x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ochiul tare anunţă glaucomul

Ochiul tare anunţă glaucomul

de Florin Condurateanu    |    07 Ian 2011   •   12:52
Ochiul tare anunţă glaucomul
Sursa foto: /Thinkstock

145422-thinkstock77005397.jpgE înghesuială mare în holul spitalelor de ochi. Oamenii veniţi cu obiecte neaşteptate sărite în ochi, pacienţi care văd în ceaţă, batiste aşezate pe ochii roşii şi lăcrimoşi, lume ca la Maglavit unde ciobanul gângăvit se lăuda că a vorbit cu Dumnezeu acum vreo 80 de ani. Nu sunt puţini cei care năvălesc la clinicile de oftalmologie şi pentru neplăceri minore cum ar fi o banală conjunctivită sau o geană mutată accidental pe cornee. Dar în hărmălaia din sălile de aşteptare o poruncă trebuie auzită, ochiul roşu şi dureros este cu adevărat o urgenţă medicală. Un motiv real de a lua de grabă drumul spre clinicile de ochi este atacul de glaucom.

Glaucomul este creşterea tensiunii în ochi. Profesor doctor Monica Pop, ma­nagerul Spitalului de Urgenţe Oftalmolo­gice, explică atacul de glaucom. Simptomele atacului de glaucom cu unghi îngust, glaucom primitiv, adică fără să fie ecoul altei boli, se pot rezuma astfel: apare o durere violentă în ochi şi vederea scade brusc. Ochiul devine roşu, dar moderat roşu, iar o pupilă este mai mare şi fixă. Aşezi lumină în ochi şi pupila nu se strânge, ca atunci când este expusă la prea multă lumină şi se adaptează micşorându-se.

Pot apărea în atacul de glaucom greţuri şi vărsături. Criza de glaucom se poate descoperi şi de unul singur. Omul priveşte în jos şi cu degetul arătător apeşi partea de sus a ochilor prin pleoapă, se simte o consistenţă mult mai mare a ochiului în atac de glaucom, el este sensibil mai tare la palpare. Medicul descoperă la spital o tensiune mare intraoculară. Această ten­siune mare în ochi determină şi o hipertensiune în craniu. După una-două ore, se instalează şi dureri foarte mari de cap. Atacul de glaucom nu se poate confunda cu conjunctivita, căci ochiul doare foarte tare şi omul vede prost. Medicul trebuie mai întâi să-l scoată pe bolnav din atacul de glaucom şi asta se face cu medicamente. Se pune pirocarpină din sfert în sfert de oră pentru a micşora pupila.

După scoaterea din atac intervenţia e obligatorie la ambii ochi, căci glaucomul cu unghi îngust se instalează la ambii ochi. Dacă vine repede la oftalmologie şi este scos rapid din atacul de glaucom, pacientul poate să beneficieze de acea intervenţie cu laser, care practică o găurică pentru micşorarea tensiunii în ochi. În celelalte cazuri, după scoaterea din ata­cul de glaucom, se trece la o intervenţie chirurgicală. Şi un alt sfat: cei cu glaucom cu unghi îngust trebuie să stea la multă lumină, chiar şi privind la televizor, căci pupila dilatată de întuneric predispune la atac de glaucom.

×
Subiecte în articol: sănătatea familiei oftalmologie