Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS) au lansat o serie de măsuri şi recomandări pentru evitarea incidentelor pe timp de caniculă, sfătuind oamenii să evite expunerea prelungită la soare şi să bea multe lichide, dar nu alcool şi cafea.
În următoarea perioadă, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius, DSP va verifica şi supraveghea serviciile de asistenţă medicală, condiţiile igienico-sanitare din tabere sau magazine, va proteja sănătatea personalului medical, va distribui materiale informative despre comportamentul recomandat pe timp de caniculă şi va transmite rapoarte zilnice Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă, prin comitetele tehnice de coordonare, se arată într-un comunicat de presă al MS.
În plus, autorităţile locale pot amplasa corturi pentru distribuţie de apă potabilă, iar, în caz de cod roşu, pot organiza puncte de prim ajutor în zonele aglomerate.
În ceea ce priveşte recomandările pentru populaţie, printre acestea se numără: evitarea expunerii la soare între orele 11.00 şi 18.00, reglarea temperaturii aerului condiţionat la un nivel cu 5 grade Celsius mai scăzut decât cea de afară, evitarea folositii ventilatoarelor la peste 32 de grade Celsius, alegerea unei vestimentaţii lejere, de culoare deschisă, spălarea cu apă călduţă, consumul a 1,5-2 litri de lichide pe zi, în afară de alcool şi cofeină, consumul de fructe şi legume proaspete, evitarea activităţilor solicitante de exterior, păstrarea contactului cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, pentru a fi la curent cu starea lor de sănătate.
Totodată, pentru a limita creşterea temperaturii în locuinţe, românii sunt sfătuiţi să tragă jaluzelele şi/sau draperiile, să închidă ferestrele pe timpul zilei dacă temperaturile sunt extreme şi să le deschidă noaptea sau dimineaţa devreme, să folosească mai puţin lumina artificială şi să închidă orice aparat electrocasnic de care nu au neaparată nevoie.
Potrivit DSP, copiilor trebuie să le fie asigurată hidratarea, alimentaţia sănătoasă şi un mediu ferit de căldură, umiditate excesivă sau curenţi de aer. Mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător, evitând consumul de alcool sau cafea şi asigurându-se de o bună igienă a sânului, pe lângă cea generală. Copiii mici ar trebui îmbăiaţi cel puţin o dată pe zi, iar preşcolarilor ar trebui să le fie administrate duşuri cu apă la temperatura camerei.
Persoanele în vârstă, care suferă de afecţiuni cronice, sunt sfătuite să consulte medicul la care se tratează pentru a-şi adapta programul de tratament la condiţiile prezente de temperatură. Totodată, vârstnicii ar trebui să efectueze câte 3-4 duşuri pe zi.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro