de 9. Dar, bolnavii care au şi alte boli, de exemplu diabet trebuie să înţeleagă cum că plafonul maxim în cazul lor este mai sever şi tensiunea admisă este la limita superioară  13 cu 8,5.  

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă