Poruncă: Păstraţi mobilitatea mâinii!

În orice neplăcere apărută la mână, soluţia trebuie aleasă astfel încât să se păstreze mobilitatea mâinii. Ca exemplu, se poate aminti faptul că, în cazul ruperii oaselor mâinii, imobilizarea trebuie să fie cât mai scurtă, nu mai mare de trei săptămâni, pentru că, nemişcându-se timp îndelungat,  degetele, tendoanele, muşchii „înţepenesc”, apare redoarea şi de ea se scapă cu dificultate. Dar trebuie precizat că medicina numeşte mână degetele, palma, până la încheietura pumnului. Membrul superior de la încheietura pumnului până la cot se numeşte antebraţ, iar mai departe, până la umăr, numele este de braţ.

Este bine să se reamintească faptul că superioritatea omului faţă de restul vieţuitoarelor se constituie din ridicarea în poziţie verticală, în două picioare, dar şi poziţionarea opusă a degetului mare de la mână, astfel că mâna poate apuca şi executa mişcări de fineţe. Oamenii trebuie să fie informaţi ca să priceapă ce bijuterie, ce componentă decisivă este mâna. Mâna are două arcuri, un arc de la degete la încheietura pumnului, dar şi un arc transversal de la extrema dreaptă la cea stângă, care te ajută să acoperi cu mâna, explică profesor doctor Andrei Firică, cel care a înfiinţat clinica de ortopedie de la Spitalul Co­len­tina. Trebuie păstrată capacitatea de a îndoi degetele până în podul palmei, ca să poţi apuca o foaie. Pentru a continua să aduci degetele în palmă, realizând apucarea lucrurilor, trebuie păstrată mobilitatea tendoanelor care mobilizează oasele. Tendoanele flexoare şi extensoare îndoaie şi îndreaptă degetele, tendonul care realizează cârligul degetelor este tendonul de forţă cu care se cară o greutate.

Celelalte tendoane sunt muşchii aflaţi printre oasele palmei, care folosesc la mişcările de fineţe, de pildă scrisul. Tuturor acestor tendoane şi tuturor acestor muşchi trebuie să li se asigure mobilitatea. De exemplu, la ruperea oaselor din palmă ortopedul trebuie să refacă axul normal între oasele degetelor şi metacarpienele (oasele din palmă în număr de cinci), astfel ca, la răsfirarea degetelor, axele lor să se adune în mijlocul palmei. Şi mai trebuie subliniat că cele mai sensibile terminaţii nervoase ale corpului se află la vârfurile degetelor.

Această sensibilitate campioană a „buricelor” degetelor trebuie păstrată pentru a simţi, a pipăi cu mâna. Pielea de pe mână este doar atât cât trebuie, nu există nici o rezervă, aşa că orice transplant de piele pe mână se face doar cu grefe de piele din alte părţi ale corpului.