În primul volum, "Şi noi ce mâncăm", autorul, profesorul Gheorghe Mencinicopschi, ne-a oferit argumente serioase că ne-au mai rămas multe alimente cu care să ne hrănim sănătos, chiar dacă nu suntem nişte bogătani.
Azi, profesorul Gheorghe Mencinicopschi îşi invită cititorii la lansarea volumului al doilea "Şi noi ce mâncăm... ca să slăbim?"
În volumul al doilea, aflat de azi în librării, autorul dedică o parte "consistentă conduitei şi precauţiilor bazate pe evidenţe ştiinţifice"
atunci când chiar se impune să slăbim. Şi, în fine, avem şansa ca de subiectul diete de slăbit, care a generat, în ultimul timp, o inflaţie de pricepuţi, să se ocupe reputatul profesor Gheorghe Mencinicopschi, care girează cu multiplele specializări în biologie moleculară, inginerie genetică, biotehnologie, siguranţa alimentelor, nutriţie umană, dietoprevenţie.
"Veţi înţelege de ce, chiar dacă aţi încercat totul, nu aţi slăbit, ba, mai mult, v-aţi ales cu kilograme în plus! Vi se explică pas cu pas ce aveţi de făcut şi sunteţi îndrumaţi cu profesionalism şi delicateţe pe drumul ce duce către silueta dorită", spune autorul. Ceea ce presupune un stil de viaţă echilibrat, care se deprinde în primii şapte ani de viaţă.
Dacă nu am beneficiat din copilărie de acest stil, adoptarea acestuia în adolescenţă sau la maturitate nu-i o treabă uşoară. Dar cu cât faci mai repede o schimbare de stil, cu atât te vei bucura de o calitate mai bună a vieţii.
De asemenea, cartea prezintă în capitolul "Cum scăpăm rapid de câteva kilograme pentru a intra în rochia preferată?" un regim de urgenţă, la care suntem sfătuiţi să apelăm doar de câteva ori pe an. Creme scumpe, efort fizic de ocnaş pe bani grei la "sală" şi câte şi mai câte pentru a scăpa de celulită, alt subiect la care toată lumea îşi dă cu părerea. Iată, în acest volum, profesorul Mencinicopschi ne serveşte adevărul în faţă: "Celulita medie şi cea gravă reprezintă, în primul rând, probleme serioase de sănătate ce trebuie tratate în consecinţă".
Volumul mai cuprinde capitole ce tratează teme importante ca vitaminele, mineralele, alcoolul, grăsimile, longevitatea sau îmbătrânirea, în cadrul cărora autorul oferă cititorului tot ce îi trebuie pentru ca atât el, cât şi familia lui să fie sănătoşi.
Citește pe Antena3.ro