“Diabetul are răsunet asupra întregului organism. Fiecare celulă suferă din cauza excesului de glucoză în sânge. Iar cu cât nivelul glucozei în sânge (glicemia) este mai mare, cu atât creşte riscul apariţiei complicaţiilor diabetului.
“Diabetul are răsunet asupra întregului organism. Fiecare celulă suferă din cauza excesului de glucoză în sânge. Iar cu cât nivelul glucozei în sânge (glicemia) este mai mare, cu atât creşte riscul apariţiei complicaţiilor diabetului. Cele mai frecvente sunt complicaţiile cardiovasculare”, atrage atenţia prof. dr Dan Cheţa, şef de clinică la Institutul de Diabet “N. Paulescu”.
Când tulburările vasculare (arteriopatie) se asociază cu complicaţii neurologice (neuropatie), diabeticii pot suferi complicaţii la picior. “Piciorul diabeticului” reprezintă una dintre principalele cauze de spitalizare a pacienţilor cu diabet zaharat. Din cauza arteriopatiei, pacienţii cu diabet pot face ulceraţii la picioare. Iar din cauza neuropatiei îşi pierd sensibilitatea la nivelul membrelor inferioare. Aşa se explică de ce unii pacienţi cu diabet nu simt durere şi trec foarte uşor cu vederea apariţia leziunilor la picior. Adevărate răni care nu se vindecă din cauza diabetului, aceste ulcere la picior cresc semnificativ riscul amputărilor. 70% dintre toate cazurile de amputări la nivelul picioarelor sunt pacienţi cu diabet zaharat.
Prevenirea amputării
Aproape 15% dintre pacienţii care suferă de picior diabetic ajung la amputare. Pacienţii trebuie însă să ştie că amputarea ar putea fi prevenită prin respectarea unor măsuri simple. Picioarele trebuie inspectate zilnic, observându-se cu atenţie zona degetelor. Pacientul poate chiar utiliza o oglindă care măreşte imaginea şi care permite vizualizarea unei eventuale leziuni în locuri mai puţin accesibile. Unghiile trebuie tăiate periodic, dar nu foarte scurt pentru a se evita încarnarea colţurilor. Evident, zilnic se va efectua igiena riguroasă a picioarelor, evitându-se însă băile fierbinţi şi prelungite.
O atenţie deosebită trebuie acordată încălţămintei, care trebuie să fie comodă, din piele. Indicată ar fi încălţămintea ortopedică din farmacii sau din magazinele specializate. Pacientul trebuie să se prezinte la medic imediat după observarea unei leziuni la picior. Cea mai mică bătătură sau julitură necesită dezinfectarea cu substanţe antiseptice (rivanol, apă oxigenată). Sunt contraidicate leacurile băbeşti pentru tratarea acestor răni care se pot suprainfecta foarte uşor. Piciorul diabetic necesită tratament medical intensiv, pe parcursul a 2-4 luni până la vindecarea ulcerului.
NOU. Măsurarea temperaturii la nivelul tălpii permite diabeticilor să prevină apariţia ulceraţiilor la picior, susţine doctorul David Armstrong, specialist în sindromul piciorului diabetic, de la Universitatea de Medicină din Chicago. Creşterea temperaturii la nivelul piciorului semnalează apariţia inflamaţiei. Procesul inflamator se instalează cu câteva zile înainte ca pielea să se crape. Pentru a verifica temperatura piciorului, pacienţii cu diabet din Statele Unite au la dispoziţie un termometru digital cu infraroşii. Aparatul indică temperatura la simplul contact cu pielea. Este fabricat de Xilas Medical şi costă 150 de dolari.