x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Infarctul incepe de la talie

Infarctul incepe de la talie

03 Ian 2006   •   00:00
SANATATEA ADULTULUI
Cercetatorii englezi redau speranta de viata pacientilor cu suspiciune de infarct miocardic, recomandand o noua medicatie.
Intr-un studiu publicat recent in revista The Lancet, o echipa de cercetatori de la Universitatea Oxford, din Marea Britanie, propun ca tratament de urgenta pentru infarctul miocardic asocierea a doua medicamente: agentul antiplachetar clopidogrel si aspirina. Conform rezultatelor studiului, noua medicatie ar putea reduce mortalitatea prin infarct miocardic, care este in continuare crescuta in intreaga lume, in ciuda tratamentelor imbunatatite care au aparut in ultimii ani.

Tratament sigur


Dr. Zhengming Chen, coordonatorul echipei britanice de cercetare, a realizat studiul cu ajutorul a peste 45.800 de pacienti. Acestia fusesera internati pentru infarct miocardic acut in 1.250 de spitale din China. Cercetatorii au impartit aleator pacientii in doua grupuri. Unul dintre ele a primit ca tratament agentul antiplachetar, intr-o doza de 75 mg/zi, iar celalalt grup a primit placebo. In paralel cu aceste doua medicamente, toti participantii la studiu au primit si aspirina, care se administreaza in mod uzual in astfel de cazuri. Dupa patru saptamani de spitalizare, cercetatorii au demonstrat ca agentul antiplachetar administrat a redus cu 9% riscul de deces, de infarct miocardic recurent si de accident vascular cerebral, comparativ cu placebo. De asemenea, au demonstrat ca pacientii carora li s-a administrat agentul antiplachetar au prezentat o reducere cu 14% a revenirii infarctului miocardic in timpul perioadei de tratament. In plus, rezultatele studiului au evidentiat ca tratamentul este sigur si nu pune in pericol viata pacientilor.

Preventie


Dr. Chen a precizat ca tratamentul pe care l-a studiat ar putea salva mii de vieti, daca ar fi administrat in mod curent tuturor pacientilor cu suspiciune de infarct miocardic. "Daca tratamentul precoce cu acest medicament ar fi administrat in spital la numai 1 milion din cele 10 milioane de pacienti care sufera anual un infarct miocardic, ar putea fi prevenite aproximativ 5.000 de decese si 5.000 de reinfarctizari si accidente vasculare cerebrale. In plus, continuarea acestui tratament dupa externarea din spital ar putea aduce beneficii suplimentare", a explicat dr. Zhengming Chen.

Cum evaluam riscul


Medicii cardiologi avertizeaza asupra riscului de afectiuni cardiace mai ales in cazul celor care sufera de obezitate. Putem afla in ce masura suntem predispusi riscului de infarct miocardic printr-un calcul al obezitatii. Pana in prezent, medicii erau de parere ca indexul masei corporale (IMC) este cea mai buna masuratoare pentru prezicerea riscurilor de boli cardiovasculare. O echipa de cercetatori de la McMaster University, Ontario, Canada, este de parere insa ca obezitatea si riscul de afectiuni cardiace sunt mai bine definite de raportul talie-sold. Ei au motivat ca IMC nu este atat de relevant. Astfel, un sportiv cu un corp musculos poate avea IMC ridicat, iar o persoana sedentara in varsta poate avea o talie mare, dar IMC scazut.

Obezitate


Specialistii au urmarit IMC si raportul talie-sold (circumferinta taliei si circumferinta soldului) la peste 27.000 de persoane din 52 de tari. Jumatate din participanti au aveau deja inscris in fisa medicala un infarct miocardic. Persoanele din cealalta jumatate nu au suferit de infarct miocardic. Echipa a concluzionat ca IMC a fost usor superior la pacientii care au avut un infarct miocardic, comparativ cu a doua grupa de persoane. Raportul talie-sold a fost insa mult mai mare la grupul pacientilor cu infarct. De aici, cercetatorii au concluzionat ca raportul talie-sold este de trei ori mai elocvent decat IMC. In ceea ce priveste riscul de infarct, Dr. Yusuf, liderul echipei de cercetare, a precizat ca observatia este valabila atat pentru barbati, cat si pentru femei, pentru toate varstele si pentru locuitori din toate regiunile lumii. "Rezultatele noastre sugereaza ca este necesara o reevaluare substantiala a impactului obezitatii asupra bolilor cardiovasculare in majoritatea regiunilor lumii", este de parere dr. Yusuf.

MASURATORI. Pentru calcularea raportului talie-sold avem nevoie de un centimetru, cu ajutorul caruia vom masura circumferinta taliei si a soldului. Raportul se va obtine impartind centrimetrii din talie la cei ai soldului. Un raport normal se situeaza in jurul cifrei de 1,3. Cu cat acesta este mai mare, cu atat este mai crescut si riscul bolilor cardiovasculare. IMC se obtine dupa urmatoarea formula de calcul: valoarea greutatii (in kilograme) impartita la valoarea inaltimii (in metri) la patrat. O persoana de 85 de kilograme, cu inaltimea de 1,65 metri va avea IMC = 85:(1,65X1,65) = 31,25. Valorile normale ale IMC se situeaza intre 18 si 24,9, supraponderalitatea este de la 25 la 29,9, obezitatea primara – 30-34,9, obezitatea severa – 35-39,9, iar obezitatea masiva se stabileste la valori mai mari de 40.

ALARMANT. Infarctul miocardic afecteaza, anual, la nivel mondial, aproximativ zece milioane de persoane. Desi in tratamentul de urgenta al pacientilor care sufera un infarct au fost introduse noi medicamente, cifrele arata ca decesul precoce este in continuare un motiv de ingrijorare. Obezitatea poarta o mare parte din vina aparitiei bolilor de inima, mai ales la persoanele pana in 60 de ani. Putem afla care este riscul unui infarct miocardic, evaluand obezitatea.
×
Subiecte în articol: miocardic infarct sanatatea adultului