Vrem, nu vrem, al naibii de indragit e cintecul "Cine a pus circiuma in drum / Ala n-a fost om nebun". Fiindca una dintre placerile vietii este sa te bine dispui cu cite un paharel. Rasturnind pe gitlej pahar dupa pahar, reusesti sa iti faci tandari ficatul, creierul, stomacul. Bine este sa pastrezi masura in fata vinisorului, bericii, tuiculitei, votculitei.
Vrem, nu vrem, al naibii de îndrăgit e cîntecul "Cine a pus cîrciuma în drum / Ăla n-a fost om nebun". Fiindcă una dintre plăcerile vieţii este să te bine dispui cu cîte un păhărel. Răsturnînd pe gîtlej pahar după pahar, reuşeşti să îţi faci ţăndări ficatul, creierul, stomacul. Bine este să păstrezi măsura în faţa vinişorului, bericii, ţuiculiţei, votculiţei. Şi mai sînt şi nişte sfaturi bine de urmat. Alcoolul se bea cu măsură şi cu proteine, adică cu brînză, ouă, carne. Alcoolul arde la focul proteinelor. Alcoolul se inactivează prin lucrarea ficatului ce foloseşte aminoacizi, ce reprezintă de fapt cărămizile proteinelor. Tocmai de aceea nu trebuie băut alcool pe stomacul gol. Alături trebuie o farfurioară cu puţină brînză, ceva carne şi un ou. În nici un caz omul nu trebuie să facă o combinaţie între alcool şi mîncăruri grase, fiindcă se poate ajunge la temuta criză de pancreatită. Şi cîteva sfaturi generale: omul să mănînce fără să fie în cleştele stresului şi să audă de preferinţă o muzică potrivită. Muzica ce se potriveşte cu masa este cea populară, dar şi cea lăutărească.
Citește pe Antena3.ro