Auzim frecvent: cum e mama, asa va fi si fiica. Chiar daca aceste vorbe se folosesc in imprejurari diferite, ele sunt de mare importanta in sanatate. Cateva informatii despre mama o vor ajuta pe fiica sa-si protejeze sanatatea.
MAGDA MARINCOVICI
|
SFAT. Pentru depistarea intr-o faza incipienta a unor boli cum sunt cancerul de san sau osteoporoza,
este recomandat ca fiica sa stie ce afectiuni a avut mama ei si sa consulte periodic medicul |
Numeroase studii efectuate in ultima vreme demonstreaza ca in cazul unei femei - a carei mama sau sora a avut cancer de san - , aceasta prezinta un risc dublu, comparativ cu celelalte femei, de a dezvolta un cancer de san. O atentie in plus vor acorda aceste femei si altor aspecte: ciclul la varste mici, menopauza tardiva, primul copil dupa varsta de 30 de ani.
Trebuie stiut ca menopauza precoce favorizeaza aparitia osteoporozei, boala caracterizata prin reducerea masei osoase. Astfel, fiica va trebui sa retina varsta la care mamei ei i s-a instalat menopauza, pentru a avea o proiectie a pericolului ei de a se confrunta cu osteoporoza. Specialistii avertizeaza ca instalarea menopauzei inainte de varsta de 50 de ani intra in categoria factorilor de risc ai osteoporozei. Stim acest amanunt, dar nu trebuie considerat ca o fatalitate. Dimpotriva. La ora actuala exista specialisti, exista metode de prevenire si tratamente care si-au dovedit eficienta.
AFECTIUNE. Incontinenta urinara este o alta afectiune care poate fi depistata la mama si mai tarziu la fiica. In aceste cazuri, fiica va trebui sa se inarmeze cu cateva informatii privitoare la mama ei. In cazul incontinentei urinare, varsta, sarcinile si indicele masei corporale sunt factori favorizanti bine stabiliti. Lor li se adauga predispozitia genetica, factor care joaca un rol important in aceasta patologie. Constatarea este valabila indiferent de forma incontinentei urinare (de stres, mixta etc).
SEMNAL. Specialistii ne mai atrag atentia ca si severitatea simptomelor este un aspect care nu trebuie sa ne scape din vedere. Intrucat cu cat severitatea simptomelor prezentate de mama sau de surorile mai mari este mai accentuata, cu atat riscurile fiicei cresc mai mult. Nu intotdeauna se verifica aceste aspecte. Dar in aceste conditii, esential este consultarea medicului. Tratamentele vor fi aplicate in stadii precoce, eficienta lor fiind mult mai mare decat atunci cand sunt prescrise in stadii avansate. In paralel, medicii recomanda femeilor care au aceste antecedente in familie ca dupa fiecare sarcina sa respecte intru totul programul de reeducare perineala.
DEPISTARE PRECOCE
|
Pentru stabilirea riscurilor legate de unele boli sunt foarte importante antecedentele familiale. Specialistii considera ca trebuie sa transformam aceste informatii intr-un avantaj pentru a depista in faza incipienta afectiunile la care suntem predispusi. Daca nu ne putem impotrivi ereditatii, cel putin sa profitam de ea, in sensul supravegherii medicale pe zone foarte precise. Aceasta presupune respectarea catorva reguli. Consultarea periodica a specialistului si informarea acestuia asupra antecedentelor familiale ajuta la depistarea precoce a multor afectiuni ereditare.
|