x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Suferinta apare cand dai cu tifla ursitei

Suferinta apare cand dai cu tifla ursitei

10 Ian 2005   •   00:00

Conferentiarul timisorean Lorin Fortuna, cercetator in parapsihologie, explica in continuare intrepatrunderea dintre soarta individului si Dumnezeire.

FLORIN CONDURATEANU - Pulsul medicinei

De exemplu, Dumnezeirea iti programeaza un viitor bazat pe stiintele exacte. In acest perimetru, tu poti sa alegi cariera de matematician, de inginer, de computerist sau de fizician. Daca insa te abati grav de la predestinarea ta si te agiti sa devii pictor, ti-ai facut rost de zbucium, de nefericire si pana la urma de moarte prematura. Simti suferinta si acesta e semnalul ca nu-ti realizezi misiunea existentiala, destinul existential. Suferi pentru ca ai iesit din limitele soartei ce ti s-a harazit de Ceruri.

Lorin Fortuna sustine ca mai apare insa o cauza a suferintei. In om exista energie luminica, de la soare, de la constelatia focului, o energie a altruismului, a generozitatii, dar cu ea coabiteaza si o energie telurica, venita mai ales de la masa planetara, aceasta din urma este o energie a egoismului. Sunt un fel de energii Yin si Yang. Trebuie sa gasesti un echilibru intre aceste doua energii, sa faci pentru tine cam cat faci pentru aproapele tau. Cand nu gasesti calea echilibrarii acestor doua energii apare suferinta. Lorin Fortuna sustine ca omul are un corp fizic si un corp astral. Gandurile egoiste il imping pe omul respectiv spre moartea trupului astral, chiar daca trupul fizic n-a murit inca. Prin trupul astral ai sansa sa fii acceptat in viata astrala, cu alte cuvinte in Rai, unde patrund cei preponderent generosi si nu sunt acceptati cu preponderent egoisti. Cine stie unde-o fi adevarul?

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă