Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Atracţia pe care leagănul o exercită asupra oricărui copil nu poate fi contestată de nimeni. În parcuri, micuţii îi imploră pe părinţi să-i dea „uţa-uţa” şi cu cât îi împing mai zdravăn, cu atât „zborul” e mai distractiv. Numai că legănarea asta poate duce la accidente. Deseori, copiii sunt loviţi de leagăn în zona capului şi frecvent este izbită zona de articulaţie dintre maxilarul superior şi mandibulă. Accidentul de la leagăn se soldează uneori cu fractura mandibulei şi acest traumatism nu e o bagatelă. Fracturile mandibulei, adică ale maxilarului inferior, se întâmplă cu ocazia unor bătăi şi agresiunile se desfăşoară cu pumni dirijaţi spre bărbie. Dar fracutra mandibulei este cauzată şi de accidente rutiere, căderi, accidente la joacă, în timpul unor întreceri sportive. Dar ruperea osului mandibulei apare şi prin scoaterea măselelor de minte sau în urma unor boli, cum ar fi chisturi care mănâncă osul mandibulei, îl subţiază, astfel că la cea mai simplă mestecare mandibula se fracturează.
Explică acest necaz profesor doctor Alexandru Bucur, şeful secţiei clinice universitare de chirurgie oro-maxilo-facială a Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr Dan Theodorescu” Bucureşti. Revenind la fractura mandibulei şi a articulaţiei dintre maxilare din pricina loviturii primite de la leagăn, se petrece următorul necaz: copilul accidentat începe să nu mai deschidă gura, osul nou, calusul ocupă zona de mişcare dintre maxilarul inferior şi superior. Copilul nu mai deschide gura şi se inhibă creşterea mandibulei, în timp ce maxilarul superior continuă să crească. Această diformitate trebuie corectată de chirurg, blocul osos ce a ocupat articulaţia dintre maxilare se îndepărtează şi se remodelează articulaţia dintre maxilare. Pentru a nu se forma iarăşi un bloc osos, se introduce piele sau dracon, o ţesătură.
Fracturile la mandibulă înseamnă fie ruperea totală a osului, fie fractura osului alveolă unde se află dinţii. Operaţia de redobândire a mobilităţii articulaţiei dintre maxilare are şi o etapă ulterioară, când se alungeşte prin remodelare mandibula care nu s-a mai dezvoltat şi e mai mică decât maxilarul superior. La fracturile mandibulei, mai întâi se imobilizează dinţii prin legarea între ei. Apoi se face osteosinteza, adică se reduce fractura, se reaşază oasele cap la cap şi se fixează oasele prin plăcuţe şi şuruburi de titan. La vârsta a treia, se utilizează şi aparate ortodontice. În perioada rezolvării fracturii de mandibulă, pacientul nu va mânca, ci se va alimenta printr-un tub.
