Piatra la bilă, o grenadă defectă

Umblă o vorbă, conform căreia purtătorii de pietre la bilă sunt nişte soldaţi care au în raniţă o grenadă defectă. Prin telefonul fără fir se mai plimbă o altă zicere: cine are calculi la vezica biliară trebuie operat. Şi iată o altă frază care se aude în lumea medicilor: e inutil să scoţi calculii, trebuie să îndepărtezi şi cariera care produce pietre, cu alte cuvinte, calculii se scot împreună cu vezica biliară. În privinţa pietrelor la bilă se petrece o polemică între unii chirurgi, mai radicali, şi gastroenterologi, adică medicii specializaţi în medicina internă a tubului digestiv.

Chirurgii mai radicali susţin că rateurile date de vezica biliară impun scoaterea vezicii, fiindcă, asemenea bateriei autoturismului, când a creat necazuri, trebuie cumpărată o nouă baterie auto. Gastroenterologii spun că se scoate vezica biliară când are pietre, dar dacă nu conţine calculi, neplăcerile bili­are se pot trata cu medicamente. În ficat există canale biliare intrahepatice, dar există şi canale extrahepatice, din afara ficatului. Pe aceste trasee se află rezervorul numit vezica biliară sau, cum spune poporul, bila. În vezica biliară se varsă secreţiile ficatului şi din acest rezervor intermediar ele sunt împinse în duoden doar când omul a mâncat, continuă să explice profesor doctor Nicolae Iordache, şef de secţie chirurgie la Spitalul Clinic de urgenţă „Sf. Ioan”.

Litiaza, adică criza de pietre la bilă, se investighează cu ecograful. Ecografia „vede” imaginea calculilor ca pe nişte pete opace şi, în spate, un con de umbră. Calculii la vezica biliară trebuie scoşi împreună cu vezica de către chirurg, fiindcă aceste pietre stau la baza suferinţelor următoare: dureri sub coaste, în abdomenul superior drept, dureri care iradiază sub omoplat şi umărul drept. Se adaugă sindromul dispeptic cu greaţă, vărsături, gust amar dimineaţa, constipaţii. Calculii în vezica biliară dau complicaţii de natură inflamatorie, complicaţii degenerative, dar şi complicaţii mecanice. Când evacuarea secreţiilor biliare este împiedicată de pietre, bila stagnează în vezică şi se suprainfectează. Se poate ajunge la infectarea căilor biliare din ficat, dar şi la infecţie generală.

O piatră înţepenită pe traseele ficatului poate face o furtună în organism.  Calculul se poate plasa ca un dop la vărsarea bilei spre calea  biliară principală. Bila cu dop nu mai ajunge în vezică şi devine un fel de apă seroasă ce se poate infecta. Iată o altă complicaţie mecanică: unii calculi trec şi ajung în coledoc (scurgerea din vezică), astfel că secreţiile biliare nu mai trec în duoden pentru digestia mâncării. Blocată bila, componentele secreţiei biliare trec în sânge şi provoacă icter mecanic. Se îngălbeneşte pielea, ochii devin şi ei galbeni, apare suprainfecţie pe toate canalele hepatice. Alţi calculi ajung în intersecţia principală din duoden. În această intersecţie ar trebui să se întâlnească mâncarea cu secreţiile biliare din ficat şi vezică şi cu secreţiile pancreasului, ultimele spălând grăsimile precum un detergent puternic.

Secreţiile pancreatice se activează cu bila şi, fiindcă nu pot trece mai departe, se întorc în pancreas, mâncând propriul organ. Pancreasul atacat astfel duce la temuta pancreatită acută. Calculul poate cădea în duoden şi atunci situaţia e mai bună, fiindcă piatra este eliminată în scaun. Sau calcul poate bloca intestinul subţire, având o consecinţă periculoasă, ocluzia. În cazul calculilor, soluţia este scoaterea pietrelor împreună cu tot cu vezică. O metodă modernă de scoatere a vezicii cu pietre este laparoscopia, care este o tehnică miniinvazivă. Nu se mai face o tăietură pe abdomen, ci se practică două-trei mici incizii, precum butonierele de la cămaşă, şi, sub imagini video cu instrumente delicate introduse prin tuburi fine, se scoate vezica încărcată de calculi.

Există unele medicamente care ar dizolva calculii, dar tratamentul medicamentos este de lungă durată şi topeşte doar calculii de colesterol. Din cauză că majoritatea pietrelor sunt mixte, nu numai pe bază de colesterol, medicamentele nu duc la soluţii eficiente. S-a pus problema ca pietrele biliare să fie sparte cu litotriţie, dar calculii mici sunt cei mai periculoşi.