Şi tratamentele duc la ficat gras

Ficatul gras se întâlneşte şi la oamenii care nu consumă alcool sau beau în limite rezonabile. În articolul precedent, prof. dr Alexandru Oproiu, şef de şcoală în gastroenterologie, a arătat că obezitatea, colesterolul, trigliceridele crescute în sânge şi diabetul de tip 2 favorizează ficatul gras nonalcoolic.

 Există însă şi ficatul gras nonalcoolic secundar, apărut ca urmare a altor boli existente. Femeile care fac tratamente cu anticoncepţionale prea mult timp pot ajunge la ficat gras secundar. Unele medicamente luate tot timpul de cei cu hipertensiune, şi anume blocantele de canale de calciu din categoria diltiazem sau nifedipină, pot duce şi ele la ficat gras. În bolile cardiace, propanololul administrat excesiv ca şi amiodarona pentru tulburările de ritm produc ficat gras. Iar oamenii bolnavi de reumatism, care înghit mereu medicamente antiinflamatoare cortizonice, ajung la ficat gras. Deci iată că până la urmă oamenii descoperiţi cu sindromul metabolic X (obezitate, diabet, hipertensiune, grăsimi crescute în sânge) devin abonaţi la afecţiunea numită ficat gras nonalcoolic. La noi în ţară, unele cercetări au descoperit că în jur de 12% din populaţie suferă de ficat gras nonalcoolic. Prima fază a bolii se numeşte steatoză hepatică, şi înseamnă că se depune grăsime în celula hepatică, ajungându-se la ficatul gras simplu. Apare rezistenţa la insulină, adică organismul nu mai reacţionează la insulina produsă de el. Un rol al insulinei este de a distruge glucoza fabricând energie, dar insulina mai are şi altă misiune, să blocheze mecanismul de aruncare a grăsimilor din depozitele ţesuturilor în sânge. Rezistenţa la insulină înseamnă că grăsimile din depozite trec în sânge, ajung în ficat şi se depun.